2016-12-11 08:22

SOCIAL


Termenul pentru legea “facultate fără BAC”, prelungit

 |  15:24
Termenul pentru legea “facultate fără BAC”, prelungit

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis, la propunerea liderului de grup al UDMR, Mate Andras Levente, prelungirea cu încă 15 zile a termenului de dezbatere pentru proiectul care prevede că absolvenţii care nu au luat bacalaureatul şi care au terminat liceul cu cel puţin nota 7 să poată urma un an pregătitor de facultate. “Termenul s-a prelungit la 60 de zile pentru că altfel intra în aprobare tacită posibilitatea de a merge la facultate fără examenul de bacalaureat. S-a solicitat de către Biroul permanent prelungirea cu 15 zile pentru 60 de zile de aşa natură încât să fie discutată şi probabil respinsă”, a explicat secretarul Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici. Termenul de dezbatere şi vot final stabilit iniţial pentru dezbaterea proiectului care vizează modificarea articolului 77, alineatul 1 din legea educaţiei naţionale 1/2011 expira pe 10 noiembrie.

Actul normativ iniţiat de parlamentarii social-democraţi Ecaterina Andronescu, Cristian Dumitrescu şi Titus Corlăţean a fost depus la Parlament la sfârşitul lunii septembrie. În proiect se propune ca absolvenţii care nu au luat bacalaureatul şi care au terminat liceul cu cel putin nota 7 să aibă “dreptul să urmeze în universităţi, în condiţiile aprobate de senatele universitare, un an pregătitor” de facultate.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639265-09-14



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

BELLA RUSE
10 Noi 2011

Andronescu a sarit pe cei din promotia 2009 de la Spiru Haret care au muncit si au luat licenta si nu avrut sa le eleibereze diplome , iar acum primeste si fara bac. Acest ras de femee si-a batut joc de oamenii care au muncit. O sa vada PSD voturi atunci cand or sa recunoasca licenta celor care au muncit pt. ea. O femee la 63 de ani sa iasa la pensie si sa lase invatamantul.

Adauga un comentariu

Random image