2016-12-05 23:02

SOCIAL


Unii salariaţi în asistenţă socială au venituri mai mici decât ale unui asistat

 |  16:16

Directorulde la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC)Sector 1 avertizează că tot ceea ce s-a făcut în ultimii zece aniîn sistemul de protecţie a copilului "se desfiinţează pas cu pas"întrucât Guvernul nu înţelege că trebuie să facă restructurări doar acolo undese poate.

"Păcatcă Guvernul nu înţelege că asistenţa socială nu este un moft, este o datorie astatului", a declarat directorul DGASPC sector 1, Dănuţ Fleacă. Acestareclamă faptul că la nivel central nu se ia nici o măsură pentru a prevenicazurile de instituţionalizare, dar sunt daţi oameni afară sau unii pleacă dincauza salariilor foarte mici. "Este inadmisibil ca unei persoane cu studiisuperioare şi experienţă să îi dai un salariu de 480 de lei. Sunt salariaţi înasistenţă socială care au venituri mai mici decât un asistat social. 80 la sutădintre salariaţii DGASPC au salarii de până la 600 de lei, indiferent destudii", a mai spus Fleacă, citat de Mediafax.

Pede altă parte, directorul a atras atenţia că dacă Ministerul Muncii nu va luanişte măsuri pentru prevenirea instituţionalizării şi menţinerea copiilor înasistenţă maternală, sistemul se va confrunta cu o nouă problemă, pentru că numai există centre care să primească aceşti copii.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638945-08-04



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image