2016-12-05 04:35

SPECIAL


Agenţi psy în sprijinul Poliţiei Române

 |  21:00
Agenţi psy în sprijinul Poliţiei Române

Pentru rezolvarea unor cazuri dificile, poliţiştii, în special cei din Statele Unite, au apelat adeseori şi la indivizi cu însuşiri supranaturale. Aceştia se mai numesc şi „detectivi psy”. Ei au existat şi există încă în România, fiind „aşii” din mâneca oamenilor legii.

Comisarul-şef Traian Tandin, cel care a participat la rezolvarea unor cazuri celebre, cum ar fi prinderea lui Râmaru, furtul secolului de la Muzeul Brukenthal şi multe altele, relatează în cartea sa „Paranormalul şi Criminalistica” o serie de evenimente neobişnuite din arhiva Poliţiei Române.

Fetiţa care „vede” hoţii

În satul Dacia, comuna Jibert, judeţul Braşovsunt cunoscute numeroase cazuri în care o fetiţă a ajutat la prinderea unor hoţi. Cu ani în urmă, Maria Bărbătei reclamase la miliţie furtul unor suluri de pânză şi a unor obiecte din casă. Peste două luni, după ce autorităţile au ajuns într-un punct mort şi n-au găsit hoţul, femeia a cerut ajutor unei fetiţe, care se numea Maria. Aceasta a descris cu lux de amănunte cum arătau hoţii. Erau doi: unul înalt, altul scund. Cel din urmă îşi târa piciorul după el. Păgubaşii au început ancheta pe cont propriu, descoperindu-i pe cei doi în satul Dăişoara. Aceştia arătau conform descrierii făcute de copilă. La început, hoţii n-au recunoscut nimic, dar, în cele din urmă, văzând că vine şi şeful de post pe care îl anunţaseră sătenii, ei au arătat unde ascunseseră lucrurile furate. O altă femeie, Maria Burcă, a aflat tot de la o „fetiţă paranormală” cine i-a furat lănţişorul de aur. Doina Babeţi a descoperit cine îi furase caii, iar Elena Borcoman a dat de urma unor ţigani care îi furaseră toate găinile, tot cu ajutorul unei fetiţe care avea capacităţi extrasenzoriale. Mult timp, micuţele detective au băgat spaima în hoţi şi numărul infracţiunilor din zonă a scăzut.

„Nuţico, ascunde banii şi bijuteriile!”

Elena Tarhon, din Braşov, a demonstrat că are premoniţii care o scot de multe ori din necazuri. Într-o noapte a visat-o pe bunica ei care murise de curând. Aceasta i-a spus: „Nuţico, mamă, schimbă locul din dulap unde ai ascuns banii şi bijuteriile! Da’ s-o faci acu’, că te paşte un mare năcaz, vin hoţii peste tine!”. Speriată, femeia s-a trezit, şi fără să explice nimic rudelor a făcut întocmai cum i-a spus bunica, mutând mica avere în altă parte a casei. Nu trece mult timp şi locuinţa a şi fost călcată de hoţi, care au scotocit peste tot. Nu au furat nimic, deşi în casă existau 60.000.000 de lei vechi şi bijuterii valoroase, ascunse bine de Elena.

Cătălin s-a rătăcit în munţi, iar sora lui de la Bucureşti a ştiut unde e

La începutul lui martie 1997, Cătălin, de 15 ani, din Bucureşti, pleacă împreună cu mai mulţi colegi într-o excursie în Munţii Făgăraş. Vremea era nefavorabilă şi traseul dificil. Cătălin se rătăceşte de grup. Ajunşi la cabana Negoiu, ceilalţi tineri dau alarma. Căutările au fost zadarnice şi băieţii s-au întors în Bucureşti fără Cătălin. În casa familiei Bejenaru se petreceau în acest timp lucruri stranii. Sora lui Cătălin, Andreea, de 12 ani, plângea fără motiv, era agitată, iar când a primit cumplita veste a avut un şoc. Intrase în transă şi bolborosea ţinând strâns în mână o batistă de-a lui Cătălin. Dintr-odată cuvintele ei au început să fie clare. Copila a descris o grotă de munte unde spunea că îl vede pe fratele ei. Le-a explicat părinţilor că în jurul peşterii se văd un stâlp înalt şi câteva indicatoare. Părinţii n-au mai stat pe gânduri şi au plecat spre Făgăraş. Andreea i-a condus sigură pe drumul de munte, de parcă mai trecuse pe acolo vreodată. După cinci zile de la dispariţie, l-au găsit. Zăcea exact la gura unei peşteri. Cătălin era în stare gravă, dar totuşi viu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639268-11-28

Mai multe imagini:
Agenţi psy în sprijinul Poliţiei Române
zoom

TAGURI: agenti psy, politiei romane, elena tarhon, traian tandin



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Udrea: ”PMP are un tată, Traian Băsescu şi o mamă, Elena Udrea” Candidata independentă la alegerile parlamentare Elena Udrea spune că şi-ar dori să voteze un... 24 Noi 2016 | (6)
Elena Udrea: Nu am vrut să fiu o slăbiciune pentru Traian Băsescu şi PMP Deputata Elena Udrea a explicat sâmbătă, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că nu... 03 Dec 2016 | (2)