2016-12-04 01:57

SOCIAL


Zidul antiţigănesc ajunge în instanţă

 |  21:00
Zidul antiţigănesc ajunge în instanţă

Agenţiile de presă din toată lumea au relatat despre zidul construit în Baia Mare, pe strada Horea. Construcţia, lungă de circa 90 de metri, e considerată drept o încercare de a izola comunitatea de romi care locuieşte în apropiere de blocurile cu români.

Publicitatea negativă dinaintea finalizării construcţiei a avut drept consecinţă scăderea înălţimii ei, de la 3 metri, cât era în declaraţiile iniţiale ale primarului, la doar 1,8 metri.

Mai multe ONG-uri şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării protestează după darea în folosinţă a zidului, dar primarul Cătălin Cherecheş continuă să susţină că zidul a fost dorit de cetăţeni şi nu discriminează pe nimeni. „E o zonă de protecţie, în avantajul celor care locuiesc în spatele lui şi care nu se mai expun la pericolul reprezentat de trafic. Acest zid separă o arteră de circulaţie de o zonă de locuit. Restul e o intoxicare a organizaţiilor pentru romi, care extrag sume de bani din surse externe şi găsesc acum o justificare pentru asta”, a declarat primarul pentru ziarul „Puterea”, adăugând că peretele exterior va fi transformat într-un „obiectiv cultural”. „Am pregătit deja spray-urile pentru un concurs de graffiti şi va fi şi o expoziţie de fotografie”, a mai spus Cherecheş.

ONG-urile protestează

Marian Mandache, coordonatorul departamentului pentru Drepturile Omului din cadrul asociaţiei Romani Criss, nu acceptă contraargumentele primarului. „Nicăieri în lume nu se protejează oamenii de pe o stradă printr-un zid, ci eventual printr-un gard metalic sau o barieră. Celelalte măsuri luate -  înfiinţarea unui post de poliţie special şi amplasarea de camere video - arată că aceste explicaţii sunt doar un pretext. Zidul trebuia să aibă 300 de metri şi să înconjoare cu totul comunitatea de romi, căreia îi era lăsat un singur punct de acces. Numai intervenţiile noastre au făcut ca ei să ridice doar porţiunea de zid din dreptul străzii”, a declarat, pentru „Puterea”, Marian Mandache. El ameninţă că ONG-ul pe care îl reprezintă va cere demolarea construcţiei în instanţă.

Arestaţi la domiciliu

Alexandru Banta are 49 de ani şi 14 copii şi locuieşte de 11 ani în blocul 46 B, acum în spatele zidului. Recunoaşte că unii copii din comunitate au creat neplăceri cetăţenilor din zonă. Totuşi, el s-a opus construirii zidului. „Acesta nu e gard, e zid ca la puşcărie. Suntem arestaţi la domiciliu toată familia. E ceva de ascuns aici? Hai să înconjurăm toată Baia Mare cu zid, să ştim o treabă, că în toate zonele au copii. Să fie arestată la domiciliu toată lumea”, a mai declarat Alexandru Banta.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-02-10



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image