2016-12-09 05:57

SPECIAL


Câinii ar putea avea puteri telepatice

 |  16:34
Câinii ar putea avea puteri  telepatice
Câinii ar putea fi înzestraţi cu puteri telepatice, potrivit unui studiurealizat recent de câţiva cercetători americani, care au încercat să afle felulîn care aceste animale par să înţeleagă ceea ce gândesc stăpânii lor.

Este una dintre întrebările care i-a lăsat perplecşi pemulţi proprietari de câini - cum reuşea animalul lor de companie să ştiedinainte care persoană de la masă urma să-i strecoare resturi de mâncare submasă?

Potrivitdailymail.co.uk, savanţii par tot maiconvinşi că răspunsul la această întrebare are legătură cu dorinţa şidisponibilitatea acestor animale de a-i accepta pe oameni drept companionii lorsociali.

Savanţii de la Universitatea din Florida au descoperitfaptul că acei câini care aveau un contact mai strâns cu oamenii erau mult maibuni în descifrarea indiciilor fizice şi verbale, sugerând astfel faptul că eiau privit şi asimilat comportamentul uman.

Această teorie explică, totodată, motivul pentru careanimalul de companie adoptă un comportament mai puţin cuminte imediat ce nu semai simte supravegheat.

Monique Udell, coordonatoarea studiului, a realizat douăexperimente ce au constat în compararea performanţelor reuşite de câinidomestici, din adăposturi şi lupi, cărora li s-a oferit oportunitatea de a „cerşi”pentru mâncare, în două situaţii - de la o persoană atentă şi de la o persoanăcare nu poate să vadă animalul. Savanţii au vrut să afle cine are un impact maimare asupra performanţelor animalului: mediul în care trăieşte animalul(reşedinţă umană sau adăpost pentru animale) sau specia în sine (câine şi lup).Aceste teste au evidenţiat pentru prima dată în istorie faptul că lupul, ca şicâinele domestic, este capabil să „cerşească” cu succes hrană atunci când seapropie de o persoană care este atentă.

Acest fapt demonstrează că ambele specii au capacitateade a adopta un comportament în funcţie de nivelul de atenţie al omului. Înplus, atât lupii, cât şi câinii din adăposturi au putut să-şi îmbunătăţeascăperformanţele cu mare rapiditate, prin repetiţie.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639249-12-05



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image