2018-12-12 18:48


Trei imigranţi, prinşi când intenţionau să intre ilegal în România

 |  10:59
Trei imigranţi, prinşi când intenţionau să intre ilegal în România

Poliţitşii de frontieră din Botoşani au prins trei imigranţi care intenţionau să intre ilegal în România. Doi dintre aceştia erau din Sri Lanka și unul din Somalia.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră, Minidora Răcnea a declarat, duminică, că lucrătorii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Darabani au depistat și reținut, pe raza localității Oroftiana, trei persoane care intenționau să intre ilegal în România.

Potrivit sursei citate, cei trei cetățeni străini nu aveau documente de identitate.

"Cei trei bărbați au fost conduși la sediul sectorului pentru cercetări, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că doi dintre aceștia sunt cetățeni din Sri Lanka și unul este cetățean somalez, care au intenționat să treacă ilegal frontiera de stat dintre Ucraina și România, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei", a precizat Minidora Răcnea.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Potrivit legislaţiei, imigranţii au fost predați autorităților de frontieră ale Ucrainei.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-22

TAGURI: trei, imigrant, prinde, intentioneaza, intra, ilegal, romania, politie, frontiera
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...