2018-09-24 10:58


Ziarul PUTEREA îi dă o mână de ajutor lui Sorin Oprescu. Redăm comentariile bucureştenilor faţă de un nou mandat al edilului

 |  21:01
Ziarul PUTEREA îi dă o mână de ajutor lui Sorin Oprescu. Redăm comentariile bucureştenilor faţă de un nou mandat al edilului
P24

Într-un interviu acordat recent, primarul general Sorin Oprescu şi-a manifestat dorinţa pentru un nou mandat la Primăria Capitalei, „dacă şi bucureştenii sunt de acord”, a spus edilul. Cu toate acestea, el a declarat că nu va face un sondaj de opinie, pentru că are metode personale de a lua pulsul electoratului. Ziarul PUTEREA vine în întâmpinarea dorinţei primarului general, prezentând comentariile bucureştenilor exprimate pe site-urile de ştiri ale televiziunilor. Precizăm că sunt posturi de televiziune care nu au difuzat ştirea, în consecinţă, nu există comentarii.

„În principiu, doresc încă un mandat, dacă bucureştenii sunt de acord. Domnule, în ultimă instanţă, electoratul are întotdeauna dreptate. Vor, bine, nu vor, bine. Asta este. Eu am făcut în viaţa mea bine şi cu de-a sila, în sensul că am intrat material în burta lui ăla şi i-am scos ce era de scos şi l-am pus şi pe picioare. Mutând ce este de mutat, asta fac acum cu Bucureştiul. Da, ştiu, e greu, e fără anestezie, doare, durează mai mult”, a declarat Sorin Oprescu. El a explicat că vrea să candideze pentru un nou mandat la Primăria Capitalei pentru că vrea să termine autostrada suspendată, pe care a promis-o încă de acum şapte ani. „Da, pentru că am o ambiţie în mine: să termin tot ce am promis, inclusiv inelul median de nord, care înseamnă autostrada suspendată şi, o paranteză, adică inelul periferic, interior şi exterior. Nu vedeţi că s-a suprasaturat Bucureştiul? Sper ca la sfârşitul anului să termin străpungerea Nicolae Grigorescu, Splai Dudescu”, a argumentat Sorin Oprescu pentru Gândul Live.

Barometrul chirurgului

Pentru primarul general Sorin Oprescu cifra trei a fost cu noroc în 2008, când a reuşit să obţină voturile bucureştenilor pentru Primăria Capitalei. Se pare că, pentru al treilea mandat, cifra trei pare că va fi fatidică. Întrebat dacă intenţionează să facă un sondaj în care să-i întrebe pe bucureşteni dacă l-ar vota din nou ca primar, Oprescu a dat un răspuns negativ. Apoi, a explicat. „Nu am nevoie de sondaje, peste noi au trecut şapte ani, s-au făcut o serie de lucruri. Am şi eu neîmplinirile mele, viaţa aşa e făcuta, şi din urcuşuri, şi din succese, şi din insuccese. Important e că nu m-au auzit şapte ani să stau să mă cert, să arăt cu degetul. «Consiliul e de vină, daţi-mi consiliu». Era un maestru care zicea «Consiliul, daţi-mi consiliu şi fac din Bucureşti...». Am tăcut din gură, mi-am văzut de treaba mea. Nu i-am mai plictisit cu scandaluri politice. Şi s-au făcut lucruri”, a spus Sorin Oprescu. Primarul general nu a dorit să comenteze ce şanse ar avea primarii de sector într-o eventuală competiţie cu el pentru Primăria Capitalei, dar susţine că are propriul barometru despre cât de mulţumiţi sunt bucureştenii de el. „Eu am barometrul meu. Eu când mă duc pe stradă, mie mi-e clar. Când ăla se uită pe lângă tine, ceva nu e în regulă. Când ăla se uită la tine şi zâmbeşte, e bine...”, a comentat Oprescu.

Ţinem să-i amintim edilului-şef al Capitalei cele mai grave probleme pe care bucureştenii nu le uită: copilul sfâşiat în parc, pentru care nimeni nu răspunde încă, şi falimentarea celor două regii (RATB şi RADET), vitale pentru oraş şi pentru cetăţeni. Urmează lipsa parcărilor, curăţenia oraşului, starea jalnică a spitalelor, siguranţa pe străzi.

