2017-11-24 22:25


Un copil a băut până a adormit în faţa unui magazin din centrul Vasluiului

 |  09:18
Un copil a băut până a adormit în faţa unui magazin din centrul Vasluiului

Un copil în vârstă de doar zece ani, din Vaslui, a băut până a adormit în faţa unui magazin din centrul orașului. Minorul le-a mărturisit poliţiştilor că a băut bere de la un băiat mai mare şi i s-a făcut rău.

Mai mult, acesta a susţinut că nu este pentru prima dată când bea alcool, el locuind doar cu tatăl și cei trei frați mai mici, întrucât mama e plecată în Italia.

Autorităţile au aflat că minorul este în clasa a doua, dar că nu s-a mai dus la cursuri.

”După dezalcoolizare, asistentul social din spital va trebui să ia legătura cu Protecția Copilului iar ei îl vor evalua și securiza în regim de urgență, în sensul că îl vor duce în adapost pentru victimele neglijării până i se va clarifica situația. De asemenea, cu siguranță se va demara și o anchetă socială, pentru a vedea dacă sunt respectate drepturile copilului, atât în cazul lui, cât și în cazul celorlalți frați. Dacă el a ajuns în starea aceasta, e o formă de protest, un semnal de alarmă. Vrea să atragă atenția că ceva nu este în regula în familie", a afirmat Ionel Bratianu, psiholog în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, potrivit b1.ro. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-12

TAGURI: copil, bea, adoarme, magazin, centru, vaslui



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova