2018-11-17 15:11


Care sunt condițiile pentru ca referendumul inițiat de Iohannis să aibă succes

 |  12:23
Care sunt condițiile pentru ca referendumul inițiat de Iohannis să aibă succes

Există mai multe condiții esențiale pentru ca referendumul inițiat de președintele Klaus Iohannis, având ca subiect combaterea corupției, să fie unul de succes. Astfel, în primul rând este condiția tehnică, a prezenței la vot și a rezultatului numărătorii voturilor. În al doilea rând, va conta foarte mult întrebarea ce va fi adresată cetățenilor cu drept de vot, întrucât conținutul întrebării ne va spune și ce anume ar putea urma în cazul validării referendumului, al unui răspuns majoritar în sensul celor dorite de președinte. În al treilea rând, va conta reacția PSD. Dacă partidul condus de Liviu Dragnea se încăpățânează să adopte cele două ordonanțe de urgență care au generat protestele de stradă din ultimele zile (grațierea și modificarea Codului Penal), acestea vor produce efecte indiferent de rezultatul referendumului.

Toate subiectele de mai sus sunt abordate într-o amplă analiză publicată de cotidianul Adevărul, intitulată „De ce Referendumul anunţat de Iohannis nu poate fi oprit. Pericolul ordonanţelor rămâne”. Am selectat, restructurat și completat ideile principale din această analiză.

Să luăm, pe rând, cele trei condiții ale unui referendum reușit.

Prezența la vot. Pentru ca Referendumul să fie validat este nevoie să fie atins pragul de 30% de participanți, din rândul cetățenilor cu drept de vot înscriși în Registrul Electoral. Avem 18,88 de milioane de cetățeni cu drept de vot, ceea ce înseamnă peste 5,66 milioane de români trebuie să-și exprime opțiunea la Referendum. Legea mai spune că e necesar ca 25% din numărul total al celor cu drept de vot să exprime un vot valabil. Asta înseamnă minim 4,72 de milioane de voturi valide, indiferent dacă numărul celor care votează este cel minim necesar (5,66 milioane) sau mai mare. La prima vedere, pare că sunt întrunite condițiile de success

Întrebarea de la referendum. Dacă întrebarea ar fi „Sunteți de acord că grațierea și modificarea Codului Penal trebuie aprobate doar prin lege și fără ca între beneficiari să se numere persoane condamnate sau incriminate pentru fapte grave, precum corupția, crima, violul?”, rezultatul ar fi clar și clasa politică ar trebui să se conformeze. Este drept, avem un referendum valid, referitor la reducerea numărului de parlamentari, referendum care nu este respectat. Dar, să spunem că, de data asta, va fi „altceva”. Chiar și așa, eliminând adică riscul inutilității referendumului, pe considerentul precedentului, avem un alt risc major, acela ca întrebarea de la referendum să fie una cu caracter general și care să nu producă efecte juridice, fiind strict un instrument politic la îndemâna președintelui – fapt care, pentru mulți, ar fi complet neinteresant. Surse din Administraţia Prezidenţială au explicat că Iohannis  a corelat articolul 74, cu articolul 90 din Constituţie, şi a tras următoarea concluzie: dacă populaţia nu poate iniţia modificări legislative privind graţierea, nici preşedintele n-ar trebui să o supună unui referendum, deşi ar fi legal. Astfel, Iohannis nu va insera cuvântul graţiere în întrebarea referendumului. Opinia juriștilor Administrației Prezidențiale concordă cu cea a fostului președinte CCR, Augustin Zegrean, și a fost invocată și de Liviu Dragnea, premierul Sorin Grindeanu și alți lideri PSD. Însă, nu toți juriștii concordă asupra acestui punct de vedere. Avocata Elenina Nicuţ, specialist în drept constituţional, spune că preşedintele Klaus Iohannis greşeşte că se fereşte să folosească cuvântul graţiere în întrebarea pe care o va formula pentru Referendum.  „Sunt bucătării diferite. Şi în Constituţie sunt prevăzute la secţiuni diferite. Referendumul intră la partea cu suveranitatea poporului, dreptul de iniţiativă legislativă este reglementat la partea cu Parlamentul. Dacă s-ar fi dorit interzicerea expresă a amnistiei şi graţierii, s-ar fi prevăzut în mod expres în Constituţie. Şi terminologia este diferită. Una este când am o iniţiativă şi alta este când am o părere. Nu pot fi asimilate“. Peste toate, mai există o Decizie a CCR din 2006, care spune, clar: „Numai Preşedintele României are dreptul de a decide care sunt problemele de interes naţional şi, în cadrul acestora, de a stabili, prin decret, problema concretă ce se supune referendumului şi data desfăşurării acestuia

Reacția PSD. Guvernul Grindeanu poate să adopte, oricând, cele două ordonanţe de urgenţă, diminuând juridic scopul consultării populare. „Pot să le adopte şi fără aviz în cazul ordonanţelor de urgenţă. Au nevoie să stea doar o oră în vigoare şi să-şi producă efectele, să se aplice legea penală mai favorabilă. Nu contează ce se întâmplă cu ele apoi“, explică avocata Elenina Nicuţ.

__________________________________________________________________________________________________________

Ce se întâmplă în perioada imediat următoare

Parlamentul are la dispoziţie 20 de zile pentru a se constitui, în şedinţă comună, şi a adopta o hotărâre, care va conţine un punct de vedere consultativ. Chiar dacă Parlamentul nu îşi transmite punctul de vedere în termenul stabilit, preşedintele emite decretul care cuprinde „problemele care se supun referendumului şi data desfăşurării acestuia“, potrivit Legii Referendumului. Odată stabilită data, prin decret prezidenţial, Guvernul este obligat să organizeze Referendum în ziua stabilită de Iohannis.

De ce grațierea îi vizează pe corupți, ucigași, violatori

Liderul PSD, Liviu Dragnea, susţine că nu vor fi graţiaţi prin ordonanţa Guvernului, aflată în prezent în dezbatere publică, violatorii, hoţii sau criminalii. „99,9% din cei care au ieşit în stradă nu au avut timp să citească (Ordonanţa de Urgenţă - n.r.). Violatorii, hoţii, traficanţii de droguri, criminalii, şantaj, spălare de bani, tâlhărie, nu sunt graţiaţi. Condiţiile de acolo sunt inumane. Este principalul raţionament. O să se vadă care sunt efectele“, a declarat Dragnea.

Articolul 2, alineatul (1) al proiectului ordonanței de urgență referitoare la grațiere, arată că se anulează jumătate din pedeapsă „persoanelor care au împlinit vârsta de 60 ani, femeilor însărcinate (gravide) sau persoanelor care au întreţinere minori cu vârstă de până la 5 ani“ şi care nu sunt recidiviste. Pentru acest alineat nu există excepţii de la graţiere. Prin urmare, condamnaţii pentru viol, pedofilie, crimă, tâlhărie sau alte infracţiuni violente pot beneficia de o reducere de jumătate din pedeapsă dacă au peste 60 de ani sau în întreţinere minori sub 5 ani. Această grațiere se cumulează cu prevederile Codului Penal, conform căruia persoanele peste 60 de ani mai beneficiază de o reducere solidă de pedeapsă, putând fi eliberate, înainte de termen, după executarea unei treimi din perioada de detenție la care au fost condamnate. În concluzie, un condamnat  la 20 de ani, care are vârsta de peste de 60 de ani, va beneficia de două reduceri de pedeapsă, ceea ce înseamnă că ar putea ajunge în libertate după trei ani și patru luni de executare. Și nici nu există condiția recuperării prejudiciului, foarte importantă, mai ales în cazul faptelor de corupție.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-01-25
Citeste si:
Kovesi crede că graţierea şi amnistia "nu sunt oportune"
DENUNŢ PENAL la DNA împotriva lui Grindeanu şi Florin Iordache
Un nou PROTEST de amploare este anunţat duminică împotriva AMNISTIEI şi a GRAŢIERII
Avizarea proiectelor graţierea şi modificarea Codurilor penale, pe masa CSM
Comisia Europeana prezinta noul raport MCV pentru Romania
NUCLEARA de la BRUXELES! În plin scandal al grațierii, Comisia Europeană aruncă „bomba” MCV
Anunț de la Guvern: Ordonanța grațierii nu este pe lista ședinței de miercuri

TAGURI: referendum iohannis cod penal gratiere
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ZULU
25 Ian 2017

Intrebare referendum: Nu-i asa ca sunteti de acord cu MINE? Da.......
NELU COSIERU
12 Feb 2017

- Nu v-a suparati, dar nu credeti ca este mai usor de intrebat : ,,Vreti cu IOHANIS sau fara IOHANIS ?'' - Pentru urmatoarele motive ; 1) In primul rand ca referendum-ul il solicita d-lui. , 2) in al doilea rand, intrebarea ( Vreti ca Romania sa fie condusa de hoti si corupti, iar lupta anticoruptie sa fie slabita?) este o intrebare care forteaza raspunsul NU, si 3) pentru ca printre ,,hoti si corupti'' este si d-lui cu toate controversele posibile. V-a multumesc !
NELU COSIERU
12 Feb 2017

- Nu v-a suparati, dar nu credeti ca este mai usor de intrebat : ,,Vreti cu IOHANIS sau fara IOHANIS ?'' - Pentru urmatoarele motive ; 1) In primul rand ca referendum-ul il solicita d-lui. , 2) in al doilea rand, intrebarea ( Vreti ca Romania sa fie condusa de hoti si corupti, iar lupta anticoruptie sa fie slabita?) este o intrebare care forteaza raspunsul NU, si 3) pentru ca printre ,,hoti si corupti'' este si d-lui cu toate controversele posibile. V-a multumesc !
Random image



Ultimele stiri






loading...