2016-12-08 20:11

SPECIAL


Efectele incendiului din Deltă, analizate de biologi marini

 |  21:00
Efectele incendiului din Deltă, analizate de biologi marini

Efectele incendiului de stufăriş din zona mlaştinii Buhazul Mare-Buhazul Mic, în vecinătatea localităţilor Corbu şi Vadu, despre care iniţial s-a crezut că a reprezentat un dezastru ecologic de proporţii, în urma căruia zeci de păsări, unele pe cale de dispariţie şi mamifere mici ar fi fost arse de vii, a fost analizat de o echipă de specialişti de la SEOPMM Oceanic Club.

Păsările s-au salvat singure

Biologii au desfăşurat o procedură de evaluare amănunţită a pagubelor produse de acest eveniment asupra biodiversităţii locale. La acţiune au participat şi reprezentanţi ai Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Într-un comunicat remis ieri, cei de la Oceanic Club spun că, din fericire, o parte însemnată de vegetaţie era încă verde, iar zona, inundată de apă. Acest fapt a condus la dezvoltarea focului într-o dispunere insulară, fără să afecteze o suprafaţă compactă şi oferind sectoare de refugiu pentru speciile cu regim de deplasare terestră/amfibiu. Mai mult decât atât, incendiul s-a produs într-un sector frecventat de vite, unde în mod normal nu se instalează populaţii însemnate de animale sălbatice. Suprafaţa afectată a fost de aproximativ 120 de hectare de teren, în mod disipat, între care 50 de hectare suprafaţă stuficolă şi 70 de hectare de vegetaţie ierboasă. Limita estică a incendiului a fost la aproximativ 300 de metri de zona de plajă. Cei de la Oceanic Club mai spun că nu au identificat cadavre de mamifere, păsări sau reptile, ci doar un număr neînsemnat de amfibieni (broaşte din speciile Rana sp, Bufo sp, Bombina sp). Un alt efect negativ a fost stresul indus asupra unor grupuri mici de chire, pescăruşi, egrete, stârci cenuşii, care au părăsit zona respectivă, observându-se o concentrare mai mare a lor, decât cea normală, la nord de drumul betonat care leagă localitatea Vadu de plajă, către coada lacului Sinoe. Specialiştii cred că dacă acest incendiu ar fi avut loc în intervalul noiembrie-martie, efectele sale ar fi fost semnificative. O persoană care a vrut să-şi păsteze anonimatul a trimis un e-mail, în care scrie că în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 0.00, când vântul încetase temporar, aflându-se în zonă, a observat cum doi bărbaţi, probabil paznici ai cirezilor de vite, întreţineau focul zonei stuficole.

350 de incendii de vegetaţie, în jud. Constanţa

Specialiştii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă - Dobrogea au  stabilit că incendiul a fost cauzat de o ţigară aruncată la întâmplare. Din păcate, cel care a făcut acest lucru este practic imposibil de identificat. Vasile Petro, şeful Gărzii de Mediu - Constanţa, a spus că la primăvară vegetaţia se va regenera şi va creşte chiar mai frumoasă decât înainte de incendiu. „Efectele asupra faunei sunt minime, întrucât nu este perioada de cuibărit şi majoritatea păsărilor şi animalelor au fugit din calea focului.” Conform Observatorului de Constanţa, de la începutul anului s-au înregistrat 350 de arderi necontrolate, procentul fiind în creştere cu 152% faţă de 2010 şi cu 39% faţă de 2009. În 70% dintre cazuri, de vină pentru aceste incendii sunt ţigările aruncate la întâmplare. Numai în ultimele 10 zile, pompierii au fost solicitaţi la stingere a 24 de astfel de incendii.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-11-13

Mai multe imagini:
Efectele incendiului din Deltă, analizate de biologi marini
zoom
Efectele incendiului din Deltă, analizate de biologi marini
zoom



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image