Suspiciunea organelor de control

„Nenorocirea e că la vârsta mea nu pot să răspund la o singură întrebare. Dacă faci ceva, ce interes ai să faci. Dacă nu faci, de ce nu faci. Am auzit nişte idioţenii lansate de structuri de control. «Ce sală faci, domnule, acolo?». „Păi, uite, fac o sală de 11.200 de locuri». «11.200? Dar ce îţi trebuie 11.200?» «Dom'ne, dumneata vezi-ţi de treabă». «Dom'ne, ce vrei să spui?». «Dom'ne, nu vine lumea la altetism, nu poţi să faci o sală mai mică, de 6.000 sau 5.000 de locuri?»”, a relatat primarul general. Întrebat la ce autorităţi se referă, Oprescu a enumerat Curtea de Conturi, ANRMAP, UCEVAP, care, de-a lungul anilor au avut mai multe rapoarte negative la adresa edilului. Unele recomandări ale inspectorilor făceau referire la Parchet şi DNA.

Opiniile bucureştenilor faţă de a treia candidatură a lui Sorin Oprescu

Ziarul PUTEREA vine în întâmpinarea dorinţei primarului general, prezentând comentariile bucureştenilor exprimate pe site-urile de ştiri ale televiziunilor. Precizăm că sunt posturi de televiziune care nu au difuzat ştirea, în consecinţă, nu există comentarii.

Comentarii România TV

Iolanda Mihaela Iacobescu: Doamne fereşte! Sper să nu mai candideze.

Gheorghe Iuliana: Moşul ăsta - Oprescu - să iasă la pensie, să ne lase, nu s-a săturat de bani!

Magrini Doina: Dă-o naibii de medicină, cine are nevoie de ea, biştarii din afaceri necinstite să trăiască!!!

Comentarii B1 TV

În emisiunea „Lumea lui Banciu“, realizatorul Radu Banciu a spus: „Ar mai vrea, dacă se poate, să-și ducă la bun sfârșit minciunile. Îi trece prin cap chiar să încheie autostrada suspendată. Nu e atât de sărac Oprescu încât să nu poată să promită. La 63 de ani, Oprescu este pe cai mai. Ar mai vrea, dacă se poate, să-și ducă la bun sfârșit promisiunile, minciunile adică. Îi trece prin cap chiar să încheie autostrada suspendată, sau șoseaua suspendată, pentru că nu va vedea lumina zilei niciodată. Nu e atât de sărac Oprescu încât să nu poată să promită. Inelul median de nord, autostrada suspendată, inelul periferic, inelul interior, inelul exterior. Știți ce ne întreabă? Nu vedeți că s-a suprasaturat Bucureștiul? Deci de asta are de gând să ducă prin exteriorul Căii Lactee șoselele și autostrăzile care vor pleca de la București spre Seul, spre exemplu, în Coreea de Sud. Când a ajuns primarul Capitalei, s-a văzut totuși că nu avea maturitatea necesară, praful s-a ales de București.”

Mihai Hritcu: Mai ştie cineva un medic, director la trei spitale, care să lase profesia, prezumată a fi o chemare, pentru mocirla politicii româneşti??? În opinia mea, această opţiune îl descalifică profesional şi-l transformă într-o altă haimana politică românească, ahtiat după „foloase”, mincinos, guraliv, şmecheraş de Primăverii şi Securitate!!! O să tot mintă şi se vor găsi destui handicapaţi care să-l aleagă, în ciuda calităţii zero dovedite până acum!!!

Valentin Forţu: Când ăla se uită la tine şi zâmbeşte e bine... zice palavragiul cu tupeu de baragladină. Popeye bucureştean, ar trebui să se pregătească mai degrabă pentru o tură lungă la Jilava, dacă nu cumva îşi schimbă adresa la Constanţa, pentru Poarta Albă. Individul este nu numai un măscărici cu tupeu, ci este un individ periculos, una dintre ploşnitele pesediste, pe care DNA trebuie să-l cerceteze atent, şi, înaine de a-l condamna, să găsească şi să-i confişte tot ce a furat. Şi, bineînţeles, cercetaţi şi pedepsiţi toţi complicii tâlharului.

Flesh: În principiu, aș vrea să te văd în fundul temniței.

Comentarii Digi24

Mircea Scarlat: Nu! Gata! Ajunge, frate! Lasă și pe alții! Ce, tu ești Mugur Isărescu să o ții la nesfârșit ?

Albert Kurtyan EA: Sorin Oprescu va intra la puşcărie pentru cruzime faţă de animale.

Florin Peste: Ce tot atâta protestaţi, că e singurul care a făcut ceva după Ceauşescu.... pasaje, poduri, pregătire gura metrou... ce dracu, sunteţi chiori ??????

Adrian Lstname: Pe bune? Pregătire gură metrou, asta a fost în fişa postului?

Molnar Attila: Dacă se poate, pe viaţă, cu 4-5 mandate, şi la presidenţie, că nu vă săturaţi de putere şi bani. Aşa sunt toţi primarii după 1990, au prins gustul puterii după Ceauşescu.

