2018-11-15 04:19


AŞA CEVA. S-a FURAT cea mai scumpă sticlă de VOTCĂ din lume

 |  11:03
AŞA CEVA. S-a FURAT cea mai scumpă sticlă de VOTCĂ din lume

În ziua de azi se fură tot. Chiar şi băutură. Dar nu orice fel, ci din cea mai scumpă. Proprietarul unui bar din Copenhaga susţine că i-a fost furată o sticlă de votcă din colecţia de băuturi de lux pe care o deţine.

Poliția daneză a confirmat că un hoț a intrat în barul „Cafe 33” din capitala Danemarcei și a furat prețioasa sticlă de votcă „Russo-Balt”, de 6 kg, în valoare de 1,3 milioane de dolari, considerată cea mai scumpă votcă din lume, scrie digi24.ro. Făptaşul încă este căutat de poliţişti.

„Am obținut sticla din Rusia, de la compania Dartz Motorz, care fabrică nu doar unele dintre cele mai scumpe mașini din lume, ci are și o marcă de votcă. Sticla a făcut parte din colecția mea timp de șase luni, dar acum a dispărut. Evident că sunt foarte supărat. Din cele 1.200 de sticle de votcă pe care le dețin, aceasta era una cu adevărat specială”, a declarat Brian Ingberg, proprietarul barului.

Votca „Russo-Balt” face parte dintr-un set limitat. Există doar câteva astfel de sticle în lume. Pe lângă învelișul de aur și argint, sticla este parțial îmbrăcată în pielea luată de pe scaunul unui raliu de legendă din Montecarlo, datând din 1912.Sticla de votcă „Russo-Balt” a căpătat notorietate după ce a apărut într-un episod din serialul „House of Cards”.  


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-01-04

TAGURI: furt, sticla, votca, cea mai scumpa, lume
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...