2016-12-10 16:51

SPECIAL


Dismorfofobia - boala urâţeniei închipuite

 |  21:00
Dismorfofobia - boala urâţeniei închipuite

Dismorfofobia sau „sindromul urâţeniei închipuite” reprezintă preocuparea extremă pentru un anumit defect fizic (uneori imaginar) sau îngrijorarea (jena) faţă de un defect fizic minor. Îngrijorarea obsesivă poate fi legată de zona feţei, de păr sau de propriul miros. Cele mai întâlnite nemulţumiri ale bolnavilor se referă la problemele pielii (acnee, riduri, puncte negre sau pistrui), la păr, la forma şi mărimea nasului, precum şi la alte părţi ale corpului (mâini, degete, unghii, organe sexuale).

Dismorfofobia (body disarmonic disorder) sau „teama de a arăta rău” se pare că nu exista înainte de apariţia fotografiei, când oamenii şi-au văzut imaginea reflectată în altă parte decât în oglindă. S-au cam speriat atunci. Unele femei chiar au leşinat. Dismorfofobia a fost descoperită de psihologul italian Enrique Morselli, în anul 1886. Când e lovit de acest simptom, pe bolnav îl deranjează până la isterie un coş, nasul, care întotdeauna e prea mare, prea borcănat sau, din contră, subţire şi acvilin, buza de sus, dinţii, firele de păr, mustaţa, ochii sau urechile. El se ascunde de societate şi devine obsedat de aspectul exterior, cu toate că, adesea, este normal din punct de vedere fizic. Nu vede decât ceea ce vrea el să vadă. În Marea Britanie, un bărbat bolnav de schizofrenie, dar care avea şi dismorfofobie, s-a sinucis pentru că nu-i plăcea cum îi stătea bretonul. A lăsat un bilet mamei sale în care îşi justifica gestul. Nu mai suporta viaţa pe care o trăia. În cele din urmă s-a spânzurat. Tulburarea dismorfică sau dismorfofobia a fost recunoscută în 1997 şi inclusă în manualul de „Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor mentale”, în cadrul tulburărilor somatoforme. Pentru ca o persoană să fie diagnosticată cu „tulburare dismorfică corporală”, această preocupare extremă trebuie să cauzeze o deteriorare semnificativă a vieţii bolnavului.

Corina îşi vrea buzele înapoi!

Oamenii care suferă de dismorfofobie nu vor să fie fotografiaţi şi evită reuniunile de familie sau alte evenimente unde pot fi văzuţi. O tânără din Bucureşti era obsedată de buzele ei, pe care le considera prea mici şi inegale. În realitate, ea avea un chip absolut normal, chiar era frumoasă. Operaţiile estetice, şase la număr, nu au reuşit să o facă aşa cum îşi dorea. Gura i s-a deformat. „Corina s-a închis în casă, şi zicea că îşi vrea buzele înapoi!”, povesteşte logodnicul ei, Sorin. „Nu ştiu de ce s-a operat, mie îmi plăcea aşa cum era înainte. S-o vedeţi acum! Pare umflată cu pompa. Nici nu pot s-o sărut, plânge, zice că o doare gura! Oare o să-şi mai revină vreodată? Eu aştept...” Însă nu toţi cei care îşi urăsc nasul, sânii prea mici sau grăsimea sunt şi bolnavi. Dacă, însă, această preocupare pentru aspectul fizic devine o obsesie, e clar că se întâmplă ceva. Unele staruri internaţionale sunt bănuite că suferă de acest simptom. Lolo Ferrari, celebra actriţă porno, n-a fost niciodată mulţumită de mărimea sânilor ei. Aşa că i-a tot mărit, prin operaţii estetice, până au ajuns cât două televizoare. Michael Jackson îşi detesta faţa, nasul, ochii, bărbia. Era complexat şi suferea enorm. S-a apucat să-şi facă zeci de operaţii estetice. A vrut să răstoarne legile firii şi, din negru ce era, s-a transformat peste noapte în „Albă ca Zăpada” a Americii.

Este necesar avizul psihiatrului

Dismorfofobia e teama de a arăta rău şi se întâlneşte în mai multe ipostaze, explică specialiştii. Prima este cea care apare la adolescenţă, când se structurează caracterele sexuale secundare şi are o conotaţie fiziologică. Adolescentul se descoperă, stă mai mult în faţa oglinzii şi observă că nu-i mai plac anumite părţi ale trupului sau nu-i mai plac nasul, sprâncenele, buzele. Toate aceste neplăceri cauzate de schimbările corpului durează puţin şi nu sunt periculoase. Nu necesită vreun tratament, trec odată cu vârsta. O altă variantă a dismorfofobiei este cea nevrotică. O afecţiune care trebuie cunoscută, pentru că, din păcate, persoanele care suferă de aşa ceva apelează des la soluţii chirurgicale. Îşi corectează, spre exemplu, un nas care nu arată prea bine, dar, peste un an, li se pare că o ureche e prea mare, că la gură a apărut un rid, iar o sprânceană are un defect. Şi se operează din nou. Din acest motiv, chirurgii esteticieni solicită şi un aviz de la psihiatru înaintea oricărei intervenţii. În cazul acestei variante nevrotice a dismorfofobiei se poate adopta o conduită terapeutică bazată pe psihoterapie şi nu pe medicamente. Cea mai gravă, însă, este dimensiunea psihotică a dismorfofobiei, care se întâlneşte ca simptom în schizofrenie.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639551-01-26

Mai multe imagini:
Dismorfofobia - boala urâţeniei închipuite
zoom
Dismorfofobia - boala urâţeniei închipuite
zoom
Dismorfofobia - boala urâţeniei închipuite
zoom

Dismorfofobia - boala urâţeniei închipuite
zoom

TAGURI: boala urateniei, dismorfofobia



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

DIDI
02 Iun 2014

Am aceasta boala din adolescenta fiind prezenta sub forma unei anorexii. Nu a durat mult si intr-o zi,vazand ca slabisem putin mai mult decat as fi vrut, m-am speriat de imaginea mea din oglinda. Atunci mi-am spus ca a luat sfarsit. Asa a fost, doar ca am inceput sa dezvolt alte obsesii legate de aspectul meu fizic.... Prin urmare, sunt sigura ca nu ma voi vindeca niciodata. In prezent investesc multi bani in asta, iar in caz ca nu imi ajung...sunt capabila sa fac aproape ORICE ca sa obtin banii pentru investitii... Parerea mea de om cu o oarecare experienta...este ca dismorfofobicii sufera de un anumit tip de psihopatie. TOTI. Ma mira faptul ca nu este precizat in articol.
NECUNOSCUT
05 Noi 2016

Sunteti penibili ,pentru ca ca il invonuiti pe michael

Adauga un comentariu

Random image