2018-10-21 20:42


Cel mai mare AMFIBIAN de pe planetă, aproape de extincţie - VIDEO

 |  12:01
Cel mai mare AMFIBIAN de pe planetă, aproape de extincţie - VIDEO

Salamandra gigantică chineză, cel mai mare amfibian de pe planetă, de mărimea unui mic aligator, este o specie protejată la nivel internaţional, însă un studiu publicat luni a confirmat faptul că acest animal, considerat o delicatesă culinară, a devenit aproape de negăsit în natură fiind o victimă a braconajului, informează AFP, citat de News.ro.

"Supraexploatarea pentru consumul uman a acestor animale incredibile a avut, într-un timp foarte scurt, un efect devastator asupra numărului (exemplarelor) din natură", a declarat coautorul studiului, Samuel Turvey de la Societatea Zoologică din Londra.

Situaţia este deosebit de urgentă, a avertizat Turvey criticând ineficienţa programelor de protecţie existente.

Pentru a avea o imagine clară, cercetătorii au comparat date din 2013 şi din 2016 din zone care constituie habitatul natural al salamandrelor, animale ce pot atinge greutatea de 60 de kilograme.

'Nu putem confirma dacă exemplarele de salamandră gigantică chineză din sălbăticie au supravieţuit în vreunul dintre aceste situri', au concluzionat oamenii de ştiinţă.

Specia este "extrem de redusă sau dispărută din punct de vedere funcţional" în vasta zonă studiată, se precizează în studiul publicat în jurnalul Current Biology.

China a pus în aplicare un proiect de înmulţire în captivitate a salamandrelor şi de eliberare a acestora în sălbăticie. Cele câteva exemplare identificate de echipa de cercetători ar putea fi animale crescute în cadrul acestui program deoarece un grup fusese eliberat în natură chiar înainte de studiul efectuat pe teren, precizează sursa citată.

În plus, oamenii de ştiinţă au declarat că specia de salamandră gigantică chineză constă de fapt din cinci subspecii diferite. Acest lucru face ca proiectul de înmulţire a acestui animal să fie problematic deoarece riscă să creeze hibrizi şi să conducă la eliberarea în natură a unor exemplare care nu sunt bine adaptate la mediu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-05-22

GALERIE MEDIA


TAGURI: extinctie, amfibian, salamandra gigantica,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...