2016-12-10 08:56

SOCIAL


Viceprimarul Mircea Raicu (PDL): USL vrea să boicoteze referendumul din Capitală deşi ei l-au propus

 |  16:46
Viceprimarul Mircea Raicu (PDL): USL vrea să boicoteze referendumul din Capitală deşi ei l-au propus

Viceprimarul general al Capitalei, Mircea Raicu, acuzăOpoziţia că dă dovadă de lipsă de seriozitate când ameninţă cu boicotulreferendumul pe Legea Capitalei, deşi propunerea plebiscitului i-a aparţinut."Boicotul este o chestiune neserioasă", a declarat Raicu în cadrulunei conferinţe de presă susţinute vineri, precizând că referendumul a fostintrodus pe ordinea de zi a Consiliului General la propunerea primarului SorinOprescu, a PSD şi a PNL. Pe de altă parte, Raicu susţine că majoritatea dinCGMB nu putea susţine întrebarea de la referendum aşa cum a fost formulată decătre edilul-şef al Capitalei, anume “sunteţi de acord cu centralizareaadministrativă a municipiului Bucureşti prin transferul de atribuţii de laprimăriile de sector către CGMB?”. “Întrebarea este manipulatoare şi falsăpentru că, atunci când vorbim de descentralizare sau centralizare, ne referimstrict la relaţia dintre Guvern şi administraţia publică locală, ceea ce nu ecazul aici", a apreciat viceprimarul. Acesta consideră că inconsecvenţa Opoziţieieste cu atât mai mare, cu cât referendumul nu este o condiţie necesarăadoptării Legii Capitalei. "Nu noi am convocat referendumul. Din punct devedere legal, acest referendum nici nu trebuia să aibă loc la nivelul PrimărieiCapitalei, pentru că se referă la o lege, iar Consiliul General nu se poatepronunţa decât asupra unei hotărâri de consiliu, dar am spus că, pentru a nu fiacuzaţi că nu vrem să ştim şi ca să existe un instrument orientativ pentruparlamentari, am spus să iniţiem acest referendum. Paradoxul face că ei l-aupropus, noi l-am aprobat, dar ei au votat împotrivă", a comentat MirceaRaicu.

Pe de altă parte, Raicu admite că un referendum i-arface pe parlamentari să fie mai atenţi la nivelulîn care varianta LegiiCapitalei ce va ieşi din Parlamentrespectă dorinţele locuitorilor dinBucureşti. "De răspunsurile bucureştenilor vor depinde amendamentele aduselegii în Parlament. Nu-şi vor permite parlamentarii să ignore dorinţelebucureştenilor, aşa cum au procedat în cazulreferendumului privindreducerea numărului de parlamentari", susţine viceprimarul general.

Prefectul estimeazăcostul referendumului la 3 milioane de lei

Democrat-liberalul a menţionat că prefectul Capitalei,Mihai Atănăsoaei, ar fi estimat costurile plebiscitului la circa 3.000.000 delei. Raicu a spus că toate întrebările au o justificaresolidă, astfel încât răspunsurile să reflecte cu fidelitate ceea cebucureştenii îşi doresc în ceea ce priveşte administrarea oraşului. Laobservaţia că întrebările “Vă doriţi o Capitală cu şase sectoare şi oadmnistraţie?”şi “Vă doriţi o Capitală cu şase sectoare şi şapteadministraţii?” permit răspunsuri afirmative la ambele variante, deşi logic seexclud, Raicu a răspuns: "Poate părea redundantă întrebarea pusă în douămoduri diferite, dar ea va da o imagine clară asupra modului în care cetăţeniiînţeleg ce este cuprins în lege, iar datele vor fi interpretate astfel încât săavem o imagine clară asupra dorinţelor bucureştenilor.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, căUSL va solicita Consiliului General al Muncipiului Bucureşti să emită o nouăhotărâre privind organizarea referendumului, în care să fie stabilită o singurăîntrebare, care de această dată să fie una clară şi aplicabilă. La rândul său,liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că întrebările stabilite în CGMBpentru referendumul pe tema Legii Capitalei sunt "o bătaie de joc" cear putea face obiectul unui sondaj de proastă calitate, anunţând că, dacă această consultare va avea loc, USL îşiva îndemna susţinătorii să nu participe. "Hotărârile luate de majoritateaPDL-PRM-PNG în CGMB sunt expresia atitudinii de bătaie de joc la adresa bucureştenilor,pe care Guvernul, dna ministru Udrea - un fel de Băsescu blond la nivel deBucureşti - o inspiră din practica lor de bătaie de joc faţă de toţiromânii", a comentat Antonescu întrebările stabilite de CGMB pentrureferendumul pe tema Legii Capitalei.

Liberalul a explicat că primarii USL şi ceipeste 100.000 de români au semnat în favoarea organizării unui referendum înadevăratul sens al cuvântului. "Ce am văzut ieri, ca rezultat dinhotărârea CGMB, e cel mult un set de întrebări ce ar putea folosi la un sondajde proastă calitate. E foarte clar că cei care încearcă să le propună în bătaiede joc bucureştenilor să răspundă prin referendum la întrebarea dacă sunt mulţumiţide gradul de curăţenie, e clar că-şi bat joc şi de ideea de referendum. Dacă seva ajunge la un referendum sub această formă aberantă, cu o sumedenie deîntrebări caraghioase, noi vom boicota acel referendum şi nu vom participa la omascaradă de tip Băsescu - Udrea la nivelul Capitalei", a anunţat CrinAntonescu.

Aparut in:

Ultima modificare in data de :639243-09-08



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image