2016-12-09 15:42

SPECIAL


A murit scriitorul Mircea Micu

 |  16:42
A murit scriitorul Mircea Micu
ScriitorulMircea Micu a murit, duminică, la vârsta de 73 de ani, au declarat, luni,pentru MEDIAFAX, apropiaţi ai acestuia.

Potrivitunor reprezentanţi ai Uniunii Scriitorilor din România, trupul neînsufleţit allui Mircea Micu va fi depus marţi la capela Crematoriului Vitan-Bârzeşti dinCapitală, după care, la ora 14.00, va avea loc incinerarea.

Poet,prozator, dramaturg, Mircea Micu s-a născut la Vărşand, în judeţul Arad, pe 31ianuarie 1937.

Mircea Micueste autorul a peste 35 de volume de proză, versuri, memorialistică, laureat alpremiilor literare pentru proză, poezie şi dramaturgie ale AsociaţieiScriitorilor din Bucureşti şi Academiei Române. Micu a fost, totodată,preşedintele Fundaţiei Internaţionale pentru Cultură, Artă şi Morală Civică"Mihai Eminescu".

Mircea Micueste, printre altele, autorul romanului "Patima", al volumului deversuri "Poeme pentru mama" şi al volumelor de memorialistică"Întâmplări cu scriitori". Parodist remarcabil, el şi-a adunatvolumele tipărite în antologia "La munte şi la mare… parodii".

După 1990,Micu a fost redactor-şef al publicaţiei Viaţa Capitalei, director al revisteiRomânul, al ziarului Cronica Română şi redactor-şef al publicaţiei Literatorul.În anul 2007, el lansează primul volum de versuri, intitulat "Testamentliric", cu ilustraţii de Florin Pucă. Micu a fost, de asemenea, realizatoral emisiunilor de televiziune "Ateneul artelor" şi "Convorbiriduminicale".


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638936-06-07



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image