2018-09-22 18:09


Vreme surprinzătoare de BOBOTEAZĂ. Anunțul meteorologilor

 |  13:46
Vreme surprinzătoare de BOBOTEAZĂ. Anunțul meteorologilor

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că, în acest sfârşit de săptămână, vremea va fi extrem de caldă pentru această perioadă a anului. Mai mult, sămbătă, în ziua de Bobotează, vor fi temperaturi de până la 16 grade.

Totuși, de marţi vremea se va mai răci, însă chiar și așa, temperaturile vor rămâne peste mediile climatologice în acest moment al anului, practic în mijlocul iernii.

„De Bobotează va fi o vreme extrem de caldă, vor fi între 6 şi 16 grade, ziua, iar noaptea, între -2 şi 8 grade, doar prin estul Transilvaniei, să fie undeva pe la -5, -6 grade, fără precipitaţii. Vineri vor fi temperaturi între 2 şi 12 grade şi precipitaţii, mai ales ninsori, vor mai fi la peste 1.700 de metri altitudine, iar în zonele mai joase vor fi precipitaţii mixte. Trecătoare şi nesemnificativă o să fie şi lapoviţa prin nord, vest şi centru. De interes pentru week-end sunt temperaturile ridicate şi, mai ales, dimineaţa şi noaptea, va fi ceaţă, prin sud, nord, centru”, a declarat pentru Mediafax meteorologul de serviciu ANM.

„Treptat, începând de marţea viitoare, o să înceapă să scadă temperaturile, dar chiar şi aşa, ele vor fi, prin centru, sud, vest, un pic mai mari decât în mod normal. Poate prin partea de est să fie şi valori ceva mai apropiate de normal. Se răceşte, nu o să mai fie abateri faţă de normal de câte 10 grade aşa cum va fi în acest weekend, dar tot 3, 4 grade în plus vor fi şi în săptămâna viitoare", a explicat meteorologul.

Potrivit specialiştilor, în această perioadă, temperaturile normale ar fi între -3 şi 5 grade, cu -1 grad prin estul Transilvaniei, 5 grade pe litoral şi 3 grade în Bucureşti.

„Fiecare regiune va avea propria evoluţie. Cel mai repede se va răci în Moldova, în jur de 2-3 grade. În vestul ţării, vor scădea temperaturile de la 14 grade, până la 7-8 grade. Este posibil ca în a doua jumătatea a săptămânii viitoare, să avem temperaturi apropiate de norma acestei perioade. Chiar dacă noi vom simţi că vremea se răceşte, dacă e să comparăm cu ce va fi în acest sfârşit de săptămână, tot peste normal o să fie", a mai adăugat reprezentantul ANM.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-01-05

TAGURI: vreme, anm, temperaturi, boboteaza
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...