2018-07-23 16:50


Vreme neobișnuit de CALDĂ în următoarele două ZILE

 |  15:48
Vreme neobișnuit de CALDĂ în următoarele două ZILE

Pe parcursul următoarelor două zile valorile termice din țara noastră vor fi mult mai ridicate decât în mod normal pentru această perioadă, iar maximele se vor încadra între 5 şi 15 grade, valori de început de primăvară.

MARŢI

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile nord-vestice, nordice, estice şi centrale, unde pe arii restrânse va ploua slab, iar la munte, local, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în zona montană, în special la altitudini mari, unde la rafală se vor depăşi viteze de 80...90 km/h, iar trecător ninsoarea va fi viscolită şi zăpada spulberată. Noaptea doar izolat va ninge slab la munte, iar vântul va slăbi treptat în intensitate. Temperaturile minime se vor încadra între -7 grade în depresiuni şi 3 grade pe litoral. Pe arii restrânse, în zonele joase de relief, se va semnala ceaţă.

BUCUREŞTI

Vremea va fi predominant frumoasă, cu valori termice mult mai ridicate decât în mod normal la această dată, în special pe parcursul zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă va fi de -2...0 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat, cu uşoare intensificări după-amiaza şi seara. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă.

MIERCURI

Vremea va fi mai caldă decât în mod normal la această dată, deşi valorile termice vor fi în scădere în majoritatea regiunilor. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre sfârşitul intervalului în regiunile nord-vestice, unde izolat vor fi condiţii pentru ploi slabe în zonele joase de relief şi ninsoare la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, îndeosebi pe creste, dar trecător ziua şi în extremitatea de nord-est, iar noaptea în cea de vest. Temperaturile maxime vor avea valori de la 0 grade în estul Transilvaniei, până la 12 grade în sud-vestul extrem, iar cele minime vor fi cuprinse între -13 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 5 grade în Dealurile Banatului. Pe arii restrânse, în zonele joase de relief, dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-01-29

TAGURI: vreme calda, doua zile, meteo





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova

Besliu Servicii Funerare Brasov este o afacere de familie. Promisiunea noastra este aceea de a fi alaturi de fiecare familie si de fiecare persoana pentru a trece peste momentele grele, pentru ca timpul si atentia dumneavoastra sa fie acordate celor dragi.