2016-12-04 04:03

SPECIAL


Cum să fii fericit cu ajutorul florilor. GALERIE FOTO!

 |  21:00
Cum să fii fericit cu ajutorul florilor. GALERIE FOTO!

Pe lângă stresul psihic, în a doua jumătate a secolului trecut au apărut şi s-au extins rapid poluările electromagnetice, termice, nucleare, sonore, chimice. Capacitatea de adaptare a organismului uman la aceste agresiuni a devenit din ce în ce mai grea. Ca urmare, starea de sănătate a populaţiei s-a înrăutăţit de la o zi la alta. Totuşi, mărirea rezistenţei individului şi asigurarea unei stări de sănătate mai bună poate fi realizată, cred specialiştii în medicină alternativă. Ei recomandă terapia florală sau mutarea locului de muncă şi de odihnă în zone neutre, neafectate de radiaţii.

O floare pentru sufletul fiecăruia

În majoritate lor, bolile corpului fizic îşi au cauza fie în corpul mental, fie în cel emoţional. Această ipoteză a fost confirmată în zilele noastre de cercetări întreprinse în domeniul psihoneuroimunologiei. Actul terapeutic reprezintă înlăturarea cauzelor suferinţelor şi este unul dintre obiectele psihologiei. O terapie mai puţin cunoscută publicului, dar cu efecte dintre cele mai benefice, este cea cu esenţe florale, care se bazează pe cercetările doctorului Edward Bach, specialist în bacteorologie şi imunologie. În concepţia savantului, sănătatea reprezintă unitatea totală între spirit, suflet şi corp, care este un sistem cu autoreglare. Dr. E. Bach a concluzionat că există 38 de tipuri de stări, de dispoziţii sufleteşti, care scot omul din armonia sa, îi perturbă sau îi deteriorează sănătatea. Acestea sunt împărţite în şapte grupe principale: teama, nesiguranţa, interesul deficitar faţă de prezent, singurătatea, suprasensibilitatea pentru idei şi influenţe, lipsa de curaj şi disperarea, grija exagerată pentru binele altora. Pentru fiecare dintre cele 38 de dispoziţii sufleteşti există câte o floare care oferă potenţialul colectiv corespunzător. Vibraţia corectoare a unei flori este transmisă pacienţilor sub forma unor esenţe.

Esenţele florale dezvoltă stările emoţionale pozitive

Esenţele obţinute se conservă prin adăugarea de alcool produs din cereale, într-o proporţie care să împiedice dezvoltarea unor microorganisme a căror vibraţie ar putea altera vibraţia florilor. Fiecare floare acţionează prin deschiderea canalelor noastre energetice. Esenţele florale nu anihilează stările emoţionale negative, dar ajută mult la dezvoltarea stărilor emoţionale pozitive. Actiunea lor nu este chimică sau farmacologică. Nu pot face rău cuiva. Esenţele florale acţionează la nivel mental, prin vibraţiile transmise organismului.

Există şi sceptici care sunt convinşi că terapia Bach se bazează doar pe efectul Placebo. Dar, de-a lungul timpului, terapeuţii au demonstrat că esenţele florale tratează la fel de bine şi copiii, şi animalele, iar efectele benefice pot fi vizibile în toate cazurile.

Muştarul sălbaticcombate tristeţea

Pentru fiecare pacient se prepară o anumită cantitate de apă de izvor şi de alcool la care se adaugă un număr de picături din esenţa respectivă. Terapia cu esenţe Bach este blândă şi comodă, iar dacă diagnosticarea s-a făcut în mod corect, poate duce la vindecări spectaculoase, atât în bolile cronice, cât şi în cele acute, indiferent de gravitatea lor. Spre exemplu, curpenul de pădure este recomandat pentru combaterea neatenţiei şi lipsei de energie, muştarul sălbatic face bine acceselor de tristeţe, iar dacă suferim puternic în urma unor şocuri psihice sau stări de stres, avem nevoie de esenţă de Băluşcă. Turiţa Mare este folosită în caz de supersensibilitate la influenţe şi idei, atunci când omul încearcă să-şi suprime sentimentele, gândurile neliniştitoare şi tulburările interioare. Plopul Tremurător este recomandat atunci când pacientul are o teamă de origine necunoscută, e agitat şi crede că are premoniţii.Împotriva sentimentelor de panică, teroare sau frică paralizantă, nejustificate, e foarte bun trandafirul sălbatic.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639262-10-29

Mai multe imagini:
Cum să fii fericit cu ajutorul florilor. GALERIE FOTO!
zoom
Cum să fii fericit cu ajutorul florilor. GALERIE FOTO!
zoom
Cum să fii fericit cu ajutorul florilor. GALERIE FOTO!
zoom


TAGURI: stres, psihic, electromagnetice



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image