Marius Tache: Suntem la pământ cu Bucureştiul! Ce a făcut Oprescu? Avem numai mizerie pe stradă, numai praf. Primăria Capitalei nu trage la răspundere primarii de sector! Mall-uri, ne construieşte peste tot în Bucureşti că suntem o capitală de consumatori şi atât! Trasportul public, numai zic de parcări, pasaje făcute fără cap, proiecte pe anumite bulevarde care în loc să ne ajute ne încurcă! Are afaceri el şi fisu' de milioane de euro pe lună în Bucureşti!


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-06

TAGURI: candidatura, sorin, oprescu, primar, general, ambiţie, barometru, nou, mandat
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


HAZNAUA COMUNA
06 Mai 2015

DOTORE ai luat 400 - 500 de apartamente in blocurile fantoma din cartierul Bucuresti noi si Damaroaia , de la fiecare bloc construit pe dunga pe 5 metri si cu 3- 4 etaje - si mansarda , unde este maxim 2 nivele . Dar si bani cu fitu ascunsi afara si afaceri , conturi . Chiria la sediul din Splai de suma imensa , nu stie la cine plateste , tocmai el . Parca il cauta asta toamna caciulati .
ATENT
06 Mai 2015

tupeu obraznic, nu gluma. A murit un copil din cauya lui si a lui Ontanu, procurorul ascunde dovezile, dar el candideaza. De unde si vorba aia "mancate-ar cainii"
CROCODILUL FLAMAND
06 Mai 2015

pai si in GRECIA partidul PASOK a facut exact acelasi lucru ca OPRESCU-HIRSCH....oare de ce ?pentru ca nevasta lui PAPANDREU e o jidoavca de la CIA-GOLDMAN-SACHS? Mai exact au furat vreo 300de MILIARDE DE EURO din bani imprumutati de la UE pe contracte aiuritoare gen"autostrazi fantoma" date la prietenii politici,care au furat banii pe sistem UDREA-BASESCU-ISARESCU Dupa acare SOROS,cel care a condus operatiunea "MILIARDELE DIN PANAMA" a finantat SYRIZA si pe extremistii de stanga ANTI-UE care cer acum de la MERKEL despagubiri de razboi.....culmea....EXACT 300DE MILIARDE DE EURO Noi am platit deja despagubirile.....doar ca nu am avut nici un razboi cu nimeni CONCLUZIA?PUTEM SA STERGEM TOTI JIDANII DE PE HARTA...CA BANII PE DESPAGUBIRI AU FOST LUATI IN AVANS DE MOSSAD...SI CARTITELE DIN ROMANIA CONDUSE DE 666ISARESCU666
LE SUSPENDARE DE AUTOSTRADE
07 Mai 2015

amice, cu suspendata pe sub Herastrau cum mai stai ? imbecilitatea Bucuresti 2035, pe care ai dat o gramada de bani, iti place ? mie nu. pasajul Piata Scanteii, pe care il terminai acum trei ani, cat mai dureaza pana cand e gata ? hasul architectural din Bucuresti iti place, don' doctor ? si, in final, haosul din traffic chiar nu are rezolvare ? probabil nu, daca lucrezi cu aceleasi echipe de papagali; asa zisii urbanisti, ce fac ? arhitectul sef, cu ce se ocupa ? Bucurestii au un buget, din cate stiu eu, de 4 miliarde euro/mandate; unde se duc banii ?
MAI ATENT!
07 Mai 2015

Terminati-va cu prostia cu copilu'mancat de cainii maidanezi CA N-A FOST MANCAT decat de caini de lupta, pricepi?! Iar pe boarfa aia batrana de bunica-sa care bea bere in timp ce nepot-su era violat si-apoi mancat de caini de lupta...unde dracu se afla, ha? Lasa-ti-o jos ca macane! Pentru omor din culpa as baga-o pe proasta aia de babornita care credea ca tre'sa-i pazeasca strainii nepotu', nu ea - care bea de rupea...in parc, pe banca! Vorbiti din punga! Intereseaza-te la IML, nu ce mananca kk-t astia prin presa!
OSCAR
07 Mai 2015

Dar base ce a base in 4???? Ne-a umplut de respect capitala.A retrocedat imobile in prostie lasand oamenii pe drumuri si a mers cu sticla de wisiki prin redactiile ziarelor sa-si faca campanie si sa demonstreze ca nu a furat flota. Si-a dat casa ,a spalat bani cu casuneanu,a spart chioscurile de la Favorit si s-a intalnit cu BB. A mai facut ceva afaceri cu costanda si gata
SANDMAN
09 Mai 2015

La puscarie, jigodie!
Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...