2017-11-22 09:35


Vremea se schimbă brusc. Ce anunţă meteorologii pentru următoarele două săptămâni

 |  21:01
Vremea se schimbă brusc. Ce anunţă meteorologii pentru următoarele două săptămâni

Meteorologii atenţionează că temperaturile vor scădea brusc în următoarea perioadă, asta după ce în ultima săptămână ne-am confruntat şi cu maxime de 37 de grade Celsius. Conform unei atenţionări a Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în anumite zone, maxima regională va fi de doar 20 de grade, iar nopţile vor fi foarte răcoroase, cu o minimă de 10 grade. Vremea rece se va menţine pe tot parcursul acestei săptămâni, iar abia de lunea viitoare se vor înregistra creşteri, însă de 1-2 grade. De asemenea, săptămâna în curs va fi dominată de ploi, ANM transmiţând că se vor înregistra averse pe tot cuprinsul ţării, asta în condiţiile în care rezerva de umiditate, conform meteorologilor, era extrem de scăzută, iar specialiştii anunţau caz de secetă extremă în zone precum Crişana, Banat, Moldova şi Dobrogea.

BANAT

Până vineri, 21 august, vremea se va răci semnificativ, astfel că media temperaturilor maxime va ajunge să se situeze în jurul valorii de 23 de grade. În ultimele zile ale primei săptămâni şi în primele zile ale celei de a doua, regimul termic va fi din nou în creştere spre valori normale pentru ultima decadă a lunii august. Din data de 25 august şi până la sfârşitul lunii nu se vor mai înregistra variaţii semnificative ale valorilor termice diurne. Nopţile vor deveni tot mai răcoroase, iar la mijlocul perioadei de prognoză media regională a temperaturilor minime se va situa în jurul valorii de 13 grade. Aversele vor fi mai frecvente până în jurul datei de 25 august, iar în intervalul 17 – 20 august vor fi în general moderate cantitativ.

CRIŞANA

În următoarele 5 zile vremea se va răci şi va deveni răcoroasă pentru această dată, deoarece media regională a temperaturilor maxime se va apropia de 22 de grade. O creştere a valorilor termice se va resimţi în intervalul 22 – 25 august, când vor fi medii în jurul a 28 de grade, apoi acestea nu se vor mai modifica semnificativ. Până la sfârşitul primei săptămâni se va resimţi şi o scădere accentuată a minimelor termice, de la o medie de 19 grade, în prima noapte, până la o medie de doar 12-13 grade, în 23 august. În cea de a doua săptămână temperaturile minime vor mai câştiga 1-2 grade. Vor fi averse, local importante cantitativ, în intervalul 17 - 25 august. În rest, doar cu totul izolat pot să apară ploi de scurtă durată.

TRANSILVANIA

În intervalul 17 – 20 august vremea se va răci accentuat, iar valorile termice diurne vor coborî sub cele specifice perioadei, până la o medie regională de 20-21 de grade. În următoarele 5 zile regimul termic va fi din nou în creştere, spre medii de 26-27 de grade, apoi va rămâne relativ constant. Scăderea temperaturii aerului se va resimţi şi pe parcursul nopţilor, iar cele mai reci vor fi între 22 şi 24 august, când media regională a minimelor va fi de 10 grade. Vor fi averse pe arii extinse şi local importante cantitativ în intervalul 17 – 22 august, dar şi în jurul datei de 25 august. În restul intervalului acestea vor fi posibile pe arii restrânse şi vor fi în general slabe cantitativ.

MARAMUREŞ

Mediile temperaturilor maxime vor scădea de la 30 de grade în prima zi a intervalului, până la 22 de grade, în jurul datei de 20 august, apoi vor fi din nou în creştere până la 28 de grade la începutul săptămânii viitoare. După această dată nu se vor mai înregistra modificări semnificative în evoluţia temperaturilor diurne. Temperaturile minime vor fi în scădere până în dimineaţa zilei de 23 august, când media lor va fi de 11 grade, apoi va creşte foarte puţin. Manifestările de instabilitate atmosferică vor fi mai frecvente în intervalul 17 – 22 august şi în jurul datei de 25 august.

MOLDOVA

La începutul intervalului, valorile termice diurne vor scădea semnificativ, iar între 18 şi 20 august vremea va deveni rece pentru această dată, cu o medie regională a maximelor de doar 20 de grade. După acest interval se va încălzi, astfel că în cea de a doua săptămână temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 28 de grade. În ceea ce priveşte temperaturile nocturne, media acestora va scădea până la 12 grade la mijlocul primei săptămâni, apoi va creşte cu 2-3 grade. În primele patru zile vor fi averse, local torenţiale, apoi acestea vor slăbi în intensitate şi se vor restrânge ca arie. În restul intervalului, ploi de scurtă durată vor fi posibile pe arii restrânse.

DOBROGEA

Până miercuri, 19 august, valorile termice diurne vor scădea, astfel că vremea va deveni răcoroasă. După această dată se va încălzi din nou, dar media temperaturilor maxime nu va mai depăşi 27 de grade. Temperaturile minime vor avea aceeaşi tendinţă. Media lor va scădea de la 21 de grade, în prima zi, la 15 grade spre sfârşitul săptămânii, apoi va creşte uşor. În prima săptămână vor cădea averse, pe arii restrânse importante cantitativ, aproape în fiecare zi. În cea de a doua săptămână, condiţiile de ploaie vor fi mai mari în jurul datei de 25 august.

MUNTENIA

Vremea se va răci treptat, până în data de 19 august, când va fi mai rece decât în mod normal la această dată, cu o medie a temperaturilor maxime ce se va situa în jurul valorii de 22 de grade. După această dată se va încălzi, astfel că la începutul celei de a doua săptămâni se vor atinge valori termice diurne normale pentru această perioadă. Mediile temperaturilor minime se vor situa între 20 de grade, la începutul intervalului, şi 13 grade, la mijlocul acestuia. În prima săptămână vor fi averse aproape în fiecare zi şi local se vor cumula cantităţi mai importante de apă. În cea de a doua săptămână ploile vor fi mai frecvente în jurul datei de 25 august, iar în rest vor apărea mai rar şi pe spaţii mai mici.

OLTENIA

În intervalul 19 – 22 august, vremea va fi rece pentru această dată, cu o medie regională a temperaturilor maxime ce se va situa în jurul a 22 de grade. În restul intervalului temperaturile diurne vor fi normale sau uşor mai mari decât în mod obişnuit în această perioadă. Nopţile vor fi tot mai răcoroase, iar cele mai mici temperaturi se vor înregistra la mijlocul intervalului, când media lor pe întreaga regiune se va situa în jurul valorii de 13 grade. În prima săptămână va ploua în fiecare zi şi pe arii restrânse vor fi posibile cantităţi mai importante de apă. În cea de a doua săptămână probabilitatea de ploaie va fi mai scăzută. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-08-18

TAGURI: vreme, meteorologi, crisana, moldova, banat, dobrogea, anm



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova