2016-12-03 11:46

SOCIAL


„Târgul de manuale”, afacere pentru liceeni

 |  21:00
„Târgul de manuale”, afacere pentru liceeni

Aleile parcului Obor s-au dovedit neîncăpătoare pentru sutele de liceeni veniţi la “Târgul de manuale”. La eveniment au participat elevii claselor a XI-a şi a XII-a veniţi să-şi achiziţioneze manuale la preţuri accesibile de la cei care le-au folosit deja.

Din moment ce manualele şcolare nu mai sunt gratuite, micii întreprinzători s-au gândit că ar avea de câştigat prin comercializarea lor, atât ei, cât şi cumpărătorii. Târgul are o ofertă variată pentru cei ce vor să cumpere manuale şcolare în stare foarte bună de folosire, la preţuri de aproape două ori mai mici decât cele din librării.

Fug de culegeri

“Observ că iniţiativa noastră a prins foarte bine. Preţurile manualelor folosite de Limba română, Istorie, Geografie, Biologie, Latină şi Economie variază între 10 şi 15 lei. Cel mai scump manual e cel de Engleză, al cărui preţ porneşte de la 20 de lei şi poate ajunge până la 30 de lei”, ne-a spus o elevă a Colegiului Naţional „Emil Racoviţă”.

“Elevii din clasa a XII-a vor avea nevoie şi de culegeri. Ei nu au înţeles acest lucru până acum, dar vor vedea că odată cu începerea cursurilor li se va impune. Nu vor să cumpere aceste culegeri, pentru că nu au bani, dar mai târziu le vor căuta. Ştiu asta pentru că am luat Bacul cu o notă bună şi culegerile m-au ajutat extraordinar de mult”, spune Carina, o fostă elevă a Colegiului Naţional „George Coşbuc”.

“Se vând foarte bine manualele. Sperăm să ne mai rămână şi pentru săptămâna viitoare. Din standul nostru observăm că nu se cumpără manualul de Matematică, în rest nu sunt probleme”, a conchis o elevă a aceluiaşi liceu.

Încă un weekend

Pentru a atrage atenţia asupra rolului esenţial al cărţilor în procesul educaţional, organizatorii s-au ghidat după motoul lui Charles W. Eliot, cel ce a transformat Universitatea Harvard într-una din cele mai prestigioase universităţi din lume: "Cărţile sunt cei mai tăcuţi şi constanţi prieteni; sunt cei mai accesibili şi înţelepţi consilieri şi cei mai răbdători profesori".

Pe aleile parcului Obor sunt instalate 22 de standuri la care pot vinde manuale doar elevii de la liceele şi colegiile naţionale din sectorul 2 şi pot cumpăra elevi din toată Capitala.

Acţiunea din weekend va avea contiunarea săptămâna viitoare, mai exact în 24 şi 25 septembrie, în intervalul orar 9.00-15.00.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-08-17



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image