2018-10-21 21:53


Veşti bune de la meteorologi. Vremea se încălzeşte în acest week-end

 |  10:18
Veşti bune de la meteorologi. Vremea se încălzeşte în acest week-end
Florentin Dincă

Vremea se va încălzi în acest week-end, în special duminică. Cerul va fi variabil, vântul va sufla moderat, iar posibilitatea apariţiei precipitaţiilor va fi foarte redusă. Temperaturile maxime vor ajunge până la 6-7 grade, mai ales în sudul ţării.

Sâmbătă, vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Dobrogea, estul Munteniei şi pe crestele montane, iar spre dimineaţă şi în extremitatea de sud-vest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 şi 10 grade, iar cele minime se vor situa între -13 grade în depresiuni şi 1 grad în Dealurile de Vest. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief, pe arii restrânse va fi ceaţă.

Duminică, vremea se va încălzi în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil la senin, dar în a doua parte a intervalului se va înnora treptat în vestul, centrul şi nordul teritoriului, însă probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile vestice şi estice, dar şi în zona montană înaltă.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 grade în depresiuni, pe litoral şi în Moldova şi 12 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor situa între -11...-10 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 5...6 grade în sudul Banatului şi al Crişanei. În zonele joase de relief, dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse va fi ceaţă.

La Bucureşti vremea va fi predominant frumoasă, iar valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru prima decadă a lunii februarie. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 6...7 grade, iar cea minimă va fi de -4...-2 grade, uşor mai coborâtă în zona preorăşenească spre -6 grade. Vor fi condiţii de ceaţă, în special pe parcursul nopţii.

În zonele montane, valorile termice în acest week-end vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru prima decadă a lunii februarie. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în Carpaţii Orientali, unde izolat vor fi posibile fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste. Duminică, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în a doua parte a intervalului, potrivit Mediafax. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona înaltă.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-02-06

TAGURI: vreme, meteo, week-end, romania
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...