2017-11-23 22:26


Episodul 17. JURNAL IMEDIAT de Gelu Tudoroniu, ofiţer al Armatei. Libertatea năvăleşte peste România, dar nu ştie parola

 |  21:01
Episodul 17. JURNAL IMEDIAT de Gelu Tudoroniu, ofiţer al Armatei. Libertatea năvăleşte peste România, dar nu ştie parola

02 ianuarie 1990. Deşi situaţia nu e deloc limpede, se discută deja, destul de mult, de numărul mare al celor care au stat după perdele, privind la inconştienţa surprinzătoare a celor ieşiţi în stradă şi aşteptând momentul trecerii într-o tabără sau alta. Dar aşa a fost mereu, căci fiecare trăieşte un asemenea moment în felul lui. Marea nenorocire este că de pe acum în scaunele conducerii stau aşezaţi foarte mulţi din cei aflaţi mai alaltăieri pe post de spectatori. Severinul nu face excepţie, ba chiar întăreşte regula.

În oraş schimbări dese la primărie, în Consiliul Judeţean al FSN, în conducerile întreprinderilor. Toţi vor o bucăţică din ciolanul puterii. Purtăm o discuţie liberă, la o ţigară, ocazie cu care sintetizăm coordonatele primelor zile postrevoluţionare.

La întâmplare rezultă: abolirea pedepsei cu moartea, săptămâna de lucru la 5 zile (probabil), împroprietărirea cu loturi de pământ de până la 5.000 mp pentru ţărani, vânzarea liberă pe piaţă a produselor fără preţuri mercuriale, oprirea distrugerii satelor, alegeri libere, abolirea unor decrete şi legi anormale ale clanului Ceauşescu. Iată deci, cum încet, încet, România noastră încearcă să se afirme cu demnitate în spaţiul propriu, dar şi în cel european.

Din rarele discuţii cu col. Brădiceanu despre Revoluţie, înţeleg că a mizat pe mâna generalului Militaru, care îşi organizase o grupare dizidenţă.

La poarta unităţii vin de dimineaţă trei mame ale unor soldaţi, care se instruiesc la Bg. 2 Grăniceri. Le scriu numele, deoarece ele mi-au povestit atâtea lucruri încât mi-ar trebui timp mai mult să le aştern pe hârtie. Ele sunt: Munteanu Ileana, Manolache Maria şi Antoniu Maria care sunt îngrijorate de soarta copiilor lor aflaţi sub arme.

De la Inspectoratul Judeţean de Interne unde şi-a făcut tura de pază la grupul staţiilor de radio, plt. major Colta îmi spune de respectul deosebit pe care îl acordă acum „albaştrii” cadrelor în ţinută kaki. Cred că asta e o chestiune pe termen scurt.

Se aşteaptă modificări la uniformele noastre. Aceste modificări se vor referi probabil numai la însemne. Ai noştri se duc acasă cu schimbul odată la 3-4 zile. La comanda Brigăzii de Grăniceri, maiorul Reut mai rezistă încă.

Mă apuc să-i scriu lui nea Fane – colonelul Ion Ştefănescu – fostul meu comandant aici la Comandamentul Teritorial. Telefonul lui din Bucureşti (849672) suna, dar în ultimele 8 zile nimeni nu mi-a răspuns.

Apropo de scris – fosta noastră dactilografă, doamna Bejenaru i-a trimis comandantului o felicitare de Sfântul Vasile. Adjutantul de la Biroul documente secrete şi dactilografele comentează mai puţin plăcut aspectul. Detaşamentul Regimentului 114 Mecanizat se înapoiază cu trenul de la Timişoara. Debarcă rapid în circa 40 de minute şi pleacă pe bucăţi către garnizoana de reşedinţă. Maiorul Bălan îmi spune pe scurt că are un locotenent rănit, că nu mai are muniţie şi doar atât. E speriat, nu are timp sau evită să vorbească. Bine, dar de ce nu mai are muniţie? Între orele 16.00 şi 18.00 avem un timp liber şi joc câteva partide de şah cu lt. colonelul Vladu, un jucător bun, cu multe of-uri în familie. Îi doresc să-şi realizeze visul de mutare în garnizoana Craiova.

Aflu că la C.M.J. Timiş, maiorul Marghitaş a propus arestarea ofiţerului de contrainformaţii. Mare lucru ar fi dacă nu o ajunge el însuşi lucrător în acest domeniu, căci are aptitudini.

03 ianuarie 1990

Libertatea năvăleşte peste România, dar nu cunoaşte încă parola pentru garnizoanele militare. Începe lansarea lichelelor şi epurarea profesioniştilor. Una peste alta revoluţia asta – se poate spune că nu are caracter. Dar afirmaţia care se vrea tendenţioasă are adresă clară. Şi deocamdată totul e mizilic. Mâine-poimâine armata o să ajungă pe mâna civililor şi civilii pe mâna ţiganilor. Dar trăirile dramatice pentru armată nu se vor termina, căci în următoarele luni ea va deveni un biet colac de salvare plutind pe o apă tulbure şi de care se vor mai agăţa din când în când cei care nu vor avea la îndemână argumente sau fraze pentru zicerile lor politice...

Îmi fac timp să-i răspund fostului meu comandant, colonelul Ştefănescu.

Domnule Colonel, sunt onorat de faptul că nu m-aţi uitat şi scuzele mele că nu v-am răspuns ar fi de prisos, acum, în aceste momente. Telefonul dumneavoastră din Bucureşti sună în gol şi nu reuşesc să vă prind, deşi am încercat acest lucru din Târgu-Jiu, Râmnicu Vâlcea, Craiova, Reşiţa şi Arad. În ultimele 6 luni v-am trimis o singură ilustrată, dar acum pot să vă scriu mai mult. Mai bine zis aş putea! De când aţi plecat dumneavoastră ne-am ocupat de problemele importante, de capacitatea de apărare a zonei noastre, de mobilizare, de cunoaşterea evoluţiei fenomenului militar în sud–vestul ţării. Nu ne-am ocupat, în schimb, de pregătire politică, de conspectarea tuturor documentelor de partid, de pavoazare, festivism şi telegrame pentru conducătorul ţării, de plenare peste plenare.

La această oră, activiştii de partid şi ofiţerii de contrainformaţii stau chitic în birouri şi sunt palizi. Ei, care la Timişoara s-au dus mereu la „aprovizionări”, iar acum când a fost vorba de revoluţie, ei „revoluţionarii de profesie”, s-au ascuns. De altfel birourile ofiţerilor de C.I. au fost sigilate şi ei stau acum în biroul fostului şef al secţiei M.R.I., colonelul Mihăileanu, care între timp a fost promovat... şef al Biroului 2!

În zona noastră revoluţia a atins apogeul la Timişoara, unde îi este şi leagănul, ulterior Resiţa fiind teatrul unor lupte crâncene cu securiştii, cu teroriştii – nu se ştie încă exact care (din informaţii încă neverificate) au atacat Centrul Militar şi Regimentul de Rachete AA. Au fost victime, morţi şi răniţi. Aici, în Severin, noi, am fost alături de civili, de populaţie. Angi şi fetele sunt bine. Vă doresc multă sănătate dumneavoastră, doamnei, pe care vă rog să o asiguraţi de toată consideraţiunea mea, şi fiicelor dumneavoastră pe care ştiu cât de mult le iubiţi. Aştept ziua când ne vom revedea şi când voi putea spune că nu v-aţi schimbat, că sunteţi acelaşi nea Fane al nostru. De aici din cazarma în care lucrăm fără încetare de multe luni vă transmit, eu şi prietenii dumneavoastră, toate cele bune şi să dea Domnul ca de acum înainte să fie pace. La mulţi ani! Să trăiţi!

Noul nostru ministru – generalul Militaru – a adus la conducerea structurilor supreme ofiţeri şi generali din vechea gardă, să le zicem subordonaţi loiali. Au fost reactivaţi gl. lt. Keller, care a şi fost numit comandantul Diviziei de blindate din Bucureşti, gl. mr. Pletos şi alţii. Primul meu comandant de regiment, actualul comandant al Armatei a 3-a, generalul Roşu, a fost avansat general locotenent.

La radio se anunţă că până la realizarea noilor însemne ale ţinutei militarilor, populaţia să accepte portul de către militari a celor vechi.

Un prieten de la Bucureşti îmi spune că colonelul Brădiceanu a fost numit şef de stat major la Comandamentul Teritorial Bucureşti. Faptul se confirmă, deoarece a şi predat azi parte din documente la Biroul Documente Secrete.

Ieri a luat fiinţă Asociaţia foştilor deţinuţi politici din România, asociaţie care nu are însă un caracter politic – cel puţin aşa zic fondatorii în frunte cu un tip de care o să mai auzim probabil – Ticu Dumitrescu.

Este trecut în rezervă colonelul Vasile Mihăileanu, ocazie cu care, după atâţia ani de militărie, este recompensat cu... 1.500 lei! (Ordinul de zi prin unitate nr. 1/03.01.1990).

Unele lucruri sunt mici, altele sunt mai mari şi ele curg dupa nişte reguli a căror coordonate nu sunt controlabile. Cu exact 143 de ani în urmă, la Paris, vorbind studenţilor români Nicolae Bălcescu spunea: „Ţinta noastră, domnilor, socotesc că nu poate fi decât unitatea naţională a românilor”. Aspectul este la ordinea zilei, este pe foc, puţini îl simt la ora asta. Unele lucruri sunt mici, altele sunt mai mari...

04 ianuarie 1990

Presa relatează despre tot ce poate ea, dar este cam ruptă de realitatea vizibilă. Aspectele dure de viaţă sunt deturnate de nimicuri. Puţine aspecte se revăd, analizele făcute fiind de suprafaţă. Nu mai vorbesc că problemele de apărare sunt tratate cu o superficialitate supărătoare.

Gloria face deja victime. Beţia puterii, vanitatea competiţiei pentru întâietate îi propulsează pe unii dintre ai noştri în rândul noii clase a privilegiaţilor. Deşi e discutabil dacă merită, la fel ca şi cei dinaintea lor.

Colonelul Brădiceanu îşi anunţă oficial mutarea la Bucureşti pe o funcţie similară. Aşa că Ordinul de zi pe unitate nr. 2/04.01 glăsuieşte clar: „În baza Ordinului Ministrului Apărării Naţionale MC 766/30.12.1989 colonel (transmisiuni) Brădiceanu Vasile se eliberează din funcţia de şef stat major şi se mută într-o altă funcţie în garnizoana Bucureşti. Asigură comanda Comandamentului Teritorial, locotenent colonel Tudoroniu Gelu”.

Surpriză mare, semne de întrebare.

(Va urma)


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-08-05

TAGURI: decembrie, 89, revolutie, gelu, tudoroniu, severin, tudor, ratoi, militar, ofiter, arhive, mehedinti, garnizoana, timisoara, macri, general, mihalecea, revolutie, mihalache, bosoanca, dascalescu, ceausescu, bradiceanu, rusi, razboi



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova