2017-12-18 11:02


Charles Manson, cel mai celebru criminal în serie, spitalizat la 82 de ani

 |  19:14
Charles Manson, cel mai celebru criminal în serie, spitalizat la 82 de ani

Criminalul în serie Charles Manson, închis de peste 40 de ani pentru mai multe omoruri, printre care și uciderea în 1969 a actriței Sharon Tate, pe atunci soția celebrului regizor Roman Polanski, a fost scos din închisoarea din Los Angeles și spitalizat pentru o afecțiune rămasă încă neprecizată, informează Reuters, citând surse media.

Potrivit Los Angeles Times, faimosul criminal cu o svastică tatuată pe frunte este în stare gravă, în timp ce site-ul TMZ susține că Manson, acum în vârstă de 82 de ani, a fost transportat de urgență la un spital din Bakersfield, în urma unor probleme gastro-intestinale.

O purtătoare de cuvânt a Departamentului californian al penitenciarelor, Terry Thornton, nu a comentat aceste relatări, precizând că legile federale interzic oferirea de informații cu privire la starea de sănătate a deținuților sau la deplasările acestora în afara centrului de detenție. Însă, Thornton a recunoscut că Manson este în viață.

În anii ‘60, Charles Manson, un fost deţinut carismatic, a înfiinţat un cult religios, alcătuit din evadaţi şi eretici, denumit ”Manson Family”. În vara anului 1969, el le-a cerut celor mai tinere dintre admiratoarele sale să ucidă şapte persoane. Procurorii americani au spus că acele crime au fost comise în cadrul unui plan mai amplu, ce viza declanşarea unui ”război rasial” în Statele Unite. Actrița Sharon Tate, gravidă în opt luni, a fost înjunghiată de nu mai puțin de 16 ori, la domiciliul său, de către membrii „sectei” lui Manson, alte patru persoane fiind împușcate sau înjunghiate în același atac.

Charles Manson a fost condamnat la moarte, alături de patru dintre discipolii săi, pentru uciderea a șapte persoane, însă ulterior pedepsele lor au fost comutate în închisoare pe viață.

Criminalul a făcut o cerere de eliberare anticipată în 2012, care i-a fost refuzată.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-01-05

TAGURI: charles manson criminal in serie, 82 de ani, spitalizat, sharon tate, roman polanski





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova