2016-12-09 15:47

SOCIAL


Traumele psihice afectează viaţa sexuală

 |  18:18
Traumele psihice afectează viaţa sexuală

Dintre persoanele adulte din România, se estimează că peste 70% au trăit sau vor trăi experienţa a cel puţin unui eveniment traumatic la un moment dat în viaţa lor, iar trauma psihică este responsabilă pentru aproape 50% din totalul problemelor emoţionale şi psihice.

Deşi îngrijorătoare, această statistică nu este deloc surprinzătoare de vreme ce un număr deosebit de mare de situaţii de viaţă au potenţial traumatizant, de la separarea de persoanele dragi, situaţiile de abuz ori pierderea locului de muncă şi până la accidente, conflicte ori catastrofe naturale.

Trauma este o reacţie normală la o situaţie anormală, afectează la nivel emoţional, fizic, cognitiv, comportamental şi relaţional. Anxietatea, fobiile, sentimentele exagerate de frică, vină, ruşine, neputinţă, atacurile de panică pot fi semne că un eveniment în care am fost implicaţi sau la care am fost expuşi şi-a pus amprenta traumatică asupra noastră.

Simptomele emoţionale sunt adeseori însoţite de manifestări fizice ale efectelor traumei, printre cele mai comune fiind lipsa apetitului, dificultăţile de somn, scăderea nivelului de energie, disfuncţiile sexuale fiind printre cele mai comune.

De asemenea, nu este deloc neobişnuit ca, din dorinţa de a masca simptomele traumei, unele persoane să adopte comportamente compulsive şi adictive, cum sunt abuzul de alcool, droguri, mâncare. Altele pot manifesta simptome cognitive, precum dificultăţile de concentrare, scăpări de memorie, refuzul de a lua decizii.

Persoanele care se confruntă cu o traumă psihică pot cere ajutorul specialiştilor din cadrul Institutului pentru Studiul şi Tratamentul Traumei (ISTT). Sprijinul oferit se poate concretiza prin informaţii, sfaturi, recomandări şi servicii de evaluare şi tratament.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-09-21



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image