2016-12-08 18:10

SOCIAL


Tomograful pentru graşi salvează vieţi

 |  21:00
Tomograful pentru graşi salvează vieţi

Spitalul Malaxa a intrat în posesia singurului aparat tomograf pentru obezi din Bucureşti, care suportă o greutate de până la 380 kg. Costurile pentru achiziţionarea lui au fost de 1,2 milioane de euro şi au fost suportate integral de Ministerul Sănătăţii.

De la achiziţie şi până în prezent, aproximativ 140 de pacienţi au fost trataţi la tomograf. „Orice persoană supraponderală, care vine cu o trimitere de la medicul de familie, poate să îşi facă aici o tomografie. În caz contrar, când nu există trimitere, costurile sunt undeva între 200 şi 300 de lei, în funcţie de partea corpului pe care o radiografiază”, ne-a declarat Paul Stoica, directorul instituţiei.

Principala secţie a spitalului este de diabet, iar această boală presupune de cele mai multe ori asocieri cu bolile de ochi şi spuraponderabilitate rapidă. Astfel că tomograful este extrem de util pentru aceste cazuri din spital.

Aparatul este cel mai modern din România deoarece scanează 64 de secţiuni pe secundă. A fost adus din Germania şi montat în instituţie tot de nemţi.

A slăbit 11 kg într-o lună

Andreea, tânăra de 24 de ani ce suferea de obezitate, mai precis cântărea 113 kg, operată la data de 27 noiembrie de o echipă de medici de la Spitalul Malaxa, formată din prof. dr. Cristian Boru şi prof. dr. Coriolan Ulmeanu, a început să slăbească. Starea fetei este una bună, întrucât a slăbit 11 kg într-o lună. Analizele sunt bune şi trebuie repetate din trei în trei luni. Ea a venit iniţial la spital pentru o tomografie şi mai apoi s-a programat la o operaţie în noua secţie de chirurgie a obezităţii, din spital.

„De când am fost operată şi până în prezent, stilul meu de viaţă s-a schimbat radical. Am fost zilele trecute la control şi e totul în regulă. Medicii preconizează că voi reuşi să mai slăbesc încă 30 kg”, ne-a spus tânăra. Motivul pentru care ea a ajuns de la 46 la 116 kg este un dezechilibru endocrin apărut din cauza unei tumori cerebrale. Ea a suferit trei operaţii pe creier, în 2002, 2007 şi 2008.

Generaţia tânără, tot mai obeză

Obezitatea începe să atingă cote alarmante şi în ţara noastră. Cifrele arată că tot mai mulţi copii suferă de obezitate şi asta pentru că un copil de şcoală primară din cinci este abonat la fast food, iar cu trecerea anilor, procentul creşte. La 7 ani, 80% dintre ei nu fac mişcare deloc, iar între 12 şi 16 ani, 60%. Culmea, mulţi consideră jocurile pe calculator o activitate sportivă.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639550-12-11

TAGURI: tomograf, Malaxa, obezitate, grasi, salvare, investitie, boala



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

DUMITRU NICOLETA
24 Iul 2016

Buna ziua am diabet de tip 2 de peste 15 ani am o grwutate de 160 de kg si nu mai pot merge ma puteti ajuta vreau sa slabesc de 3 ani mam angrasat foarte multam pus 40 de kg mai exact de cand fac insulina .

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Aroganţa pe propria răspundere Minciunile televizate ale Gabrielei Firea la adresa reprezenatnţilor USR şi-au găsit naşul.... 03 Dec 2016 | (1)
Medicul Alexandru Ştefănescu, numit manager interimar la Spitalul Malaxa Primarul general a demis şi a numit în aceeaşi zi conducerea Spitalului Malaxa. Noul manager... 29 Noi 2016 | (0)