2018-12-18 13:17


Un copil şi doi adulţi, salvaţi după ce au căzut într-un lac din Câmpina

 |  08:57
Un copil şi doi adulţi, salvaţi după ce au căzut într-un lac din Câmpina

Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-un lac din Câmpina după ce gheața s-a rupt. Mama sa a sărit să îl salveze, după care un localnic le-a sărit în ajutor. Ulterior, toţi cei trei au fost salvați de pompieri, ei fiind în afara oricărui pericol.

La un moment dat, băiețelul de nouă ani a fugit de lângă mama lui și a mers pe lacul înghețat şi a căzut într-o gaura. Mama lui a fugit repede să îl saşveze, dar a căzut şi ea în aceeași gaură, transmite b1.ro.

La scurt timp, un trecător a auzit strigătele de ajutor și a mers să-i scoată din apa înghețată. Gheața s-a rupt însă și sub el, norocul lor fiind că echipajele de intervenție au sosit în scurt timp la faţa locului.

Copilul şi cei doi adulţi au fost transportaţi la spitalul din Câmpina cu ușoară stare de hipotermie.

”A fost scos de către pompierii de la descarcerare, și femeia, și copilul. I-am transportat pe toți trei la spital. Copilul și tânărul de 31 de ani sunt conștienți, au fost tot timpul de fapt toți trei cu hipotermie ușoară”, a declarat un medic.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-02-04

TAGURI: copil, doi, adult, salveaza, cade, lac, campina
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...