2016-12-08 00:18

SPECIAL


Cum ne protejăm prietenii necuvântători de căldură

 |  17:21
Cum ne protejăm prietenii necuvântători de căldură

Vremea caniculară e greu de suportat nu numai de oameni. Şi animalele au de suferit de pe urma ei. La fel se întâmplă şi cu insectele: albinele, viespile, păianjenii sau ţânţarii, care atacă mult mai violent atunci când temperatura depăşeşte 35 de grade Celsius la umbră.

Căţeii sunt afectaţi de caniculă la fel ca şi oamenii. Temperatura corpului lor este foarte greu de reglat în timpul perioadelor călduroase, deoarece câinii nu transpiră. Singura lor modalitate de a-şi regla temperatura corpului este respiraţia accelerată. Dar deshidratarea poate duce la un şoc cardiac în câteva minute. Aşa că ar trebui să ţineţi cont de câteva sfaturi pentru a vă proteja câinele. Nu-l lăsaţi niciodată singur în maşină, daţi-i să bea apă foarte des şi, dacă îl ţineţi în apartament, încercaţi să-l lăsaţi în cea mai răcoroasă cameră sau să instalaţi un ventilator. Dacă rămâne singur acasă, nu uitaţi să-i umpleţi un castron mare cu apă proaspătă. Vă va mulţumi cum se pricepe el mai bine dacă îi faceţi şi o baie cu furtunul! În cazul în care căţelul are blana lungă şi foarte deasă, ar fi bine să-l tundeţi, dar nu-i scurtaţi prea mult părul, pentru că va face insolaţie. Câinii supraponderali sunt mai sensibili la căldură. În acest caz, veterinarii recomandă să le reduceţi raţia zilnică de hrană.

Excesul de aer condiţionat dăunează animalelor de companie

În perioada călduroasă, câinii, în special cei comunitari, dar şi pisicile sau alte animale de prin gospodărie pot deveni agresive, aşa că trebuie evitat cât se poate contactul cu ele.

Cabinetele veterinare înregistrează un mare număr de animale afectate de insolaţie, unele dintre ele aflate în stare gravă. Medicii veterinari spun că şi necuvântătoarele, expuse direct razelor solare, sunt în pericol, ca şi oamenii. Lor le trebuie asigurat un loc umbros, plin de vegetaţie şi apă la discreţie. În cazul în care acestea fac insolaţie, simptomele sunt: respiraţia foarte deasă, stările letargice şi accelerarea ritmului cardiac. În această situaţie trebuie acţionat urgent, aplicându-se comprese reci pe toată suprafaţa corporală, în special pe labe şi bot, zonele în care animalele fac cel mai mare schimb caloric cu mediul. Excesul de aer condiţionat din locuinţă aduce şi el neplăceri câinilor şi pisicilor, care pot răci.

Şi animalele domestice (de curte) trebuie protejate pe vreme de caniculă. Vacile, oile, porcii sau caii au nevoie de multă apă potabilă şi de un adăpost corespunzător împotriva razelor solare ultraviolete periculoase. De asemenea, în târgurile unde se comercializează animale vii, padocurile trebuie să fie suficient de spaţioase pentru a asigura libertatea de mişcare minimă necesară animalelor cazate şi trebuie să fie prevăzute cu zone de adăpostire umbrite.

Urşii sunt mai nervoşi dacă e cald

Animalele sălbatice din munţii şi pădurile patriei şi-au schimbat şi ele comportamentul. Urşii sunt agitaţi, nervoşi din cauza căldurii şi pot ataca pe oricine le apare în cale. Alteori sunt letargici şi abia se mai mişcă. Căprioarele şi cerbii sunt văzuţi adesea toropiţi, printre copaci, abia răsuflând, ascunzându-se oriunde de văpăile soarelui. Caprele negre s-au pitit între stânci, iar şoimii şi vulturii apar la vânat abia seara, când se lasă răcoarea.

La grădinile zoologice din ţară, îngrijitorii fac eforturi pentru a scuti animalele de efectele neplăcute ale temperaturilor ridicate. Tigrul, un animal care, ca şi celelalte feline, nu agreează apa, şi-a schimbat comportamentul din cauza vipiei de afară şi se bălăceşte toată ziua în bazinul din cuşca lui. Urşii, tigrii, leii, maimuţele sau poneii se află într-o solidaritate mută în faţa caniculei. În aceste momente dificile ele beneficiază de câteva măsuri speciale: un surplus de vitamine şi minerale, ştiinţific dozate, dar şi de băi cu apă rece sau bazine. Potrivit acestora, cea mai mare atenţie este acordată urşilor, leilor şi jaguarilor, animale ce suportă greu temperaturile ridicate. Cuştile sunt udate de îngrijitori la fiecare patru ore. Apa nu trebuie să fie prea rece, deoarece în aceste situaţii există pericolul producerii de pneumonii.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639253-08-09

Mai multe imagini:
Cum ne protejăm prietenii necuvântători de căldură
zoom
Cum ne protejăm prietenii necuvântători de căldură
zoom
Cum ne protejăm prietenii necuvântători de căldură
zoom

Cum ne protejăm prietenii necuvântători de căldură
zoom



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

TZYUTZ
13 Aug 2011

multumesc frumos pentru aceste informatii, nu stiam de ce respira asa repede catelul meu

Adauga un comentariu

Random image