2016-12-09 02:14

SPECIAL


Dan Diaconescu vrea să atragă electoratul pierdut definitiv de Băsescu

 |  16:43
Dan Diaconescu vrea să atragă electoratul pierdut definitiv de Băsescu
Proiectul politic al jurnalistului Dan Diaconescu areuşit să capteze în ultimele zile atenţia presei centrale şi să deturnezepreocuparea opiniei publice de la temele serioase referitoare la viaţa dinRomânia. Dezbaterile s-au concentrat asupra implicaţiilor politice, ainfluenţelor asupra Justiţiei sau a crizei prin care trece clasa politică dinRomânia. Discutăm cu expertul în comunicare politică Antonio Momoc, de laUniversitatea din Bucureşti, lector universitar doctor la Facultatea de Jurnalismşi Ştiinţele Comunicării, despre strategia folosită de DD, ca şi despre şanselesale de succes.

- Din tomberonul unei televiziuni de tip “tabloid”, laCotroceni. E o surpriză?

- Scenariul nu se remarcă nici prin noutate, nici prinoriginalitate. În istoria recentă a României regăsim modelul partidului cuorigine într-un organ de presă. În perioada interbelică revista “Acţiunea Română” a condus la apariţiaLigii Apărării Naţional Creştine în 1923, formaţiune din care s-a desprinsLegiunea Arhanghelului Mihail a lui Corneliu Zelea Codreanu. După 1989,Partidul România Mare a fost fondat de către Corneliu Vadim Tudor, în 1991, pebazele revistei “România Mare”,înfiinţată cu un an înainte. Acum este rândul lui DD să ridice, pe fundamenteleTeleviziunii Poporului, anunţatul Partid al Poporului.

- De ce a apărut abia acum?

- Impotenţa regimului de partide, suspiciunile decorupţie referitoare la întreaga clasă politică şi frustrările materiale aleoamenilor obişnuiţi fac posibilă, în perioade de criză, câştigarea de capitalelectoral pentru aceste formaţiuni care se prezintă drept alternative la sistemulpolitic în ansamblul său. Estecunoscut faptul că, de obicei, liderul Salvator apare în perioade de criză: el estecel care concentrează aşteptările celor mai mulţi. Liderul excepţional apare însocietăţi caracterizate de anomie. Speranţa de salvare în situaţii-limită vine întodeaunade la Omul providenţial.

La vremea lor, Ion Iliescu şi Traian Băsescu au fostpercepuţi de foarte mulţi români ca nişte Salvatori. Dan Diaconescu încearcă şiel zilele acestea, cu uşoară stângăcie, să joace rolul politicianului carepretinde că are soluţii, însă, pretinde el, propunerile sale salvatoare nu arfi privite cu ochi buni de actuala oligarhie politică, aceea care comploteazăcu marele capital internaţional.

- Ce autoritate poate avea un jurnalist specializat în clarvăzătoride cutremure şi divorţuri de mahala?

- Imaginea de politician nou pe care încearcă DanDiaconescu să şi-o construiască pare a se inspira din mecanismele de influenţăa modelului autorităţii de tip charismatic. Max Weber este sociologul care aexplicat că legitimitatea charismatică se fondează pe calităţile considerateexcepţionale ale celui care o deţine, în jurul căruia se constituie ocomunitate de tip emoţional. Autoritatea charismatică a fost exercitată de-alungul istoriei de „marele demagog”, de conducătorul înzestrat cu virtuţieroice, de liderul religios sau de şeful unui partid antisistem.

Charismatic pentru unii, histrion pentru alţii, DanDiaconescu se joacă de-a Salvatorul. Dar legimitatea sa este de esenţă catodică:atâta încredere cât a câştigat, a câştigat-o la televizor. (Talk)-show-ul deteleviziune este mediul pe care îl controlează cu măiestrie. Profitând denotorietatea câştigată prin orele de apariţie pe „sticlă”, Dan Diaconescupozează în Omul obişnuit, un om dintre oameni. Deşi admite că este cel mai micmogul de presă, DD ţine să amintească faptul că nu se fereşte să stea la aceeaşimasă cu indivizi de la periferia societăţii, cu persoane dubioase din lumeainterlopă sau cu politicieni care nu mai sunt invitaţi pe alte canale. Estefostul/actualul om de televiziune şi noul politician care stă la masă cu oameniisăraci, care ştie să vorbească aceeaşi limbă cu cei de jos, care este prietenulromânilor amărâţi.

La fel ca Gigi Becali, Dan Diaconescu se vrea a fi un nouMesia al politicii dâmboviţene. Arestarea şi eliberarea sa au constituitepisoadele în reluare jucate şi de Gigi Becali: nevinovatul reţinut pe nedrept,în vreme ce adevăraţii criminali sunt în libertate. Alierea cu victima şisimpatia populară pentru cel care se ridică împotriva sistemului au funcţionat laalegerea lui Gigi Becali în Parlamentul European, dar şi la alegerea primaruluiindependent Sorin Oprescu. Procesul victimizării a adus puncte şi voturi celordoi politicieni şi pe aceeaşi strategie pretinde că mizează şi Dan Diaconescu.

