2016-12-04 22:40

SOCIAL


Târgul meşteşugarilor romi, în Piaţa Constituţiei

 |  12:41

Între 11 şi 13 noiembrie în Piaţa Constituţiei, 30 de meşteşugari din toată ţara vin să-şi expună obiectele lucrate cu multă sârguinţă de-a lungul anului. Căldărari, rudari, fierari, argintari, ceaunari, dar şi alţi meşteri populari romi şi români vor expune spre vânzare obiecte de tot felul pentru tine, casă şi grădină: bijuterii, ceaune, ibrice, căldări, mobilier, coşuri de răchită, obiecte decorative şi altele. În toate cele trei zile veţi putea asista la demonstraţii de pricepere şi măiestrie. Un taraf de lăutari şi trupa Romano ButiQ vor încălzi atmosfera cu muzică autentică romani în stil tradiţional sau reinterpretat (rock balcanic). Târgul meşteşugarilor romi este deschis între orele 10:00 şi 20:00, iar intrarea este liberă.

 

Evenimentul este organizat de Asociaţia Meşteşugarilor şi Comercianţilor Tradiţionali Romi, implicată de-a lungul timpului în peste 40 de evenimente din Bucureşti care adună laolaltă mâini dibace din întreaga ţară.

 

SC K Consulting Management and Coordination SRL va reconstrui cu această ocazie Atelierul Itinerant Romano ButiQ, care a fost vizitat în timpul verii pe Litoral de mai bine de 10.000 de persoane. Atelierul Itinerant Romano ButiQ face parte din proiectul „Romano Cher - Casa Romilor” ce are ca scop principal readucerea meseriaşului tradiţional de etnie romă pe piaţa economică şi în viaţa activă a comunităţii.

 

Mai multe informaţii găsiţi pe si .


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639265-09-04

TAGURI: targul mestesugarilor, piata constitutiei



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Târgul de Crăciun s-a mutat în Piaţa Constituţiei Fără să anunţe din ce motiv Bucharest Christmas Market nu se va mai ţine în Piaţa... 20 Noi 2016 | (0)
Expert: Deficitul de personal pe piața IT este 50.000 de oameni! România are în acest an un deficit de 50.000 de oameni pe piața muncii în sectorul IT, a... 23 Noi 2016 | (0)