Duminica FLORIILOR – Intrarea Domnului în Ierusalim. Începe Săptămâna MARE
2018-08-18 03:49


Duminica FLORIILOR – Intrarea Domnului în Ierusalim. Începe Săptămâna MARE

 |  10:20
Duminica FLORIILOR – Intrarea Domnului în Ierusalim. Începe Săptămâna MARE

Începând cu ziua de Florii (Duminica Intrării în Ierusalim a Domnului) se intră în ultima săptămână a Postului Paştilor, numită Săptămâna Patimilor (Săptămâna Mare), în care creştinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, se arată într-un material realizat de Agerpres.

Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim are loc în duminica dinaintea Învierii Domnului (a Sfintelor Paşti), ziua fiind cunoscută şi sub numele de Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpărilor. Ultima venire a Domnului în Ierusalim cu câteva zile înainte de a suferii Jertfa de pe Golgota a fost triumfală. Mulţimile L-au aclamat ca pe un împărat, a fost singurul moment din viaţa Sa pământească în care a acceptat să fie aclamat ca Împărat, deşi nu purta nici hlamidă împărătească de purpură, nici coroană de aur pe cap, şi nu avea nici pază de oşti pământeşti, cum spune arhimandritul Ilie Cleopa, în vol. "Predici la Praznice Împărăteşti" (1996). "Intră astăzi Hristos cu slavă în Ierusalim, ca un Împărat, ca să împărăţească în veci peste îngeri şi peste oameni. Vine să arate lumii că El singur este adevăratul Împărat şi Mântuitor. Vine Hristos în Ierusalim să se dea de bunăvoie în mâinile cărturarilor şi fariseilor plini de zavistie şi răutate, care căutau să-L omoare. Vine Mântuitorul spre patimă de bunăvoie, ca să fie vândut de ai Săi în mâinile dregătorilor, să fie răstignit pe cruce şi să moară pentru mântuirea noastră, iar a treia zi să învieze", arată părintele Cleopa în Predica la Duminica Floriilor.

Pentru faptul că mulţimea din cetatea Ierusalimului l-a întâmpinat pe Mântuitor cu ramuri de finic, în Biserica Ortodoxă în această zi sunt împărţite credincioşilor ramuri de salcie binecuvântate.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-04-01

TAGURI: duminica floriilor, saptamana mare, iisus hristos





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...