2018-04-26 20:33


Sute de persoane aşteaptă în frig, în faţa sediului Agenţiei de Mediu din Piteşti

 |  09:54
Sute de persoane aşteaptă în frig, în faţa sediului Agenţiei de Mediu din Piteşti

Un număr de 218 persoane s-au înscris pe listele improvizate de aşteptare şi stau încă de duminică seara la coadă, în frig, în faţa sediului Agenţiei de Mediu din Piteşti. Aceştia doresc să depună dosarele pentru obţinerea subvenţiei pentru sistemele ecologice de încălzire a locuinţelor.

“Mă nemulţumeşte situaţia, eu am 72 de ani. Domnii de la Mediu ar fi trebuit să facă un ghişeu, iar omul când venea îşi lua un bon ştampilat şi pleca acasă. Se prezeta mâine după ora 9. Am venit azi la ora 12 şi stăm până mâine la ora 12. 24 de ore", a spus unul dintre oamenii care aşteaptă la coadă, potrivit Mediafax.

"Sunt 218 persoane până acum. Sunt şi oameni care au venit de ieri (nr. sâmbătă) de la ora 14, deci noaptea asta va fi pentru ei a doua pe care o vor îndură la temperaturile şi în condiţiile pe care le vedeţi. Eu, voluntar, am convenit cu oamenii care sunt aici să facem o lista care să ateste ordinea venirii lor aici. Respectăm orice om, n-am întrebat pe nimeni nici ce funcţie are, nici ce hram poartă", a declarat un bărbat.

Pentru a face faţă frigului, oamenii s-au îmbrăcat foarte gros şi şi-au adus de acasă paturi şi şezlonguri. De asemenea, alţii au stat în maşini, cu radiatoarele pornite.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-10-10

TAGURI: sute, persoana, asteapta, frig, sediu, agentia, mediu, pitesti





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova