2016-12-08 08:05

SPECIAL


Doctore, pisica mea nu e cuminte!

 |  21:00
Doctore, pisica mea nu e cuminte!

Pentru unii dintre noi, pisicile reprezintă cele mai potrivite partenere de joacă şi de companie. Sunt frumoase, inteligente, blânde şi curate. Totuşi, uneori, pot avea un comportament ciudat, care ne pune pe gânduri. Iată mai jos câteva tipologii de caracter „pisicesc”.

Mâţele sănătoase sunt foarte atente, reacţionează la cel mai mic stimul, sunt extrem de curioase şi cercetează orice colţişor, s-ar juca toată ziua dacă n-ar obosi. Altele sunt foarte iubitoare, caută compania omului şi contactul direct cu el, sunt dependente de acesta, îşi freacă blăniţa şi obrajii de el, se cuibăresc în braţele lui sau dorm efectiv în pat, pe pernă cu acesta. Sunt genul de pisici sedentare, leneşe, care nu s-ar căţăra în copaci pentru nimic în lume. Dacă stăpânul lor iubit lipseşte câtva timp de acasă, ele se pot chiar îmbolnăvi. Un alt fel de pisici sunt acelea fricoase, cărora le e teamă de orice. Ele evită contactul cu omul, fug doar când acesta trece prin apropiere sau îi aud vocea. Atunci când sunt capturate (foarte greu, e drept!) bietele de ele sunt efectiv terorizate, tremură, plâng, se zbat. Când sunt atinse de om (atunci când sunt luate în braţe) încep să aibă reacţii spontante: diaree, micţiuni, vărsături sau sincope. Specialiştii cred că astfel de comportamente sunt determinate de o agresiune puternică asupra animalului, care rămâne multă vreme cu o spaimă cumplită.

Mâţa agresivă

Pisicile agresive faţă de om refuză, ca şi cele fricoase, contactul cu acesta, însă ele nu fug niciodată din faţa lui. Îl înfruntă. Dacă întinde mâna spre ele sau le vorbeşte, pisicile agresive trec la acţiuni de intimidare. Omul este duşmanul pe care trebuie să-l înfrunte, aşa că sar să-l zgârie, ori îl scuipă şi scot miorlăituri înfricoşătoare de atac. Un alt tip de caracter îl au mâţele hiperagresive, care sunt în alertă continuă şi reacţionează violent la orice perturbare a mediului. Ele îşi agresează anturajul sau fug definitiv din acel loc. Mediul înconjurător are o mare importanţă în constituirea caracterului puiului de pisică, dar această influenţă este controlată în mare parte de mamă, care are un rol major în naşterea şi asimilarea experienţelor trăite de puii ei. Comportamentele supărătoare se dezvoltă în anumite perioade din viaţa pisicii: după înţărcare, în copilărie sau la pubertate.

Unele persistă până la o vârstă adultă, altele apar în timpul acestei perioade.

Pisica obraznică

Alte comportamente, neavând o cauză patologică, dar percepute de stăpân drept incomode, sunt obiectul unei îngrijiri medicale. Spre exemplu, pisica fură orice ai lăsa pe masă, se urcă acolo unde nu are voie, indiferent ce ai face în acest scop, zgârie canapeaua cu ghearele, cu toate că are dispozitive speciale pentru asemenea activitate, face perdelele ferfeniţă, îşi face nevoile în ghivecele cu flori şi nu la litieră, etc. Specialiştii spun că aceste comportamente perturbatoare sunt adesea independente de educaţia dată pisicii. Atunci când socializarea pisicii nu a fost realizată cum trebuie încep să apară diverse comportamente, normale pentru pisică, dar deviante în ochii stăpânului. Pisica zgârie, în mod obsesiv, orice piesă de mobilier sau dă de-a dura un mic obiect întâlnit pe jos, până acesta ajunge în locuri imposibile sau până este distrus complet. Unele pisici sunt aşa de obraznice (unii spun că sunt prost crescute!) încât în timpul mesei sar în braţele stăpânului şi-i fură mâncarea din farfurie sau chiar din mână. Stăpânul va trebui să-i corecteze comportamentul şi chiar s-o supună pe mâţă unei terapii.

De ce e pisoiul agitat?

Dacă până la o vârstă adultă pisica nu a învăţat să-şi inhibe tendinţa de a muşca, de a sări intempestiv la picioarele tuturor, ca un căţel, de a se căţăra oriunde, va trebui s-o reînvăţăm să respecte aceste reguli. E greu, dar merită încercat. Pentru controlul agresivităţii poate fi necesară o terapie chimică, aşa că o vizită la veterinar este obligatorie. Hiperactivitatea pisicilor se manifestă ca o activitate dezorganizată şi excesivă, extrem de incomodă pentru stăpâni. Se aseamănă oarecum cu ADHD. Perioadele de hiperactivitate se manifestă în circumstanţe determinate, în special noaptea, sau sunt generalizate. Mâţa aleargă, se zbenguie şi sare continuu, are o privire capie şi este incapabilă să îndeplinească o activitate stabilă, cum ar fi toaleta zilnică. Specialiştii cred că există adesea o predispoziţie ereditară şi congenitală la aceste comportamente.

Povestea motanului transformat în prinţ

Se spune că o bătrânică stătea în faţa casei ei dărăpănate, ţinându-şi în braţe cotoiul iubit, care se numea Gică. Deodată, de nicăieri, apare o zână care-i zice:

- Mamaie, pentru că ai dus o viaţă cuminte şi ai un suflet bun, îţi voi îndeplini trei dorinţe!

Băbuţa se gândeşte, şi se gândeşte, apoi spune:

- Măi, zâno, aş vrea să fiu bogată!

Zâna zâmbeşte şi, cu ajutorul baghetei magice, transformă casa sărăcăcioasă într-o vilă somptuoasă şi o umple pe bătrână de bani.

- Acum doresc să fiu tânără, frumoasă şi foarte inteligentă!

„Clinc!”, dă zâna cu bagheta a doua oară şi baba se transformă într-o tipă superbă.

- Ultima dorinţă, mamaie, că mă grăbesc!, a spus zâna căscând.

- Aş vrea să-l transformi pe Gică în cel mai mişto bărbat de pe pământ!

Zâna, „clinc”!, îi îndeplineşte şi ultima dorinţă, apoi dispare, că avea multă treabă. Câteva clipe mai târziu, gagica superbă privea fascinată în ochii adânci ai ravisantului Gică, fostul motan. Când să-l îmbrăţişeze şi să treacă la activităţi mai importante, ăsta îi şopteşte dulce la ureche:

- Aşa-i că acum îţi pare rău că m-ai castrat, deşteapto!


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639550-09-09

Mai multe imagini:
Doctore, pisica mea nu e cuminte!
zoom
Doctore, pisica mea nu e cuminte!
zoom
Doctore, pisica mea nu e cuminte!
zoom

Doctore, pisica mea nu e cuminte!
zoom



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image