2017-11-19 05:20


Cursurile de apă, poluate agresiv de populaţie şi agenţii economici

 |  17:25
Cursurile de apă, poluate agresiv de populaţie şi agenţii economici

Cursurile de apă care formează bazinul hidrografic Someş-Tisa, precum şi alte râuri şi pârâuri din judeţ sunt poluate agresiv cu mase plastice, materiale de construcţii şi resturi vegetale.

O comisie mixtă formată din specialişti ai Gărzii de Mediu, ISU Maramureş, Prefecturii şi Sistemului de Gospodărire a Apelor Baia Mare a constatat în urma unor verificări în teren creşterea gradului de poluare a cursurilor de apă. Astfel, pe râul Someş şi afluenţii acestuia au fost identificate depozite necontrolate de deşeuri (PET-uri, folii de solarii, ambalaje, materiale rezultate din demolări de locuinţe şi resturi vegetale provenite din toaletarea copacilor).

De asemenea, au fost descoperite depozite de deşeuri necontrolate pe râurile Tisa, Vişeu, Cisla, Lăpuş, Ruscova, Cavnic, Săsar, Săpânţa, Mara (inclusiv afluenţii acestora), Valea Sălajului şi Valea Craica. Totodată, buşteni şi crengi sunt lăsate pe malurile râurilor Cisla, Novăţ şi Ruscova. „Majoritatea şanţurilor şi rigolelor de colectare a apelor pluviale, a canalelor de desecare sunt colmatate, fie din cauza neîntreţinerii corespunzătoare, fie din cauza aruncării de diverse deşeuri-resturi vegetale, materiale plastice, crengi, moloz. Au fost găsite cantităţi de deşeuri aruncate, inclusiv în zonele de interes turistic - monumente istorice, păstrăvării, cascade şi mănăstiri”, a declarat prefectul judeţului Maramureş, Sandu Pocol, citat de Agerpres.

Membrii comisiei de verificare au dispuse măsuri de eliminare a deficienţelor constatate, respectiv de dezafectare a depozitelor necontrolate de deşeuri identificate pe maluri şi în albia minoră a cursurilor de apă până la mijlocul acestei luni.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639563-05-02



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova