2016-12-04 08:09

SOCIAL


Vezi ce se întâmplă cu minorii lipsiţi de atenţia părinţilor

 |  16:02
Vezi ce se întâmplă cu minorii lipsiţi de atenţia părinţilor

Numărul copiilor care au de suferit de pe urma plecării părinţilor la muncă, în străinătate, a crescut alarmant în ultimii ani. Mulţi minori, nevoiţi să trăiască fără părinţi, în cele mai fericite cazuri crescuţi de bunici, ajung să nu se mai poată integra în societate. Principalul motiv este acela că minorii suplinesc absenţa părinţilor cu poveştile de la televizor sau din cărţi. În foarte multe situaţii, copiii ajung să trăiască într-o lume fictivă, creată chiar de ei.

Ziarul “Puterea”vă prezintă câteva cazuri de copii care au avut de suferit, după ce părinţii nu au putut să se mai ocupe de ei, rezolvate de Asociaţia “Telefonul Copilului”.

Lumea fictivă a adoslescenţilor, creată după opere literare

La Telefonul Copilului ascultăm tot mai mulţi adolescenţi situaţi la limita dintre real şi fictiv. Literatura este uneori fascinantă, te captivează, te atrage, acesta şi este rolul ei, însă există o limită între real şi fictiv. Este extrem de uşor să treci limita, să te îndrepţi astfel către fictiv. Criza de identitate este şi ea o complicaţie a adolescenţei. În plină criză adolescentină, tinerii încearcă să identifice modele care să vină în ajutorul lor, în sensul de a-i stimula din mai multe puncte de vedere. În general, cele mai apropiate modele sunt reprezentate de către membrii familiei sau prieteni mai mari ca vârstă care au materializat activităţi sau care au elaborat varii proiecte ce sunt în concordanţă cu aspiraţiile adolescenţilor respectivi. Însă ce se întâmplă când adolescenţii se orientează către personaje din literatură..., către personaje fictive? Această tendinţă are la bază existenţa unor factori declanşatori: lipsa unui părinte/părinţilor din viaţa de zi cu zi sau doar din punct de vedere afectiv, o dezamăgire sentimentală, sentimentul de singurătate, incapacitatea de a socializa, pe fondul unor complexe/frustrări ce pot genera mai departe conflicte interioare etc. Astfel, tinerii îşi direcţionează atenţia, întreaga energie, timpul către modele din literatură. Din analiza cazurilor sesizate la Telefonul Copilului, putem afirma faptul că acest fenomen  a luat amploare. Adolescenţii îşi creează o lume fictivă, în care nu se regăseşte absolut nimic din ceea ce ţine de real... de ceea ce era normal până la momentul respectiv. Noile modele identificate reprezintă ''realitatea lor''. Cum se manifestă? În prima fază, adolescenţii care se transpun în personaje fictive neagă faptul că personajul - model identificat - ţine de ficţiune. De asemenea, nu manifestă interes faţă de autorul care a creionat povestea respectivă, este interesat doar de personaj. Îşi însuşesc gesturi, analizează în detaliu comportamentul şi reacţiile personajului în situaţii date, îşi însuşesc expresii utilizate de către personajul-model. Ajung să gândească ce răspunsuri ar oferi personajul identificat ca model în anumite situaţii. Astfel, se declanşează un conflict interior… adolescent/personaj-model. De asemenea, nu mai comunică cu cei din jur, deoarece nu simt nevoia. Renunţă la activităţi de timp liber şi nu numai, la activităţi în care se regăseau, pe care le desfăşurau cu plăcere. În încercarea de a găsi asemănări cu personajul-model, pot dezvolta un sentiment de inferioritate, deoarece nu întrunesc trăsăturile/calităţile fizice, psihice şi morale ale acestuia. Investesc timp, energie, atenţie şi nu conştientizează faptul că s-a creat un blocaj. Ajung astfel să reprime sentimente şi emoţii… sunt amorţiţi! În final nu pot face diferenţa între real şi fictiv- caz explicat de  Ştefania, consultant Telefonul Copilului (116 111).

