2018-04-20 13:49


Episodul 3. JURNAL IMEDIAT de Gelu Tudoroniu. Ora 12.15. „Nea Nicu” îşi începe Ultimul Discurs

 |  18:35
Episodul 3. JURNAL IMEDIAT de Gelu Tudoroniu. Ora 12.15. „Nea Nicu” îşi începe Ultimul Discurs

20 Decembrie 1989 (miercuri). Care să fi fost scopul acestei vizite? Islamiştii, se ştie, urăsc comunismul, dar relaţiile economice cu Iranul sunt bune. Se vorbeşte că în conflictul cu Irakul pe unii îi aprovizionam cu bombe de aviaţie, iar pe ceilalţi cu muncitori şi tehnicieni care să repună în funcţie câmpurile petroliere lovite!! În modul cel mai logic cu putinţă, Ceauşescu, odată întors din Iran, trebuia să-şi dea demisia. Bunul-simţ, înţelepciunea şi raţiunea îndemnau la un asemenea gest. În circulaţia tot mai complicată pe itinerarele politicului, el semnalizează tot mai mult spre stânga în timp ce valul îl duce într-o altă direcţie, pe un traseu la capătul căruia va avea în faţă o prăpastie în care va cădea cu savantă cu tot.

Noaptea, în zona Operei din Timişoara, 200 de revoluţionari sfidează puterea. Marea sfidare a unui mic nucleu de temerari. Mare curaj şi un foarte mare risc. Mâine dimineaţă vor fi mai mulţi sau nu vor fi deloc. Îndoiala reuşitei persistă, dar sfârşitul zilei este încurajator. Vieţile lor îşi joacă cartea riscând. Şi cine risca...

Ora 01.50 La Timişoara detaşamentul de paraşutişti venit de la Caracal (UM 01841) este încartiruit la Garnizoană. Maiorul Gurschi - comandantul detaşamentului - crede că misiunea lui este legată de o posibilă agresiune a ungurilor. Maiorul Mircovici de la CMJ, fostul său coleg de şcoală, îl determină să nu se implice în acţiunile manifestanţilor.

Ora 05.05. Câinii lupi ai grănicerilor (avem cazarma comună cu Bg 2 Grăniceri) aduşi la dresaj, aflaţi la o sută de metri de blocul A, îşi încheie obişnuitul recital nocturn. Câinii ăştia nu obosesc niciodată, sunt hrăniţi foarte bine şi îţi impun respect. Dimineaţă rece. Cei mai mulţi dintre colegi sunt calmi, unii impasibili, între noi schimburile de impresii se vor absolut pe linie profesională. Nu avem voie să stăm în grupuri. Ofiţerii activişti de partid şi cei de contrainformaţii sunt galbeni-negri, dar speră. Şi noi câţiva, care ştim ce ştim, speram, dar cu totul altceva. Ceaiul matinal este „îndulcit” cu succesele politicii ceauşiste transmise la radio. Plec în municipiu la Centrul Militar Judeţean, o iau pe ocolite şi în zona centrală a oraşului nimeresc într-o ploaie de manifeste aruncate de pe magazinul Decebal. Iau unul şi îl bag în buzunarul mantalei. De abia pe strada Cicero îl despăturesc şi îl văd pe Ceauşescu reprezentat de un animal cu o lumânare aprinsă lângă el. Cobor către gară şi îl întâlnesc pe maiorul Bodescu din Statul Major Judeţean al Gărzilor Patriotice. Îmi spune că pe 17 decembrie au ridicat muniţia şi armamentul de la Depozitul Erghevita pentru 17 plutoane sprijin miliţie şi 5 companii de intervenţii la obiective. Pe 18 decembrie au predat (înapoi) muniţia la depozit şi au trecut la organizarea pe grupe operative; pe 19 au aşteptat misiuni şi au discutat cu cei de la judeţele ce trimit luptători la Timişoara, adică cu colonelul Mihalcea de la Dolj, maiorul Tudor de la Vâlcea şi colonelul Nedelcu de la Olt. O chestiune surprinzătoare o constituie netrimiterea la Timişoara a Gărzilor Patriotice din Gorj şi Mehedinţi. În adunările celor de la Şantierul Naval şi Fabrica de Vagoane s-a refuzat misiunea ingrată, iar despre gorjeni – în majoritate mineri, ce să mai vorbim.

În oraş se vede o mişcare permanentă în cartiere. Se pare că întreprinderile încearcă să-şi coordoneze mişcările ce vor veni?! În gară cumpăr un ziar şi îl zăresc pe căpitanul Gogoaşe, ofiţer de securitate, aflat probabil în misiune. Mehedinţean, din Devesel, căpitanul mă salută discret. Aşteaptă probabil trenurile cu gardişti ce se înapoiază de la Timişoara. Întors la Comandament sunt luat în primire chiar de la intrare de Baranga, adjunctul maiorului Diaconu.

- Ce mai e nou prin oraş?

- Nimic deosebit. Mint, fără remuşcări. Te poţi juca cu ăştia, cu „albaştrii” noştri?! Trebuie să ai talent, să-i citeşti şi să-i trimiţi la ţigări ca la fotbal, altfel... Până şi nea Vasile, şoferul de pe autobuzul nostru, zice de ei că „e hoţi” şi că trebuie să ai „felinarele” mărite şi urechile ciulite, altfel o încurci. Ora 09.00. Colonelul Brădiceanu mă cheamă la el, îmi dă un plic închis şi mă expediază în secţie, unde rezolv lucrarea între 10.00 şi 14.00. Tot personalul este înarmat şi încazarmat, mai puţin femeile. Sunt organizate deja grupele operative, în birouri se mai aduc paturi pliante. Ciudat, până la această dată, nimeni din conducere nu a catadicsit să facă vreo informare din care să rezulte situaţia şi scopul măsurilor luate. Deşi maiorul Georgescu, din Consiliul Politic, îmi dă să înţeleg că ar fi bine „să-mi văd de treaba”, reuşesc o legătură la ora 15.05 cu Timişoara. Colonelul Tichie raportează:

„În jurul orei 13.30 la Operă s-a constituit Frontul Democrat Român sub conducerea profesorului Lorin Fortuna. Circa 40.000 de oameni, majoritatea muncitori din marile întreprinderi, au ieşit în stradă, în mod organizat; armata s-a retras în cazărmi. Demonstraţia ale cărei lozinci au fost «libertate» şi «jos clanul Ceauşescu» s-a terminat fără incidente. Rezistenţa de stradă este obstrucţionată parţial de miliţieni. A plecat ultimul tren cu luptători din Gărzile Patriotice, aceştia fiind conduşi la plecare ca şi la sosire de reprezentanţii Statului Major Central al G.P. de pe lângă CC al PCR, lt. colonel Mirea Heracle şi lt. colonel Pop”.

Ora 18.00. Radio Bucureşti anunţă că peste o oră urmează să vorbească tovarăşul Ceauşescu, întors între timp din Iran.

Ora 19.00. Şeful cel mare începe să-şi strige lozincile arhicunoscute, ici şi colo vorbind despre cele întâmplate în ţară – în special la Timişoara – în lipsa lui. Şi vorbeşte, şi minte iarăşi şi le suceşte. Tocmai el, mânerul de onoare, ţăranul de onoare şi desigur...

Iată, zice el...

Dar, pauză, fiindcă legătură se întrerupe.

Colonelul Ganea se albeşte. Şi prevede ceva. Îmi confirmă ceea ce auzisem deja. La Timişoara se trăsese în manifestanţi. Victime? Îmi confirmă.

În jur de 2.200, zice. Baranga îmi ia un „interviu” şi mă tot întreabă ce mi-a spus Felicia despre evenimentele de la Timişoara şi cu cine am mai stat eu de vorbă despre acest subiect. Specialist în informaţii, el e uns cu ceva alifii, nu tocmai franţuzeşti.

Lucrurile devin incredibile, dar sunt adevărate. Este prima zi în care acţiunile din Timişoara ne apar coerente, conjugate, semn că există o organizare. Timişoara este probabil acum un oraş liber.

Armata este în cazărmi sub comanda unor oameni cu capul pe umeri. Şi totuşi se trage pe străzi. Trăgătorii sunt, desiguri, dependenţi de sistem. Ei şi alţii asemenea din toată ţara vor opta ca să apere sistemul. O vor face cât timp vor trăi, chiar dacă Revoluţia va învinge.

21 Decembrie 1989 (joi)

Ora 11.00 la Bucureşti.

Începe mitingul ordonat de Ceauşescu. Peste 20 de minute va începe riposta celor nemulţumiţi. Sfidarea Timişoarei câştigă Bucureştiul şi baricada de la Intercontinental polarizează forţele de represiune ale dictatorului. Şi aici se găsesc 200 de inimi curajoase gata să înfrunte moartea. Şi nişte nume care nu spun ceva, un Dincă, un Dan Iosif, un Roman. Şi nişte canadiene colorate care vor rămâne imprimate pe pelicula unei camere de luat vederi. Şi ei au marea şansă de a muri sau a trăi. Este a şasea zi a Revoluţiei şi Revoluţia este o şansă uriaşă a purificării ce nu trebuie ratată.

Aşadar, mitingul eşuează la Bucureşti. Pentru câteva ore Timişoara nu mai există. De fapt, ea se contopise cu capitala şi soarele avea să-şi trimită a doua zi razele spre cele două oraşe însângerate, ca un semn supranatural prevestind destinul unei epoci ce avea să vină.

În Severin întâmplările de la Timişoara sunt receptate corect de tot mai mulţi. Colonelul Brădiceanu are, dimineaţa, câteva convorbiri scurte cu colonelul Manole, şeful Miliţiei, şi colonelul Bodunescu – şeful Inspectoratului Judeţean al Ministerului de Interne. Tonul tăios al acestuia îndeamnă parcă la ascultare şi nu la comentarii din partea celorlalţi. Buletinul de ştiri de la 07.00 nu spune mai nimic. În schimb, legăturile telefonice, care funcţionează excelent, aduc alte veşti teribile. La Sibiu situaţia capătă o turnură dramatică. În zona Şcolii Militare de Ofiţeri „Nicolae Bălcescu”, securiştii organizaţi şi dotaţi se apără de mulţimea care-i blochează în clădirea Inspectoratului Judeţean de Interne, apoi atacă. Elevii ofiţeri de infanterie ripostează ferm lefegiilor lui Nicuşor – „prinţul moştenitor”.

Ora 12.00 la Bucureşti.

La noi aceeaşi oră în club, cu ochii pe televizor. În Piaţa Palatului lume şi popor – vorba poetului Păunescu. Comandantul suprem soseşte şi binecunoscutul scenariu se derulează cu poticneli. Pe micul ecran portretele celor doi – Nicolae şi Elena ca la 30 de ani. Se vede clar cum aplaudă doar primele 2 – 3 rânduri. Se manifesta însă o disonanţă între fondul acustic produs de uriaşele difuzoare (lozinci, aplauze, urale prelungite) şi universul de nemulţumiri al zecilor de mii de muncitori aduşi cu formaţia.

Ora 12.15.

„Nea Nicu” îşi începe ULTIMUL DISCURS – minute anoste de bâlbâieli, promisiuni, agramatisme. Un vuiet prelung şi sfâşietor, un vaiet îngrozitor întrerupe discursul lamentabil şi nedorit de nimeni. Panica se citeşte pe faţa îmbătrânită parcă dintr-o dată. Mulţimea se leagănă ca un val într-un ţipăt neomenesc. Nedumerirea şi neliniştea îşi fac loc în privirile dictatorului. Încearcă să reia discursul. Frazele se frâng încă înainte de a începe. Imaginea se rupe şi ecranul se albeşte. Secunde de neuitat şi apare din nou imaginea ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Dar fatalitatea pluteşte, falsitatea imaginilor e evidentă.

Acesta e sfârşitul. Sfârşitul LUI! Sfârşitul „epocii de aur”!

Momente încărcate de tensiune şi emoţie. Tăcere apăsătoare.

Momente penibile în club. La începutul transmisiei eram în sală 30 de ofiţeri. La ora 13.00 mai suntem jumătate. Activiştii de partid au şters-o. Ofiţerii de contrainformaţii la fel. Un nou ordin de la M.St.M. ne pune pe gânduri. Pregătim mobilizarea pentru două unităţi din zona Hunedoara. Chiar să fie iminentă o invazie străină? Îndoielnic.

La ora 18.00 în Piaţa Mircea se înregistrează primul incident notabil între câţiva civili şi miliţieni, care se retrag huiduiţi printre tarabele goale. Maiorul Brebenoiu meştereşte ceva la mitralierele antiaeriene din curtea cazărmii.

(Va urma)


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-25

TAGURI: decembrie, 89, revoluţie, gelu, tudoroniu, severin, tudor, răţoi, militar, ofiţer, arhive, mehedinţi, garnizoană, timişoara, macri, general, mihalecea, revoluţie





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova