2016-12-10 18:57

SPECIAL


Avizul de mediu, aşteptat până la finele anului

 |  16:49
Avizul de mediu, aşteptat până la finele anului

Jonathan Henry, directorul executiv al companiei Gabriel Resources, care este acţionarul majoritar al SC Roşia Montană Gold Corporation SA (RMGC), a declarat că speră să obţină avizul de mediu pentru proiectul minier din Munţii Apuseni până la sfârşitul acestui an, relatează The Globe and Mail. "Sunt optimist într-un mod rezervat. Dacă Guvernul român nu ar fi dorit acest proiect, am fi aflat până acum", a spus Jonathan Henry. De asemenea, acesta a precizat că se aşteaptă ca lucrările să înceapă în 12-18 luni, după ce compania ar primi rezultatul raportului privind impactul asupra mediului, aflat în prezent în analiză la Ministerul Mediului.

Investiţia de un miliard de dolari în acest proiect ar transforma Roşia Montană în una din cele mai mari mine de aur din lume, scrie publicaţia canadiană The Globe and Mail. "Recentele declaraţii ale unor lideri politici români sugerează că aceştia vor să arate ţării că pot negocia mai bine termenii afacerii, mai ales de când au fost impuse măsuri de austeritate în economie. Anticipăm că vom merge la negocieri", a adăugat şeful Gabriel Resources. Comitetul de Analiză Tehnică, aflat sub coordonarea Ministerului Mediului şi Pădurilor, a reluat în septembrie anul trecut procedura de analiză a raportului de evaluare a impactului asupra mediului pentru Proiectul minier Roşia Montană. Directorul general al RMGC, Dragoş Tănase, spunea că reluarea procesului de analiză a documentaţiei privind evaluarea impactului asupra mediului este un pas important în dezvoltarea Proiectului Roşia Montană. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-11-13



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image