Afecţiunea părinţilor faţă de copii nu poate fi suplinită cu bunuri materiale

Oare ce este mai important pentru un copil aflat la vârsta întrebărilor: situaţia materială sau prezenţa părinţilor în viaţa lui? Din cauza problemelor cu care societatea se confruntă (lipsa locurilor de muncă, scăderea nivelului de trai etc.), tot mai multe persoane adulte aleg să părăsească ţara şi să-şi  "încerce norocul" peste hotare pentru a realiza un venit. Drama apare atunci când ambii părinţi aleg această variantă, fără a lua în calcul „problema” cea mai importantă: „Cu cine rămân copiii?”. Cum înţeleg aceşti copii problemele celor mari? Ei în grija cui rămân? Oare există alte persoane pe deplin îndreptăţite, în afara părinţilor, cu care aceştia să crească? Uneori locul părinţilor este luat de bunici, o rudă, un vecin. Există însă cazuri în care copiii rămân singuri, fără o persoană adultă lângă ei. Oare cum pot înţelege aceştia motivul pentru care mama şi tata trebuie să plece de acasă  să muncească  şi  să aducă bani? Oare aceşti copii pot înţelege ,,problemele celor mari''? Cine o să le răspundă, cu  dragoste,  înţelegere şi răbdare atunci când ei întreabă: de ce?, cum?, cine? Ce se va întâmpla cu aceştia  când vor deveni adolescenţi? Câţi dintre ei vor înţelege motivele reale care au generat plecarea părinţilor? La Telefonul Copilului ne sunt sesizate în mod frecvent astfel de situaţii. Este şi cazul unui adolescent în vârstă de 17 ani. Părinţii acestuia au plecat să lucreze în străinătate pentru o perioadă lungă de timp. La revenirea în ţară, aceştia au dorit să compenseze perioada în care au lipsit din viaţa copilului prin foloase materiale. Astfel, i-au achiziţionat o locuinţă în care adolescentul nu a avut o persoană adultă alături, doar o rudă care se afla tot la vârsta adolescenţei şi i-au fost alocate sume mari de bani care reprezentau ,,bani de buzunar''. Adolescentul a interpretat greşit gestul părinţilor, iar urmările au fost destul de grave, în sensul că a început să aibă un comportament neadecvat, a început să frecventeze cluburile în locul orelor de şcoală şi să consume substanţe interzise. Prin consilierea oferită la Telefonul Copilului, mama a înţeles greşeala şi încearcă prin toate mijloacele de care dispune să îndrepte situaţia. Cazul prezentat este unul care se îndreaptă către un final favorabil. Există, însă, şi situaţii pentru care nu pot fi identificate variante de soluţionare,  ele  complicându-se tot mai mult. În câte dintre cazuri părinţii înţeleg că dragostea pe care trebuie să o ofere copiilor este mai presus de orice altceva? -  caz explicat de Marilena, consultant 116.111.

