2016-12-10 18:40

SPECIAL


Avem nevoie de tot mai puţin somn, cu înaintarea în vârstă

 |  18:15
Avem nevoie de tot mai puţin somn, cu înaintarea în vârstă

Conform unui studiu britanic, un adult sănătos arenevoie din ce în ce mai puţin de somn în comparaţie cu un tânăr, şi implicit, estemai puţin predispus la a se simţi obosit pe parcursul zilei.

Studiul, publicat în “SLEEP”, publicaţia oficială aAcademiei Americane de Cercetare a Somnului, dezvoltă această afirmaţie cuajutorul unor date statistice.

Adulţii cu vârsta cuprinsă între 66 şi 83 de ani dormcu aproximativ 20 de minute mai puţin decât cei între 40 şi 55 de ani, care, larândul lor, au nevoie de 23 de minute mai puţin de somn în comparaţie cuadulţii tineri, în vârstă de 20-30 de ani.

De asemenea, adulţii vârstnici se trezesc mai des întimpul somnului şi astfel se reduce şi perioada somnului adânc, considerat a ficel mai odihnitor interval al dormitului.

Studiul a fost efectuat la Centrul de CercetareClinică al Universităţii din Surrey, Anglia, şi a utilizat un eşantion de 110indivizi care nu sufereau de tulburări ale somnului. Patruzeci şi patru dintre aceştia erau tineri, treizeci şi cincide vârstă mijlocie şi treizeci şi unu vârstnici.

Au fost studiaţi în timpul somnului timp de patrunopti, în a doua şi în a treia seară somnul lor fiind înterupt intenţionat.

În prima noapte, tinerii au dormit, în medie, 433,5minute, cu 118,4 minute de somn adânc, cei de vârstă mijlocie au dormit 410 minute,cu 85,3 minute de somn adânc, iar cei mai în vârstă au petrecut, în medie, 390de minute dormind, cu 84,2 minute de somn adânc.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638936-04-10



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image