2018-09-23 07:44


Au adus economii la buget de peste un milion de euro în câteva luni, dar pleacă din cauza ordonanței ce favorizează corupții

 |  14:44
Au adus economii la buget de peste un milion de euro în câteva luni, dar pleacă din cauza ordonanței ce favorizează corupții

Excelenții informaticieni care au făcut echipă în cadrul proiectului GovITHub își anunță demisiile, prin pagina de Facebook a proiectului. Ei își motivează gestul prin imposibilitatea de a mai colabora cu un guvern care modifică legislația penală prin ordonanță de urgență, dezincriminând abuzul în serviciu. Lansat în luna august a anului trecut, GovITHub a adus beneficii semnificative, fiind dezvoltate proiecte care altfel ar fi costat bugetul de stat peste un milion de euro.

După doar o oră de la postare, mesajul demisionarilor a adunat peste 1.500 de aprecieri (likes) și peste 1.100 de redistribuiri (shares). Majoritatea celor care au comentat gestul IT-iștilor i-au lăudat și le-au mulțumit, chiar dacă unii și-au exprimat îngrijorarea că locurile rămase goale vor fi umplute de „oamenii lui Sebastian Ghiță”. Dar există și voci critice, care le reproșează partizanatul politic, și chiar „ipocrizia”. Iar alții au mers chiar până la ofense („circari”, „postacii lui Cioloș”).

Reproducem anunțul celor de la GovITHub:

Bursierii GovITHub își încheie colaborarea cu Guvernul Grindeanu----------------------------------------------------------------------------------------

În urma adoptării ordonanței de urgență (OUG) prin care sunt modificate Codul Penal și Codul de Procedură Penală privind abuzul în serviciu și a proiectului de lege privind grațierea, bursierii GovITHub se declară indignați și refuză să își continue activitatea sub coordonarea actualului guvern și a echipei sale de miniștri.

Programul guvernamental GovITHub a fost creat în 2016 ca urmare a unei inițiative de implicare civică a specialiștilor IT din mediul privat care își doresc să contribuie în mod activ la digitalizarea instituțiilor publice și la îmbunătățirea relației cetățeanului cu statul.

Principiile care guvernează activitatea GovITHub au la bază transparența, implicarea civică și un sistem deschis de colaborare cu societatea civilă, de tip open source, care a făcut posibil ca în doar 4 luni de activitate GovITHub să dezvolte proiecte cu impact național, care în alte condiții ar fi costat statul român peste 1 milion EURO.

În acest context, deciziile guvernului actual luate în noaptea de 31 ianuarie / 1 februarie 2017, precum și modul în care acestea au fost adoptate, invalidează misiunea GovITHub și contravin flagrant atât principiilor care au pus bazele acestui program, cât și valorilor personale ale bursierilor. Așadar, bursierii GovITHub au luat în regim democratic hotărârea să înceteze colaborarea cu actualul guvern.

Prin această poziție oficială ne exprimăm îngrijorarea pentru direcția periculoasă în care se îndreaptă România și tragem un semnal de alarmă privind valorile democratice ce trebuie protejate.

-------------Despre GovIThubOperațional din 3 Octombrie 2016, programul guvernamental GovITHub reunește voluntari și bursieri, specialiști din domeniul IT, cu scopul comun de a îmbunătăți infrastructura informatică a instituțiilor publice respectând principiile de Open Source, Mobile Ready, Cloud Enabled, Security & Privacy.

Pe parcursul programului, GovITHub a avut parte de susținerea a sute de voluntari care împărtășesc valorile si dorința de modernizare a societății românești. Proiectele finalizate cu succes cu ajutorul lor și al numeroșilor reprezentanți oficiali din administrația publică ne-au convins de viabilitatea aspirațiilor de digitalizare, transparentizare și eficientizare.

Mai multe detalii despre program și proiectele aflate în derulate sunt disponibile la adresa ithub[dot]gov[dot]ro - cât va mai fi online 

Au adus economii la buget de peste un milion de euro în câteva luni, dar pleacă din cauza ordonanței ce favorizează corupții
zoom
:)

Va multumim pentru sustinere, a fost o onoare pentru noi sa lucram alaturi de oameni de buna credinta!

-------------Echipa GovITHubAlex ChirapleşAlex GrosuAlexandru JurubitaCarol Braileanu, Cezar NeagaClaudiu CeiaCristian LevcoviciCristina StoicaDan BărbulescuIonut Aionitoaei, Ionut 'John' Popa, Ligia AdamLucian StuparuOana TalpalaruRemus RusanuRoxana Carmina StanSorin Vasilescu

Informații de context:

Pe 4 august 2016, fostul premier Dacian Cioloș a anunțat lansarea programului GovITHub. La momentul respectiv, Cioloș a spus că în cadrul programului vor fi acordate burse de 2.000 de euro pe lună, timp de șase luni, însă persoanele interesate vor putea lucra și pe bază de voluntariat.

Pe 8 octombrie 2016, cei 20 de bursieri și peste 100 de voluntari GovITHub s-au reunit, la Palatul Victoria, în cadrul unui maraton digital, având ca obiectiv dezvoltarea de aplicații și soluții software în scopul creșterii calității serviciilor publice și îmbunătățirii relației cetățenilor cu instituțiile statului (Agerpres).


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-02-01

TAGURI: govithub demisii oug grindeanu
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


SSS
01 Feb 2017

Daia pleaca generatia facebook? dc nu vorbiti de taierea pensiilor care sa facut live cu minciuna la nr de voturi? ati uitat sau nu aveti hardul prea mare? cea facut madam pruna cu modificara noaptea a cpp?? vai de voi. Este mai grav sa condamin nevinovati decat sa scapee cei portocalii care acum de fapt sunt pnl nu??
ANONIM
01 Feb 2017

Felicitari domnilor.Aceasta hazna a Europei nu va merita. Exemplul dvs sa fie luat de toti tinerii.Aici nu aveti viitor cu regim bolsevic pro rus. Locul dvs este in lumea civilizata nu in HAZNAUA EUROPEI. AICI SA RAMANA dragnea CU BOSOROGII LUI CARE PRIN VOTUL LOR V-AU GONIT DIN TARA. MULT SUCCES.
Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...