- Dincolo de victimizare, procedeu specific ţărilorlatine, empatice, se poate vorbi despre o tendinţă locală? Poate de otabloidizare totală a societăţii?

- Regizorul Alexandru Solomon observa în documentarul „Kapitalism - reţeta noastră” că omul deafaceri Dan Diconescu alege tot ceea ce este mai rău în societate românească şiapoi ne vinde seară de seară la televizor. Doar că această serialitate i-aconferit continuitate, popularitate şi credibilitate în ochii publicului său.Astăzi, DD este luat în serios de ziarişti de prestigiu, stabileşte agendamedia ca politician, reuşeşte tabloidizarea unei clase politice demult autoproiectatăîn derizoriu.

În emisiunea lui Stelian Tănase de la Realitatea TV, DanDiaconescu a transmis mesajele esenţiale a ceea ce pare a fi strategia sa decomunicare pe termen scurt: obiectivele declarate ar fi ca din 2012 să ajungăparlamentar şi, după doi ani, să-i urmeze lui Traian Băsescu în funcţie. Îndiscursul său politic, Dan Diaconescu s-a revendicat direct de la actualul preşedinteca un potenţial continuator al mandatelor băsesciene. Prin abordare senzaţionalistăcu care şi-a obişnuit telespectatorii, Diaconescu a pretins că ar fi vorbit cu preşedinteledespre o eventuală predare a mandatului.

- După ce l-a acuzat, cu câteva zile în urmă?

- Ceea ce vrea Dan Diaconescu să ne facă să credem e că preşedinteleeste, până la urmă, un personaj pozitiv în secvenţa arestării sale: ideeafundamentală care se desprinde este aceea că Traian Băsescu nu este amestecatîn arestarea sa şi nu îi doreşte răul fostului său aliat din campaniaprezidenţială. Ba chiar, Băsescu îl confirmă ca lider popular, încurajându-l cădacă ar fi alegeri duminica următoare Dan Diaconescu ar obţine un procentsemnificativ.

- Putem crede că dialogul a avut loc în realitate?

- Nu are relevanţă dacă dialogul telefonic amical al preşedintelui cu DD este verdic sau imaginat. Semnificativîn comunicarea politică este despre ce se vorbeşte în media astăzi, care suntsubiectele din prime-time, care sunt temele zilei în talk-show-urile şi îndezbaterile radio-televizate. Emisiunile tv despre DD, analizele şicomentariile scrise (chiar şi prezentul articol), presa, în general, îi facejocul, alocându-i timp şi spaţiu redacţional. Dan Diaconescu ştie că nu existăpublicitate negativă şi că este important să se vorbească despre DD, depre preşedinteleBăsescu şi despre PDL. Una dintre ipotezele-bombă pe care le-a transmispublicului despre arestarea sa a fost aceea că gruparea Berceanu-Videanu-Blagaau permis reţinerea lui într-un mod ostentativ, ca să-i demonstreze preşedinteluică îi poate aresta prietenul, jurnalistul care l-a ajutat în campanie. În acest fel, Dan Diaconescu relansează tema unui războiintern în PDL. Există un PDL rău şi un PDL bun. Aripa Blaga-Videanu-Berceanueste tabăra conservatoare, nereformistă, opusă preşedintelui. Cealaltă aripă,ne-nominalizată, o putem ghici: este gruparea liderilor tineri sau apoliticienilor nepătaţi (Sever Voinescu, Cristian Preda, Monica Macovei), aapropiaţilor lui Traian Băsescu.

- Care ar fi miza pentru Dan Diaconescu?

- Putem interpreta că una dintre mizele viitoareiconstrucţii politice a lui Dan Diaconescu este atragerea unui electoratabandonat de PDL: atunci când anunţă transformarea României în paradis fiscal,eliminarea tuturor impozitelor şi mărirea pensiilor şi a salariilor, Diaconescuse adresează unui public pe care Traian Băsescu nu îl mai poate recâştiga. Concurenţanedeclarată a lui Dan Diaconescu o reprezintă partidele care transmit mesajeoamenilor loviţi nemilos de actuala criză: PSD, PRM, Partidul Verde. Electoratuluide dreapta al PDL, dezamăgit de măsurile de austeritate şi ideologic mai apropiatde PNL, i se oferă o speranţă alternativă: există o grupare în interiorul PDLcare se bucură de sprijinul lui Traian Băsescu şi care doreşte sincer reformape care tabăra conservatoare a băieţilor răi o blochează.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638936-06-19

Mai multe imagini:
Dan Diaconescu vrea să atragă electoratul pierdut definitiv de Băsescu
zoom
Dan Diaconescu vrea să atragă electoratul pierdut definitiv de Băsescu
zoom
Dan Diaconescu vrea să atragă electoratul pierdut definitiv de Băsescu
zoom




Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image