2017-11-23 22:35


Episodul 21. JURNAL IMEDIAT de Gelu Tudoroniu, ofiţer al Armatei. În Bucureşti începe să miroasă a foamete

 |  21:01
Episodul 21. JURNAL IMEDIAT de Gelu Tudoroniu, ofiţer al Armatei. În Bucureşti începe să miroasă a foamete

10 Ianuarie 1990. Kogălniceanu spunea: „La vremuri noi, oameni noi”. În armată, la aceste vremuri (noi) sunt aduşi oameni vechi. Mă gândesc că, pentru o perioadă scurtă, oricum experienţa lor contează. Şi cu fiecare zi avansul instabilităţii creşte. La prima vedere nu este receptat. În plus îşi face loc cu coatele războiul replicilor la toate nivelurile. Este interesant modul în care ne adresăm unul altuia de câteva zile: cu „domnule colonel”, „domnule maior”, „am onoarea să vă raportez” etc. Şi când te gândeşti că în alt timp unii au făcut sacrificiu ca să ne putem spune „tovarăşi”.

Episodul 21. JURNAL IMEDIAT de Gelu Tudoroniu, ofiţer al Armatei. În Bucureşti începe să miroasă a foamete
zoom

Cel puţin aşa am învăţat la şcoală. Jos, pe platou, garda de onoare a brigăzii de grăniceri face repetiţie pentru primirea unui şef. Şi repetă mereu răspunzând la salutul de antrenament al comandantului gărzii: Bună ziua ostaşi – „Să trăiţi domnule general!”. Actualul nostru ministru recheamă din viaţa civilă, avansează şi promovează în funcţii numeroşi colonei şi generali crescuţi în timpul „domniei” lui Ceauşescu. Nu înţelegem acest lucru, de ce sunt aduşi aceşti oameni – unii trecuţi la pensie de 10 – 15 ani, unii obosiţi, alţii cu idei deloc revoluţionare care manifestă mult conservatorism şi încă pe faţă. Din discuţiile cu generalul Perju îmi dau seama că acesta rămâne mai departe alături de vechea gardă, poziţie pe care o găsesc normală. Despre generalul Chiţac, fostul şef al Apărării Civile, actualul ministru de Interne, se spun lucruri nu tocmai roz, iar despre noul şef al cadrelor armatei, generalul Ciubancan, se apreciază că este de o incompetenţă crasă. Asta-i situaţia, se lustruiesc tinichelele. La români astea sunt „vorbe”, la italieni sunt „parole”, iar la spanioli „palavre”. Adevărul despre aceşti veterani este însă altul. Nu este exclus ca aceste aspecte să reprezinte o recompensă pentru cei care au avut curajul să se înscrie pe lista complotiştilor (dacă a fost aşa ceva!) sau pur şi simplu este logic ca un comandant (ministru) să-şi constituie o echipă de încredere. Dar asta este teorie. Solicită o audienţă domnul Tiganele, reporterul local al ziarului „România Liberă“, care vrea date despre colonelul Brădiceanu. Îi spun mai nimic pentru că nu îmi place să dau date despre comandanţii mei, pe care trebuie să îi respect, dar rămân stupefiat de multitudinea şi exactitatea datelor pe care le deţine. Este un semn că armata este penetrată, că informaţiile despre ea se obţin relativ uşor. Domnul Tiganele este un posibil reporter cu un viitor strălucit, dar tot la fel de bine ar fi putut ajunge în naţionala de fotbal a României, în acest domeniu dând probe suficient de convingătoare în anii ’70. Azi vine acasă din Spitalul Militar de la Sibiu lt. major Rusanda, rănit în schimbul de focuri din zona U.M. 01512, de fostul maior de miliţie Bunda (a cărui judecată a fost televizată). La gară este aşteptat cu flori, cu lacrimi şi emoţie de prieteni, dar şi de necunoscuţi.

11 Ianuarie 1990

Nu au trecut decât aproape trei săptămâni din ZIUA ACEEA şi iată că alături de oportunism apare şi nostalgia. Se spera tot mai mult că procesul Ceauşeştilor din 25 decembrie a fost un compromis dictat de situaţie, împuşcatul fiind o sosie a dictatorului care va reveni. Din Cuba. Să înnebuneşti nu alta, când îi auzi pe nostalgici. Păi bine, domnule, sigur, au fost şi realizări, dar secretarul general a beneficiat de o putere personală nemaiîntâlnită, dictatorială. A îndrăznit cineva să-i critice greşelile? Era presa liberă? Era democraţie? Şi apoi în vremea aceea noi eram într-o zonă de pace, acum în jur e război, nu? Păcat că setea maladivă de putere dusă până la absurd, i-a întunecat judecata mai ales în ultimii zece ani. Şi în fond ce a lăsat? O economie pe picioare de lut, mastodonţi industriali morţi, ce să mai vorbim...

Ultimele zile ale lui Ceauşescu aduc şi concluzii penibile legate de statutul său. Şef de stat, şef de partid, comandant suprem al Armatei, a fost părăsit şi trădat succesiv de cei pe care i-a promovat în funcţii înalte de partid şi de stat până la cei din garda personală. Fără să vrei, istoria te trimite la Mihai Viteazu, la Tudor Vladimirescu, la Cuza... În comandament, această nostalgie se citeşte în ochii unora...

Ora 09.30. Gornistul suna onorul şi generalul aşteptat de ieri la brigadă a sosit. Salutul gărzii este scurt şi sec: „Să trăiţi, domnule general maior!”. Soseşte comandantul trupelor de grăniceri – generalul maior Teacă, care cu această ocazie îl schimbă pe actualul comandant al brigăzii – proaspătul lt. colonel Reuţ. Generalul, înalt, prezentabil, impunător se mişcă în largul lui. Are grăniceria în sânge. Îl urmăresc cu privirea şi mă întreb (nu întâmplător) când o să-i vină rândul, când o să fie înlocuit şi dânsul din funcţie. Noul comandant, maiorul Alexandrescu Sterie, vine din funcţia de şef de Stat Major al Brigăzi de Grăniceri Giurgiu, este mehedinţean şi are aproape toate calităţile care-l vor propulsa în ierarhia militară. Va avea însă de lucru, căci în Brigada 2 sunt probleme delicate. Oricum, succes!

Comandantul Regimentului Mecanizat de la Vânju Mare ne întreabă cum rezolvăm problema cu armamentul Gărzilor Patriotice. Specialistul nostru în armament, maiorul Brebenoiu, încearcă să dea o soluţie: „Domnule comandant, deoarece ei «joacă» acum cu noi... armamentul e ca şi al nostru, aşa că luaţi-l”. Venit de la Bucureşti, unul dintre locţiitorii şefului Biroului 2 Informaţii îmi spune o veste neaşteptată, surprinzătoare: la Ministerul Apărării Naţionale ofiţerii din Marele Stat Major au manifestat strigând: „Jos Militaru, vrem pe generalul Guşe”. Răspunzând ofiţerilor, ministrul le-a spus că o să-şi dea demisia, la care cei prezenţi au scandat: „Acum”. Încă un exemplu de „democraţie” în armată, chiar dacă ofiţerii din Marele Stat Major alcătuiesc o echipă profesională de forţă. Aici însă ar putea fi vorba şi de nişte poliţe neplătite, ori poate de interese necunoscute încă. Asta e viaţa. De câte ori apare un comandant capabil, toţi tâmpiţii se aliază împotriva lui. Audienţe, multe rapoarte de mutare către noi – dar nu suntem încă într-o situaţie foarte clară. Doamna Ivanovici, fosta stenodactilografă la Consiliul Popular Judeţean mulţi ani, a fost concediată şi solicită un loc de muncă la Armată. De la dânsa aflu că a fost alungată datorită lui Geană – fostul prim-vicepreşedinte. De asemenea, îmi povesteşte de laşitatea manifestată de fostul prim-secretar al Consiliului Judeţean PCR, ca şi de alţii care au fugit pe uşa din dos la declanşarea evenimentelor, lăsând-o singură în toată clădirea.

Azi în oraş, lucrătorii de la Întreprinderea de Livrare a Produselor Petroliere au făcut grevă şi l-au înlocuit pe directorul lor. Nu este singurul caz şi nu pot să apreciez legalitatea acţiunii. Dar, ce nu se poate face într-o revoluţie? Nu se distribuie benzină şi nici butelii. Domnul Busescu făcuse ceva ordine în privinţa asta. Nu cred că o să fie găsit un înlocuitor pe măsură, problemele sunt prea complexe şi aici. Armata urmează exemplele societăţii civile şi la Vânju Mare, în Regimentul 114 Mecanizat, se desfăşoară o manifestaţie împotriva comandantului. Abia întors de la Timişoara, acesta a primit o stea, fiind avansat la excepţional locotenent-colonel. Nu se poate răspunde la întrebarea - pentru ce?

Apar primii nemulţumiţi şi la noi de avalanşa unor avansări pe degeaba. Impertinenţa şi tupeul unora şochează, dar se pare că merită să încerci. Mai ales dacă îţi lipseşte bunul-simţ. De la Marele Stat Major primim unele ordine, de la Armata a 3-a altele. Aplic o astfel de „politică” (deşi în armată e interzis), ca să împac şi capra, şi varza. Personal merg pe mâna Marelui Stat Major şi le spun părerea – insist să nu ne lase în subordinea Armatei a 3-a, care nu va şti ce să facă cu noi. La ora 23.00 vorbesc cu colonelul Popteanu din Secţia Cadre. Este un tip echilibrat şi elegant în vorbire, „în Bucureşti începe să miroasă a foamete”. Cred că pe la mijlocul iernii şi la Severin vor apărea probleme grele. La Termocentrală nu mai funcţionează decât un cazan, care ţine caloriferele atât cât să nu îngheţe. În Severin au fost schimbaţi mai toţi directorii de la întreprinderile importante, la Orşova şi Strehaia situaţia conducătorilor din principalele instituţii este sub semnul întrebării. Este adevărat că Revoluţia ne-a adus libertatea, dar tot aşa de bine ar fi ca pasiunea de a munci să crească, însă vorba unui mucalit întrebat ce înseamnă pentru el munca: „Dom’ne, pentru mine munca este o plăcere, ori eu nu am timp de plăceri”. Legat de muncă, deja sunt dezbateri puternice pro şi contra privind săptămână de lucru redusă la 5 zile. Mihnea Marmeliuc, ministrul Muncii şi ocrotirilor sociale, apreciază că problema aflată încă în studiu va avea în vedere respectarea corelaţiei între producţie, productivitatea muncii şi salarii pentru a nu se ajunge la dereglarea circulaţiei monetare şi la inflaţie. Cu alte cuvinte, printr-o bună organizare se poate obţine în 5 zile o producţie care în perioada ceauşistă se realiza în 6 sau chiar 7 zile. Aprecierea mi se pare corectă, dar reducerea săptămânii de lucru va avea efecte catastrofale în economie şi nu numai în acest domeniu. E de zâmbit când te gândeşti cum se va transpira muncind pe rupte în 5 zile. La televiziune, azi, a fost ziua studenţilor seralişti, care au venit cu idei bune, dar şi unele utopice.

Îmi cade în mână „Tineretul Liber“, am cinci minute la dispoziţie şi găsesc un articol, de fapt scrisoarea domnului Gheorghe Apostol – unul dintre semnatarii scrisorii celor 6 din martie 1989. Acuzat de Silviu Brucan pe 04 ianuarie că i-a trădat pe ceilalţi cinci, Gheorghe Apostol protestează energic şi cere să nu fie compromis pe nedrept. Înclin să-i dau dreptate. Probele împotriva sa puteau fi uşor fabricate de Securitate (cad şi eu în păcatul de a da vina pe ei). Reţin ideea unui ministru – Constantin Popescu de la industria uşoară: „Profesionalismul este singurul criteriu de apreciere, rezultatele concrete să fie răsplătite”. Pe străzile Timişoarei nu este încă linişte.

(Va urma)


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-08-28

TAGURI: decembrie, 89, revoluţie, gelu, tudoroniu, severin, tudor, răţoi, militar, ofiţer, arhive, mehedinţi, garnizoană, timişoara, macri, general, mihalecea, revoluţie, mihalache, bosoanca, dascalescu, ceauşescu, bradiceanu, ruşi, război



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova