2018-02-21 22:36


Victor Ponta: Sunt foarte hotărât să introducem TVA de 9% la pâine

 |  07:40
Victor Ponta: Sunt foarte hotărât să introducem TVA de 9% la pâine

Victor Ponta a precizat că este foarte hotărât ca guvernulsă găsească resursele necesare pentru a introduce TVA de 9% pentru pâine.

"Pe 25 iulie, 26, 27 iulie, o să avem cifrele pe primul semestru, încasări, cheltuieli şi eu sunt foarte hotărât, am discutat şi cu ministrul de Finanţe, domnul Chiţoiu, să găsim resursele necesare pentru a introduce TVA de 9% la pâine. (Pe tot lanţul productiv), altfel nu funcţionează, practic, dacă nu mergi pe tot lanţul. Am încercat, dar e singura soluţie", a spus primul ministru, marţi seara, la RTV.

Măsurile privind reducerea TVA la pâine ar putea fi adoptate în această vacanţă parlamentară, prin ordonanţă simplă, după analizarea rezultatelor din primul semestru, a declarat premierul Victor Ponta, pe 1 iulie. "Vom avea o discuţie în prima şedinţă de Guvern, imediat ce mă întorc (din turneul asiatic). Când avem toate rezultatele pe primul semestru, deci până la sfârşitul lunii iunie, rezultate care ţin de venituri bugetare, cheltuieli bugetare - deocamdată ne încadrăm în mod sigur la deficit, dar trebuie să vedem la partea de venituri - atunci putem lua decizia. Eu consider că ambele modificări referitoare la reducerea TVA la pâine şi impozitul pe microîntreprinderi pot fi introduse, le avem în legea de abilitare. Deci Parlamentul ne-a dat voie prin ordonanţă simplă să le introducem şi le introducem în această vacanţă. (...) Am vrut să avem practic datele pe primul semestru destul de clar, pentru că nu vreau să luăm decizii pe care după aceea să nu le putem şi implementa", a spus Victor Ponta, potrivit Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-10
Citeste si:
Ordonanţă pentru TVA la pâine şi forfetar
TVA la pâine şi impozitul forfetar, la mâna FMI
Scăderea TVA la pâine, după 1 iulie
Daniel Constantin: Scăderea TVA-ului la pâine ar putea aduce venituri suplimentare la bugetul de stat

TAGURI: victor, ponta, TVA, paine, 9





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova