2017-09-25 05:27


Trei AUTOCARE sunt blocate de VISCOL în judeţul Vaslui. Printre zecile de persoane sunt și COPII

 |  14:44
Trei AUTOCARE sunt blocate de VISCOL în judeţul Vaslui. Printre zecile de persoane sunt și COPII

IGSU a dispus măsuri urgente pentru deblocarea a trei autocare, surprinse de zăpadă în localitățile Albița, Crasna și Valea Grecului din județul Vaslui.

UPDATE 14.40

Cei 18 copii rămași blocați într- un autocar in localitatea Valea Grecului au fost recuperați și transportați spre spațiile de cazare puse la dispoziție de Primăria Huși. De asemenea, autocarul surprins de zăpada in localitatea Crasna și-a reluat deplasarea. La acest moment, se intervine pentru deblocarea autocarului cu 53 de persoane, rămas înzăpezit in zona Vămii Albița.

STIREA INITIALA

Un autocar cu 53 de persoane se află în Vama Albița. Un altul, cu 34 de persoane se află în zona localității Crasna, pe sensul de mers spre Huși, iar un autocar cu 18 copii cu vârste între 10 şi 12 ani, de altă naționalitate, se află în zona localității Valea Grecului, pe sensul de mers spre Huși.

Până în acest moment nu au fost semnalate probleme medicale ale ocupanților.

Pentru optimizarea misiunilor de răspuns, în sprijinul echipajelor locale de intervenție au fost dislocate trei șenilate (una de la ISU Brăila și două de la ISU Vrancea), încadrate cu personal medical SMURD, informeaza TVR.

De asemenea, spre această zonă a plecat în sprijin și o șenilată de la Direcția Regională de Drumuri si Poduri Iași, în baza protocolului încheiat între IGSU și CNAIR.

Totodată, în sprijinul persoanelor din autocare acționează o autofreză și un camion de intervenție din cadrul ISU Vaslui și două transportoare din cadrul unității militare din Huși.

După preluarea acestora, persoanele vor fi transportate în spațiile de cazare temporară puse la dispoziție de către Primăria Huși, unde vor primi apă și hrană.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-04-21

TAGURI: autocare, blocate, viscol, vaslui, copii



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri