2018-07-21 13:00


Episodul 2. JURNAL IMEDIAT de Gelu Tudoroniu. Ora 17.30. S-a transmis indicativul „Radu cel Frumos”

 |  21:01
Episodul 2. JURNAL IMEDIAT de Gelu Tudoroniu. Ora 17.30. S-a transmis indicativul „Radu cel Frumos”

18 Decembrie 1989 (luni). La Timişoara, Comandamentul de Securitate pe linie operativa, organizat pe 17 decembrie, condus de generalul Macri Emil îşi face datoria. Generalul Nuţă face apeluri energice la luptă, generalul Mihalcea dă şi el ordin să se tragă. În cine?... Rafalele şi focurile trase în surdină, mişeleşte, nu închid însă gura zecilor de mii de disperaţi. Mai mult, ele se alătură strigătelor sfâşietoare ce au început să destrame întunericul tăcerii impuse de regimul crud atât amar de vreme. Trei ore după miezul nopţii, o ploaie torenţială prefigurează prin tunetele şi fulgerele puternice răzbunarea ce avea să vină. Căci cei care scăpaseră răniţi şi chiar morţii aflaţi în spitale aveau să fie căutaţi de „echipele morţii”, cercetaţi, anchetaţi şi unii ucişi a doua oară...

Ieri la 17.30 s-a transmis indicativul „Radu cel Frumos”. Numai frumos nu cred că o să fie! Rămân peste noapte în salonul 5 de la secţia interne. În jurul orei 07.00 se înapoiază din oraş al doilea vecin de salon, căpitanul de miliţie Căprărescu, şef al serviciului de pază şi ordine din Segarcea. Şi vine cu o veste de excepţie: Revoluţie la Timişoara!! Îl întreb cu privirea şi continuă scurt, secretos, şoptit: s-a tras, se pare că sunt victime...

Începând cu ora 08.00 suntem chemaţi pe rând la medicul şef, colonelul Abagiu. Politicos şi oarecum încurcat îmi spune:

- Ştiţi, am primit ordin să evacuăm mare parte din pacienţi. Probabil vor fi necesare paturile. Aşa că vă rog să fiţi de acord cu... ieşirea. Nu ştiu pentru ce, nu mă întrebaţi! Trebuie să înţelegeţi! Înţeleg şi nu prea. După încă un ceas aflu că un batalion de la R.26 Mc. a plecat îmbarcat pe transportoare blindate direct la Timişoara. De la Centrul Militar Judeţean Dolj, căpitanul doctor Procopie îmi transmite codificat ordinul primit de la Comandamentul Teritorial: „Mâine să fiţi la Severin, bun de lucru”. Misiunea mea în Craiova se încheie.

Vorbesc la Timişoara cu căpitanul Marghitas. Ieri la prânz mulţimea a devastat centrul oraşului, iar după-amiaza s-a tras în demonstranţi. Plec acasă cu o Dacie (3 - DJ - 138) şi la Prunişor rămânem fără benzină. Găsim un litru cu 50 de lei şi ajungem cu bine la Severin în jurul orei 22.00. Primul lucru pe care îl fac - sun la Timişoara. Acelaşi Manoiu îmi spune: morţi mulţi, răniţi şi... închide. Radio Europa Liberă detaliază despre represiunea ordonată de Ceauşescu.

