2016-12-08 16:34

SPECIAL


Ce boli pândesc în dulciurile de Crăciun?

 |  21:00
Ce boli pândesc în dulciurile de Crăciun?

Pentru a oferi câte un cadou celor apropiaţi, cunoştinţelor sau „obligaţiilor”, cei mai mulţi dintre români iau în această perioadă cu asalt hipermarketurile, magazinele de cartier şi pieţele, iar oferta este pe măsură.

Mai puţin atenţi la calitatea şi provenienţa mărfurilor şi mult mai atenţi la buzunare (şi la propriu şi la figurat), cetăţenii sunt ademeniţi de către comercianţii de ocazie cu tot soiul de chilipiruri. La marginea pieţelor din sectorul 6 al Capitalei, şi nu numai, încă de la primele ore ale dimineţii îşi fac apariţia diferite persoane ce oferă pungi cu dulciuri, gata pregătite, numai bune de pus în ghete, cum s-a întâmplat în ajun de Sfântul Nicolae. Dincolo de legalitatea unui astfel de comerţ, ce se desfăşoară uneori sub privirile indulgente ale oamenilor legii, obiectele cumpărate la colţ de stradă, prin tramvaie sau în staţiile RATB, la preţ de criză, fie că e vorba de alimente ori de jucării pentru copii, pot reprezenta pericole uriaşe pentru sănătate. În plasa acestor „vânzători” de sezon cad cel mai adesea persoane în vârstă, îmbrăcate ponosit, dornice să facă o mică bucurie nepoţeilor, fără să-şi dea seama că astfel îi pot trimite să-şi petreacă sărbătorile pe patul de spital. Sau mai rău! Ciocolate, napolitane, bănuţi de ciocolată, acadele sau biscuţi, toate având etichete în limba arabă sau turcă, având un scris minuscul, vizibil doar cu lupa şi data fabricaţiei ştearsă, se vând în pungi festive „de sezon” la preţ de numai 5 lei. De pe pungi zâmbeşte îmbietor un Moş Crăciun care n-a găsit aici, în ţară, dulciuri ieftine şi a fost nevoit să le aducă tocmai din Luanda – Angola, aşa cum scrie pe pacheţelele din interior.

Toxiinfecţii alimentare de sezon

Consumul unor dulciuri cu perioada de valabilitate expirată poate genera probleme de sănătate dintre cele mai neplăcute, începând de la diabet zaharat şi până la toxiinfecţii alimentare. Cremele de umplutură pentru ciocolată sau biscuiţi reprezintă pentru microorganisme un mediu propice de dezvoltare. Din cauza manipulării sau a depozitării necorespunzătoare, ele pot deveni sursa îmbolnăvirii cu stafilococ, streptococ sau salmonella. Unii dintre stafilococi produc aşa-numita enterotoxină. Aceasta există în alimente înainte de a fi consumate şi nu dispare din ele decât după fierberea acestora timp de 30 de minute. Perioada de incubaţie este foarte scurtă, de până la 3 ore, iar boala se manifestă prin greaţă, vărsături, diaree, crampe şi chiar febră. Tot din cauza depozitării necorespunzătoare, la produsele zaharoase, în special la cele de ciocolată, apare mucegăirea şi drojdiile osmofile. Se ştie, de asemenea, că laptele utilizat la prepararea multor dulciuri este un mediu ideal pentru dezvoltarea bacteriilor.

7 kilograme de ciocolată expirată de 3 luni

În cazul în care laptele provine de la o vacă bolnavă de mastită, în el pot apărea germenii patogeni ai febrei tifoide, scarlatinei, poliomielitei sau difteriei. Analizele de laborator au identificat ca surse de contaminare a acestor produse ambalajele întrebuinţate, ustensilele neigienice folosite şi, nu în ultimul rând, modul în care au fost manipulate de către personalul din fabrici.

Chiar la începutul acestui sezon, inspectorii de la Protecţia Consumatorului au primit mai multe reclamaţii privitoare la produsele alimentare destinate copiilor. Conform ziarului „Replica de Constanţa”, pe 6 decembrie, un copil de 8 ani a fost internat în spital, iar o proaspătă mămică a ajuns în imposibilitatea de a mai alăpta, ambii după ce au consumat ciocolată cumpărată de la magazinul Penny Market din cartierul constănţean Tomis-Nord. Inspectorii au aplicat o amendă de 15 mii de lei şi au retras de la vânzare 7 kilograme de ciocolată expirată de 3 luni.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639268-10-13

Mai multe imagini:
Ce boli pândesc în dulciurile de Crăciun?
zoom
Ce boli pândesc în dulciurile de Crăciun?
zoom

TAGURI: boli, craciun, obligatii, hipermarketuri



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Se aprind luminițele de Crăciun în Capitală Luminile de sarbatoare din Bucuresti vor fi aprinse joi 1 decembrie, ora 19.00, din Piata... 01 Dec 2016 | (0)
Îți place șprotul, dar nu știi să-l gătești? Iată 3 rețete ușoare! Șprotul este un pește de talie mică, din familie cu heringul, care trăieşte în apele... 20 Noi 2016 | (1)