Fetiţa care se credea sirenă

De cele mai multe ori le oferim copiilor soluţii în loc să le dăm probleme de rezolvat. Conversaţiile cu cei mici pot fi uneori adevărate delicii. În timpul unui singur apel se pot atinge subiecte foarte serioase, precum situaţia familială, şcoala, probleme de comunicare cu prietenii sau apropiaţii, însă, odată stabilită o legătură mai strânsă, copiii te transformă în confidentul lor şi îţi împărtăşesc din secretele lor. Acesta este şi cazul Mihaelei, în vârstă de 8 ani, care ne-a sunat iniţial pentru a ne întreba cum îşi poate da seama dacă tatăl său o mai iubeşte, deoarece în ultima vreme nu i-a mai cumpărat la fel de multe dulciuri şi jucării ca înainte. După ce am discutat despre acest subiect, fetiţa ne-a făcut o mărturisire foarte importantă, şi anume faptul că ea este de fapt o sirenă. Nu oricine are privilegiul să ştie acest lucru despre sine, însă, pentru că şi-a dat seama că poate avea încredere în persoana cu care discuta, ne-a oferit şi "reţeta" prin care oricine doreşte poate deveni o sirenă. Însă Mihaela nu este o simplă sirenă, este de fapt o fiinţă cu puteri magice, fiind capabilă să îngheţe cu privirea lucruri şi oameni. Mihaela este sirenă doar în nopţile cu lună plină, când trebuie să aibă grijă să stea în preajma unei surse de apă. În urma acestei confesiuni, Mihaela ne-a mai mărturisit şi alte probleme care o preocupă şi pe care ar dori să le îmbunătăţească în viaţa sa de zi cu zi - şi nu atunci când este sirena. În urma apelului, am rămas cu un zâmbet larg pe faţă, gândindu-mă la inocentă şi imaginaţia debordantă a copiilor. Ulterior, am aflat că de fapt această poveste nu e simplă plăsmuire, ci există un serial pentru copii cu tema respectivă. Abia atunci zâmbetul mi-a cam pierit, fiind înlocuit de un sentiment de îngrijorare. Pot copiii să facă diferenţa între realitate şi ficţiunea prezentată la tv? Cât de mult le limitează imaginaţia faptul că ceea ce ar putea inventa ei li se oferă în toate formele dorite şi nedorite de către canalele TV? De ce copiii sunt expuşi de către adulţi la anumite materiale care îi transformă în simpli imitatori în loc să fie surse nesecate de idei şi năstruşnicii, să ne uimească şi să ne facă ziua minunată doar printr-o simplă întrebare sau explicaţie complicată oferită unor lucruri banale? Uneori, televizorul nu este o sursă de informaţii pentru copii, ci o intoxicare cu lucruri nefiltrate, oferite în stare brută şi total nepotrivite pentru copiii care abia aşteaptă să acumuleze noi cunoştinţe, să absoarbă cât pot şi să ştie cât mai multe. Dacă vor şti cât mai multe de la televizor, e clar că nu pot oferi mai departe decât informaţii în aceeaşi notă. Ei nu au de unde să ştie că ceea ce ajunge la ei nu este adevărul. Ei observă şi interpretează în felul lor, iar de cele mai multe ori, fără clarificări, interpretează prost. Şi atunci revin: de ce să le formăm o părere distorsionată despre ceea ce îi înconjoară doar pentru că sunt expuşi la informaţii de la o sursă nepotrivită? Propun să le păstrăm inocenţa, să le stimulăm creativitatea şi imaginaţia povestindu-le despre ce îi înconjoară, neascunzându-le adevărul şi provocându-i să găsească soluţii. De cele mai multe ori le oferim copiilor soluţii în loc să le dăm probleme de rezolvat, ceea ce poate fi un impediment pentru viitorul adult când va fi pus în faţa unei situaţii sau alegeri. Cât priveşte raportul realitate-ficţiune tv-imaginaţie, adultul este responsabil în relaţia cu copilul să clarifice cele instante, pe prima să o explice, pe cea de-a doua să o limiteze, iar pe cea de-a treia să o stimuleze - caz explicat de Ana-Maria, consultant Telefonul Copilului.

Numărul apelurilor primite, în primele şase luni ale anului 2011, la singura linie gratuită de asistenţă pentru copii şi părinţi la nivel naţional, 116 111, a crescut de 4 ori comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 75.033, faţă de18.882 anul trecut.În majoritatea cazurilor, apelanţii au reclamat problema sărăciei cauzată de lipsa unui loc de muncă, de disponibilizări şi reducerea ajutoarelor sociale acordate. Mii de cazuri au necesitat intervenţia instituţiilor abilitate, iar zeci de copii au ajuns în grija statului din cauza sărăciei.

Aparut in:

Ultima modificare in data de :639253-08-21



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image