19 Decembrie 1989 (marţi)

Comandamentul Militar Teritorial (C.T. sau UM 02440) fusese înfiinţat în anul 1980. Numărul mare de unităţi militare dislocate pe teritoriul României, varietatea acestora, misiunile specifice şi nevoile acestora la război – chestiuni influenţate direct de reţeaua de comunicaţii, structura reliefului, situaţia demografică din regiunile istorice, structura socială etc. – au obligat înfiinţarea a patru asemenea comandamente. Rolul lor şi al unităţilor teritoriale din subordine era să menţină permanent pregătite şi să trimită la nevoie resursele umane şi materiale necesare unităţilor luptătoare. Un aspect de o importanţă covârşitoare îl constituia corelarea activităţilor deosebit de complexe, în timp şi spaţiu, astfel încât declanşarea acţiunilor, zonal sau în teatrul de operaţiuni să fie de maximă eficienţă. Comandamentul nostru avea ca arie teritorială de acţiune cea mai sensibilă zona a ţării, cea de Sud-Vest. Adică şi Timişoara. La comandament confuzie, nelinişte, stupefacţie, semne de întrebare. Sunt scoase de la stocul de mobilizare materialele prevăzute în planul de alarmă al unităţii şi se organizează într-o primă variantă, grupele operative. Colonelul Ganea îmi citeşte notarea de serviciu şi îmi spune că are de gând să se retragă la pensie. Îi văd resemnarea pe faţă. Nu comentez. Vrea să-mi mai spună ceva, dar uşa se deschide brusc şi intră colonelul Brădiceanu, comandantul Comandamentului Teritorial. Părăsesc biroul şi merg în secţia noastră, la etajul doi. Pe culoar mă întâlnesc cu plutonierul Florea de la Biroul DS care îmi şopteşte discret: „Atenţie, Diaconu este în «misiune» la Timişoara!“. În două ceasuri, împreună cu câţiva colegi, încercam să „decodificăm” situaţia, care nu este deloc roză. Aşadar, România apare închisă ermetic şi graniţele sunt blocate cu toţi vecinii. „Turiştii” sovietici (şi aşa cu miile în ţară) sunt respinşi la graniţă pe motiv că temperatura în România este ridicată şi timpul este potrivnic sporturilor de iarnă. Într-adevăr, „temperatura” este în creştere, dar turiştii vin mereu. Vine ora rapoartelor din teritoriu şi aflăm că, între timp, Aradul este blocat de manifestanţi, mişcările având o amploare oarecum redusă (deocamdată). La Curtici un grup de manifestanţi a devastat sediul organului orăşenesc de partid. La Timişoara însă, lucrurile capătă gravitate. Vorbesc cu comandantul Centrului Militar, colonelul Tichie, care-mi comunică: „Pe străzi circa 12.000 de manifestanţi care cer libertate”. Îmi spune: „Cred că nimic şi nimeni nu-i mai poate opri”. De două zile nu se mai lucrează. Presiunea psihologică este în continuă creştere.

- „Albaştrii” se văd?, îl întreb.

- „Nu“, - îmi răspunde scurt. Toate unităţile militare de aici sunt în alarmă parţială. În mod paradoxal, cele de grăniceri, nu au acelaşi regim de alarmă. Verzii ăştia de grăniceri sunt când cu Armata, când cu Internele; cameleoni, nu alta. Studenţii din alte zone sunt evacuaţi din Timişoara urgent, duşi la gară, îmbarcaţi în trenuri şi valea acasă. Felicia vine şi ea cu acceleratul de 17.00 şi plânge, plânge şi îmi povesteşte de Timişoara. Lucruri incredibile! O ascult 10 minute şi mă înapoiez la comandament. Sunt trimis în gară să văd cum se desfăşoară unele activităţi militare. O parte din Regimentul 114 mc. este aici pe o linie moartă. Tot aşa, într-o iarnă, ne-am îmbarcat pentru Cincu.

Amintiri...

„...Regimentul 114 mecanizat declanşează atacul la ora 06.15. Batalionul de tancuri cu T-34 manevrează în flancul stâng al Regimentului 1 mecanizat din Bucureşti (aflat în componenţa Diviziei «Inamice»). La ora 07.02 un tanc se răstoarnă într-o groapă la circa 2,5 km sud-vest de cota Mămăruţa. Peste 15 minute soseşte cu elicopterul şeful de stat major al Armatei a II-a, generalul locotenent Fotescu...”

Este ora 22.50. Imaginile se şterg fulgerător. Înţepenesc între două secunde. Sunt în gară şi nu în teribilul poligon Cincu. Garnitura Regimentului 114 Mc. cu forţe pentru  Timişoara se pune în mişcare. Pe platformă numai camioane. Lipsesc tancurile. Informaţiile noastre se referă la o posibilă intervenţie armată a vecinilor din vest. Oare care este misiunea reală a acestui detaşament? Maiorul Bălan Constantin, comandantul unităţii, îmi face semne de la geamul vagonului. Pleacă la Timişoara cu 400 de militari în termen, 40 de ofiţeri şi subofiţeri cu armament uşor (pistoale, pistoale mitraliere şi puşti mitraliere), cu muniţie câtă poate duce. Misiunea rezultă din ordinul telefonic pe care îl are în caietul de note: „Garnitura de tren vă aşteaptă la Turnu Severin. Plecaţi urgent la  Timişoara cu armament şi muniţie”.

Graficul detaşamentului: plecat la ora 21.30 din Vânju Mare, ajuns la Severin la 22.30 cu toată coloana; îmbarcarea între 22.30 şi 23.30. Va ajunge la Timişoara mâine dimineaţă în jurul orei 07.00. Misiunea aceasta nu aduce nimic a război cu ungurii. Atunci ce altceva?

Revin de la gară singur. Îmi pun pistolul în sertar şi mă întind pe birou, locul de odihnă din ultimele treizeci de zile. Alături, în punctul de conducere, staţiile radio stau moarte. Nici o recepţie. Pe coridor păşesc în stilul propriu ofiţerii de contrainformaţii. Dau drumul la yală, orientez antena tranzistorului, aduc telefoanele mai aproape, mă bag în sacul de dormit şi îmi pun căştile. Ştiri de insomnie curată!

„...Reacţia brutală a securităţii române nu a făcut decât să întărâte masele de muncitori”... „Ceauşescu este un nebun, iar fiul său Nicu, un idiot. Există un singur om care poate face ceva - acesta este Gorbaciov”... Imun la „glaznost” şi la „perestroika” Ceauşescu şi l-a pus pe cap pe Gorbaciov. „Seimul polonez condamna represiunile sângeroase din Timişoara”... „La Praga studenţii cer ruperea relaţiilor cu România. La Budapesta, 40.000 de demonstranţi scandează «jos Ceauşescu» (inamicul lor numărul 1); la Sofia, Ambasada română e huiduită, mai ales că 3.000 de turişti bulgari au primit la Giurgiu comanda «stânga-mprejur marş». Belgradul cu atâţia sârbi în Banatul nostru îşi manifesta îngrijorarea, poate cu destulă justificare, că cine ştie ce-i aşteaptă şi pe ei. Guvernul austriac anunţă că va aduce în Consiliul de Securitate al ONU problema României. Nemţii transmit ştiri privind neînţelegerile dintre comandanţii Armatei şi cei ai Ministerului de Interne, precum şi desfăşurarea unor lupte de culise, pentru putere, la Bucureşti. Sovieticii îşi exprimă, ca şi belgienii, regretul pentru modul în care autorităţile române au rezolvat situaţia la Timişoara. Ce situaţie dom’ne, ce situaţie?! că nu ne spune nimeni ceva...”

Colonelul Brădiceanu e tăcut, iar colonelul Ganea – secreatarul Consiliului Politic, doxat în felul lui, stă închis în birou şi ascultă sigur la ora asta Europa Liberă. Discreţia sa este întotdeauna un semnal că ceva s-a întâmplat, ori urmează... Ceilalţi sunt extenuaţi de starea asta de necesitate, care ne stă în cârcă precum inamicul pe graniţă. Apelul ofiţerului de serviciu principal, prin interfon, ne scoate din birourile „multifuncţionale”, unde lucrăm, mâncăm, ne odihnim şi ne curăţăm armele.

Ora 23.55, aparent târzie, dar nesemnificativă pentru militar. Adunare şi informare politică. Floricele şi alte aiureli despre comandantul suprem, căruia îi fuge pământul sub picioare şi care, la ora asta, da probabil telefoane chinezilor şi nord-coreenilor. Privesc către participanţi şi observ unele zâmbete subersive...

(Va urma)


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-19

TAGURI: decembrie, 89, revoluţie, gelu, tudoroniu, severin, tudor, răţoi, militar, ofiţer, arhive, mehedinţi, garnizoană, timişoara, macri, general, mihalecea, revoluţie





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri

HOROSCOP de WEEK-END 21-22 IULIE Acum 13 ore | (0)
Horoscop









Apa Nova