2016-12-11 02:30

SOCIAL


Temperaturi până la 6 grade Celsius, la nivel naţional

 |  12:12
Temperaturi până la 6 grade Celsius, la nivel naţional

Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP) precizează, în Raportul zilnic privind situaţia hidrometeorologică şi a calităţii mediului, că urmează temperaturi cu valori pozitive la nivel naţional, care vor încadra între -4 şi 6 grade Celsius.

Vremea se va menţine rece în ţară, în intervalul 20 februarie, ora 09.00 - 21 februarie, ora 09.00, iar cerul va fi mai mult noros în regiunile vestice, nordice şi centrale, unde, temporar, vor cădea precipitaţii mixte în cursul zilei şi mai ales sub formă de ninsoare noaptea. 

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe litoral şi în Delta Dunării, iar precipitaţiile semnalate izolat vor conduce la apariţia poleiului. La munte va ninge, moderat cantitativ în nordul Carpaţilor Orientali, iar în restul teritoriului cerul va fi temporar noros, local va fi ceaţă asociată cu chiciură, posibil persistentă în Lunca Dunării.  Maximele vor fi cuprinse, în general, între -4 şi 6 grade Celsius, iar temperaturile minime între -11 şi -1 grad Celsius, uşor mai ridicate pe litoral. 

Dimineaţa şi noaptea se va semnala ceaţă asociată cu chiciură, iar vântul va sufla în general slab în Bucureşti, unde vremea va fi rece cu cer temporar noros. Maximele înregistrate vor fi cuprinse între zero şi 1 grad Celsius, iar minimele se vor situa între -8 şi -6 grade Celsius. 

Stratul de zăpadă măsoară 235 cm la Bâlea-Lac, 107 cm (Vf. Omu), 115 cm (Sinaia), 101 cm (Predeal) şi 82 cm (Fundata), iar în Făgăraş 30-50 cm, deşi poate depăşi pe alocuri această dimensiune. Astfel, riscul de avalanşă valabil pentru zonele neamenajate din masivele Bucegi şi Făgăraş (versantul nordic) se menţine mare şi însemnat. Stratul de nea este mai redus la suprafaţă în Bucegi, dar la altitudini mai joase acesta are o rezistenţă scăzută şi măsoară circa 20-30 cm, potrivit Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-05-25

TAGURI: temperaturi, MMP, mediu



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

ALERTĂ METEO: Vin ninsorile și se răcește vremea! Vremea se schimbă începând de duminica și sunt anunțate precipitatii, chiar si sub forma de... 27 Noi 2016 | (0)
Prognoza meteo pentru marţi şi miercuri. Temperaturi maxime de 15 grade Prognoza meteo pentru marţi şi miercuri. Meteorologii anunţă că în sudul şi în estul... 21 Noi 2016 | (0)