2018-05-24 22:37


UNICEF foloseşte pentru prima dată SMS-ul recurent în România

 |  13:55
UNICEF foloseşte pentru prima dată SMS-ul recurent în România

UNICEF, cu sprijinul Asociaţiei pentru Relaţii Comunitare (ARC), lansează în România SMS-ul recurent ca instrument de strângere de fonduri în cadrul unei campanii dedicate sprijinirii copiilor cu dizabilităţi.

"România este a treia ţară în lume, după Norvegia şi Marea Britanie, unde UNICEF introduce SMS-ul recurent. Pentru a produce cu adevărat o schimbare în societate avem nevoie de un sprijin constant din partea susţinătorilor noştri, sub forma unor donaţii lună de lună. Astfel, împreună - UNICEF, ARC şi 'Prietenii UNICEF' - vom putea face o schimbare durabilă în viaţa copiilor vulnerabili din România", a declarat Sandie Blanchet, reprezentant al UNICEF România.

Directorul executiv al ARC, Dana Pîrţoc, a spus că donaţiile recurente prin SMS se alătură celor prin debit direct şi celor unice prin SMS, pentru ca donaţiile de la persoane fizice să fie cât mai uşor de făcut.

"Astfel, le oferim clienţilor Orange şi Vodafone şansa de a dona 2 euro lunar, la început pentru campania UNICEF. Sistemul este astfel gândit încât oferă control asupra momentului în care donatorul opreşte donaţia şi are integrate sisteme de transparenţă care îl ajută să afle câţi bani s-au strâns şi care sunt rezultatele obţinute după colectarea fondurilor donate", a declarat Dana Pîrţoc.

În ceea ce priveşte campania "Priveşte întâi copilul!" UNICEF precizează că va dezvolta modele de intervenţie prin care se vor oferi şanse egale la dezvoltare copiilor cu dizabilităţi cu fondurile strânse prin donaţiile lunare.

"Priveşte întâi copilul!" este o campanie de informare, conştientizare şi strângere de fonduri dedicată copiilor cu dizabilităţi din România, derulată de UNICEF şi Realitatea TV în perioada iunie – august, transmite Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-07

TAGURI: UNICEF, SMS, romania





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova