2016-12-02 20:01

SOCIAL


Ziua Mondială de Comemorare a Victimelor

 |  16:06
Ziua Mondială de Comemorare a Victimelor

Cu ocazia Zilei Mondiale de Comemorare a Victimelor Accidentelor de Circulaţie, ieri, membri ai Societăţii Studenţilor în Medicină din Bucureşti (SSMB) au aprins lumânări în memoria persoanelor care şi-au pierdut viaţa în incidente rutiere.

Prin acţiunea desfăşurată în faţa Casei Presei Libere, organizatorii au încercat să sensibilizeze participanţii la trafic pentru a reduce numărul de accidente. Numai de la începutul acestui an s-au înregistrat 1.720 de decese pe şosele. De asemenea, în ultimii 21 de ani, pe drumurile din România, s-au înregistrat 50.000 de morţi şi sute de mii de răniţi, potrivit organizatorilor. Numărul tinerilor şoferi decedaţi este de trei- patru ori mai mare decât cel al celor cu experienţă. “Noi, ca studenţi la Medicină, ne-am implicat în acestă campanie, pentru că vrem să reducem pe cât posibil numărul de cazuri de la camera de gardă, apărute în urma accidentelor rutiere”, ne-a declarat Gheorghe Rizea, reprezentantul SSMB.

Din datele organizatorilor, în România se înregistrează mult mai multe victime ale accidentelor rutiere decât în SUA. În Florida, de exemplu, s-au înregistrat 144 de decese cauzate de accidentele rutiere.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639266-01-10



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image