2016-12-06 21:58

SPECIAL


Cele mai necruţătoare epidemii care au devastat omenirea

 |  18:20
Cele mai necruţătoare epidemii care au devastat omenirea

Puţine cuvinte au o încărcătură atât de macabră şi o istorie atât dedureroasă precum termenul „ciumă”. Oroarea şi mizeria au stăpânit o omenireparcă blestemată, într-o vreme în care bolile infecţioase scriau istoria şi făceaulegea. Duşmani invizibili au decimat populaţii, au pus capăt familiilor şi, înfinal, au făcut într-un timp extrem de scurt mai multe victime decât orice război,conform discovery.com.

Variola

Înainte ca exploratorii europeni, cuceritorii şi colonizatorii să invadezeLumea Nouă, la începutul anilor 1500, Americile găzduiau o populaţie estimatăla 100 de milioane de nativi indieni. În timpul secolelor ce au urmat, bolileepidemice au micşorat drastic numărul acestora, reducându-l la un număr cuprinsîntre 5 şi 10 milioane. Incaşii sau aztecii au construit oraşe impunătoare, însănu au avut la dispoziţie îndeajuns de mult timp pentru a locui pe o perioadăîndelungată în comunităţi, astfel încât sistemul lor imunitar nu era la fel depregătit atacurilor bacteriologice precum cel al europenilor. În America, nicidomesticirea animalelor sălbatice nu a avut loc la o scară asemănătoare cu ceaeuropeană.

Atunci când europenii au acostat, pe lângă prăpădul material pe care l-au săvârşit,au adus cu ei un blestem mult mai mare: moartea invizibilă. Populaţiile băştinaşeau fost victime uşoare în faţa microbilor care au călătorit peste ape prinintermediul gazdelor umane europene, care îşi dezvoltaseră deja imunitatea încazul unor paraziţi. Băştinaşii americani nu aveau însă aşa ceva, fiind adaptaţila propriile condiţii de mediu. Printre cele mai groaznice maladii dezlănţuiteîn Lumea Nouă s-a numărat şi variola. Virusul variolei a început să afectezeoamenii cu mii de ani în urmă, iar cea mai comună formă a acestuia se traduceaîn mortalitate în proporţie de 30%. Simptomele variolei sunt febra ridicată,mâncărimi şi erupţii la nivelul corpului. Boala se răspândeşte prin contactuldirect cu persoana infectată sau pe calea aerului, în cazul unui spaţiu închis şiîngust. În ciuda descoperirii vaccinului, în 1796, epidemiile de variolă aucontinuat să ameninţe populaţia globului. În 1967, virusul a ucis două milioanede oameni şi a afectat mai multe milioane în întreaga lume. În acelaşi an, OrganizaţiaMondială a Sănătăţii a pornit o campanie de eradicare a virusului, prinvaccinarea maselor. În consecinţă, 1977 a fost ultimul an în care au mai fostsemnalizate cazuri de variolă. Eliminat din lumea naturală, virusul există, înprezent, numai în laborator.

Tifosul epidemic

Marile epidemii au mici reţete de succes: adună laolaltă mulţi oameni caretrăiesc în condiţii mizere şi mediul pentru dezvoltarea celor mai violente şipericuloase boli a fost deja creat. Dintre aceştia, micuţul microb Rickettsiaprowazekii se remarcă ostentativ, find cel care duce la apariţia uneia dintrecele mai devastatoare boli pe care omenirea a cunoscut-o: tifosul epidemic.Având în vedere frecvenţa sa în cadrul armatelor, a fost numită „febra războiului”.În timpul Războiului de 30 de ani din Europa (1618-1648), tifosul, ciuma şifoamea au făcut împreună un număr aproximativ de 10 milioane de victime. Întimpul Primului Război Mondial, boala a cauzat milioane de decese în Rusia,Polonia şi România. Simptomele tifosului epidemic includ migrene, pierdereaapetitului şi creşterea temperaturii. Febra se instalează rapid şi esteacompaniată de frisoane şi greaţă. Netratată, boala afectează circulaţiasangvină care se manifestă prin cangrene locale, pneumonie şi afecţiuni ale rinichilor.Epuizarea provocată de temperatura ridicată poate duce în cele din urmă ladelir, comă şi atac de cord. Tratamentele îmbunătăţite şi condiţiile sanitaremoderne au încetinit considerabil răspândirea bolii, însă scurte izbucniri maiexistă încă în America de Sud, Africa şi Asia.

Poliomielita

Cercetătorii moderni sunt de părere că poliomielita a provocat epidemiipentru o perioadă foarte lungă de timp, paralizând şi omorând sute de mii decopii. În 1952, în Statele Unite erau înregistrate 58.000 de cazuri depoliomielită. Dintre acestea, o treime s-au sfârşit prin instalarea paralizieila copii, dintre care 3.000 au decedat.

Vinovatul pentru această maladie este un virus care atacă sistemul nervosuman. Se transmite prin materiile fecale, iar în mediile nesanitare circulaţiavirusului se face prin mâncare şi apă. Primele simptome se manifestă sub formafebrei, oboselii, dureri de cap, stări de vomă, dureri ale membrelor şirigiditate. Pornind de aici, în unul din 200 de cazuri se instalează paralizia.În general, aceasta afectează muşchii, dar nu este exclus ca afecţiunea să se răspândeascăşi către muşchii care facilitează respiraţia, având de cele mai multe orirezultate letale.

Poliomielita se manifestă cu precădere la copii, însă nici adulţii nu suntferiţi de această boală necruţătoare. Gravitatea depinde de perioada în care unsubiect dezvoltă pentru prima dată infecţia. Sistemul imunitar este mai binepregătit pentru a lupta cu boala la o vârstă timpurie. Cu cât pacientul estemai înaintat în vârstă, cu atât creşte riscul paraliziei sau chiar aldecesului. În secolul al XVIII-lea, condiţiile sanitare s-au îmbunătăţitconsiderabil în ţările dezvoltate, ceea ce a dus la împuţinarea cazurilor depoliomielită la vârste mici, însă a dus şi la o slăbire a sistemului imunitarcare nu mai era pregătit pentru a se apăra de infecţie. Prin urmare, a crescutnumărul de decese al celor care contractau virusul la o vârstă mai înaintată.

În prezent, nu există efectiv un tratament al poliomielitei, însă mediciiau reuşit să dezvolte un vaccin eficient, la începutul anilor '50. De atunci,numărul cazurilor de poliomielita din ţările dezvoltate a scăzut dramatic, însăboala nu a dispărut. Campaniile de vaccinare împotriva poliomielitei ce se desfăşoarăla nivel global au scopul declarat de a eradica complet această afecţiune.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639250-02-25



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image