2018-04-19 13:05


Bolnavii habar n-au de drepturile lor

 |  21:00
Bolnavii habar n-au de drepturile lor

Din cauza dezinformării sau a dotărilor prea puţin performante din spitale, uneori, sănătatea pacienţilor e pusă în pericol tocmai în locurile în care ar trebui să fie trataţi. Vorbim de bolnavii din spitalele României. Ei se internează într-o unitate medicală, dar habar n-au ce ar trebui să facă mai departe, ce gratuităţi la aparaturile medicale au sau cum ar trebui să fie trataţi de către personal.

Cel mai important dept al unui om, în calitate de pacient, este acela de a fi informat. Acest lucru înseamnă că doctorii au obligaţia de a aduce la cunoştinţa bolnavului toate detaliile cu privire la tratament, condiţii, operaţii, gratuitatea pentru un anumit dispozitiv medical, în cazul în care acesta este decontat de Casa de Asigurări de Sănătate, sau costurile, în funcţie de caz.

2.000 de lei pentru dispozitivele medicale

Realitatea cu care se confruntă bolnavii este însă cu totul şi cu totul alta. Este şi cazul lui I.M., un pacient care a suferit o operaţie la un picior. După ce a fost operat, medicii l-au anunţat că trebuie să scoată din buzunar suma de aproximativ 2.000 de lei pentru cumpărarea unor dispozitive necesare operaţiei. “Nu am primit nici o chitanţă pentru aceşti bani”, ne-a declarat pacientul.

Şi cazuri similare sunt la ordinea zilei în toate spitalele din ţară. Bolnavii nu ştiu ce li se cuvine şi plătesc pentru ceea ce ar trebui să fie gratuit. Nu ştiu că legislaţia este de partea lor şi le e frică să arate cu degetul cazul concret de spital sau medic ce aplică asemenea practică. „Aceste dispozitive nu ar fi trebuit plătite de pacient. Sunt decontate de Casă. Fac parte din materialele necesare pe care spitalul ar fi trebuit să le deţină în momentul efectuării operaţiei. Materialul necesar oricărei operaţii ar trebui achiziţionat de spital. Medicul nu poate să ceară bani bolnavului şi să îi spună că îi va primi înapoi de la Casă, de exemplu. Casa nu decontează direct către pacienţi, doar către spitale“, spun oficialii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Ştiaţi că?

Obligaţia personalului medical este de a explica foarte clar sensul termenilor pe care îi folosesc, până când bolnavul nu mai are neclarităţi.

În cazul copiilor de până la un an, familia nu trebuie să plătească absolut nimc. Legea prevede faptul că aceştia beneficiază de medicamente gratuite, fără plafonare valorică şi cantitativă. Dacă la ieşirea din spital, pacientul cere doctorului un rezumat scris care să cuprindă informaţii despre diagnostic, tratament şi tipul îngrijirilor de care a beneficiat cât a stat internat, medicul are obligaţia de a face acest lucru.

Pacientul are dreptul să-şi vadă dosarul medical şi să îl fotocopieze. Totodată el are şi dreptul de a primi o compensaţie suficientă, într-o perioadă rezonabilă de timp, întotdeauna când a avut de suferit fizic, moral sau psihologic din partea unui serviciu de sănătate, indiferent de cauză (de exemplu, o aşteptare excesivă sau în caz de malpractică), chiar şi atunci când responsabilitatea nu poate fi stabilită cu certitudine.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639566-08-18

TAGURI: spital, lege, medici, dosar, obligatie, tratament





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova