2018-06-22 12:48


Episodul 31. JURNAL IMEDIAT de Gelu Tudoroniu, ofiţer al Armatei. O democraţie bolnavă sau o dictatură sănătoasă?

 |  18:16
Episodul 31. JURNAL IMEDIAT de Gelu Tudoroniu, ofiţer al Armatei. O democraţie bolnavă sau o dictatură sănătoasă?

30 Ianuarie 1990. Întorcându-ne din Capitală oprim maşina în vârful dealului Balota. Văzut de aici, de departe, Severinul pare o legendă, ceea ce de fapt şi este. Briza fluviului ne mângâie şi ne odihneşte. Discuţiile purtate au condus la unele idei sănătoase privind partizanatul politic, patriotismul care nu trebuie văzut ca o excentricitate, izolaţionismul absurd al armatei care nu poate fi dăunător, criteriile ataşamentului faţă de instituţia militară (în fond faţă de ţară). Şi totuşi la o problemă nu găsim soluţia: ce este de preferat - o democraţie bolnavă sau o dictatură sănătoasă? Şi apoi patriotismul o să reziste în operaţiile care se succed? Va deveni sau nu discret ca şi alţi indicatori morali? Schimbul de idei de la Marele Stat Major a fost oarecum benefic, dar finalul a fost în coadă de peşte... atunci când am fost atenţionaţi asupra unei posibile destabilizări a situaţiei din ţară.

„Timişoara e cu voi”, „Timişoara e cu Frontul”, „Revoluţia a învins domnilor”, „Frontul – Victorie” (Marcu Ion – muncitor la UMT a vorbit puţin şi bine). Iliescu: cinste muncitorilor - cinste tinerilor. Interesantă zi. Recunosc că emoţia încearcă să ne domine. Starea de tensiune scade brusc. Mitingul din Piaţa Victoriei - Piaţa Revoluţiei cu circa o sută de mii de cetăţeni s-a terminat seara târziu. Informaţiile precizează o participare din toate zonele ţării, din mai toate categoriile sociale, tineri şi mai în vârstă. Mitingul părând a fi spontan şi animat de idei curate. „Spontaneitatea” mi s-a părut destul de bine organizată...

Mitinguri în sprijinul Frontului

Un prieten venit din Bucureşti îmi povestea la prânz de bătaia dată de muncitorii de la „Timpuri Noi” şi „23 August” naţional-ţărăniştilor aseară, muncitori care nu au mai suportat „sloganurile mincinoase şi pretenţiile neruşinate” ale „politicienilor (Coposu şi comp.) veniţi din Occident să preia puterea”. Aspecte de genul acesta demonstrează că va mai curge multă apă pe Dunăre până când părţile se vor „coace”. Revoluţia noastră este ceva cu totul aparte în lume. La prima vedere, este un unicat. Dar noi aici, la 300 de kilometri de Capitală, parcă nu ştim totul, iar adevărul adevărat s-ar putea afla mult mai departe. Ceea ce a oferit până acum Revoluţia cu certitudine este cinstea omului de rând, buna sa credinţă, dorinţa clară de libertate şi dreptate. Cred că nici o armată din lume nu ar mai întoarce Revoluţia Română din drumul ei. În toată ţara s-au desfăşurat mitinguri în sprijinul Frontului. Radioul transmite toată după-amiaza rugămintea către provincie să nu mai trimită forţe deoarece în Bucureşti a fost reinstaurată ordinea. La Severin se scandează în piaţa centrală de mii de oameni „Iliescu, nu pleca, noi suntem armata ta!”.

Se poate ajunge la un nou comunism

Prind la tv momentele cu sediul PNŢ asediat de muncitori. A fost nevoie de intervenţia primului-ministru care a mers acolo cu subunităţi de armată. Imaginea evacuării acestora cu un transportor blindat mi-a adus în memorie pe aceea a aducerii lui Ceauşescu în unitatea militară unde a fost judecat şi executat - tot aşa cu un transportor blindat. Până seara târziu, delegaţi din toate colţurile ţării îşi expun la tv punctul de vedere - în general toţi merg fără rezerve pe mâna Frontului. Direct şi simplu şi-au prezentat apelul minerii din Maramureş. Majoritatea aceasta „în gând şi faptă” a susţinătorilor Frontului este periculoasă, se poate ajunge la un nou comunism. Partidele istorice par să dovedească o slăbiciune oarecum inerentă - unii zic că le este caracteristică, dar cine ştie! După manifestaţie, în faţă la Ada-Kaleh, nişte revoluţionari fac schimb de opinii. Munteanu, Nicoară, Firu, Panait şi Popescu Virgil. Ştirile de la miezul nopţii ne semnalează mişcări anti-Castro în Cuba. Este chiar interesant că insula comunistă rezistă de atâta vreme în coasta americanilor. Fraţii Castro sunt de neclintit şi probabil că numai dispariţia lor fizică va aduce modificări serioase în viaţa cubanezilor. 

31 Ianuarie 1990

„Credem în Transilvania românească şi eternă” - Liviu Rebreanu 

Cea mai lungă lună din cele trăite până acum. În cazarmă. În timp. În conştient şi subconştient. În cele 31 de zile, două au zguduit pur şi simplu ţara. Deşi nu s-a tras cu gloanţe de plumb, s-au folosit cele mai meşteşugite gloanţe de idei. Neastâmpărul din oameni nu se mai potoleşte, nerăbdarea e peste tot, dar răgazul pentru o judecată dreaptă lipseşte. Aflu că pretutindeni au fost scandaluri pentru împărţirea ajutoarelor sosite din afară. Există o dorinţă teoretică de afirmare. Există o vârtelniţă de interminabile conferinţe, manifestaţii, mitinguri, interpretări care generează întrebări ce aşteaptă răspunsuri imediate.

Sediul PNŢ, luat cu asalt

Merg pentru câteva ore la Izvorul Frumos unde stau de vorbă cu câţiva ţărani între care şi Arintina. Ca o ciudăţenie apare faptul că nu vor să se desfiinţeze CAP-urile. Nu vor, deoarece au primit cantităţi nesperate de cereale - în medie 2,5 tone de grâu şi porumb plus altele. Adică dintr-odată atât cât nu au primit de când lucrează în CAP. Şi-au luat porci, păsări şi sunt hotărâţi să lucreze pământul în comun, căci sunt săraci, nu au animale de tracţiune şi nici alte posibilităţi. Arintina spune că Vidoe - contabilul, i-a păcălit punându-i să semneze adeziuni la Front, care în final s-au dovedit adeziuni la PNŢ - filiala Mehedinţi. Pentru că e vorba de PNŢ, la prânz sediul acestuia a fost luat cu asalt de circa 50 de muncitori de la Şantierul Naval, care veniseră înarmaţi cu un aparat de sudură autogen pentru tăierea porţilor, după care era baricadată conducerea organizaţiei ţărăniştilor. Cu greu (ca şi la Bucureşti) au putut fi salvaţi. Uite aşa, partidele istorice sunt obligate să suporte manifestări ale unora venite din adâncul educaţiei comuniste. Şi Ţărăniştii şi Liberalii vor trebui să lupte din greu pentru a fi ceea ce au fost odată. Lozincile mai frecvente în ultimele 24 ore: „Toţi moşnegii fără dinţi vor s-ajungă preşedinţi”, „Nu partide cu dolari - sunt doar nişte bişniţari”, „Nu ne vindem ţara”, „Ţărănişti cu blugi şi geacă - care n-au văzut o vacă”, „Jos Coposu - jos cu partidele subvenţionate”, „România FSN”, „Ţărăniştii din import să fie daţi la export”, „Iliescu nu-nceta - noi suntem de partea ta”, „Liberali şi ţărănişti - puneţi mâna şi munciţi”. Şeful compartimentului cadre, Mitoiu, face manevre. Întâmplător dau peste nişte proiecte gata de prezentat la semnat. Culmea! El se pusese pe funcţia de şef Birou 2, pe Vladu îl pusese în locul meu ca şef al Biroului 1 şi alte schimbări pe sub masă la judeţul Olt. Apucături cadriste. Colonelul Mihăileanu a venit azi în vizită protocolară să-mi solicite nişte date compromiţătoare legate de persoana colonelului Brădiceanu. Sunt unul din cei care l-au cunoscut bine pe fostul nostru comandant, nu îi dau nici un fel de date. Eram oarecum justificat dacă i-aş fi zis numai „câte ceva”. Este însă incalificabil să nu îţi respecţi comandantul. Şi cum niciodată nu mi-au plăcut turnătorii, informatorii şi „manevranţii”, îi spun răspicat: NU. Procesul celor patru mari apropiaţi ai lui Ceauşescu continuă şi astăzi. Martorii - au fost destui - au relatat numai împotriva inculpaţilor. Mai ales împotriva lui Postelnicu. Între martori, colonelul Corneliu Pârcălăbescu - fostul (şi actualul) şef al Statului Major Central al G.P. Depoziţia lui a fost clară, eu mă întreb însă dacă mai poate fi menţinut pe actuala funcţie şi chiar în armată. Şi el face parte din cei ajunşi repede sus, pe funcţii mari şi cu grade luate la iuţeală. Nu poate fi omisă nici implicarea sa în Revoluţie cu multe semne de întrebare. S-au terminat mitingurile pe luna ianuarie. Gustul lor este amar. Atenţie! Încep mitingurile pe luna februarie. Din exterior semnalele antiromâneşti se înteţesc. Între ele decupajul teritorial este o acţiune pe care vecinii noştri unguri o doresc cu fiecare zi ce trece. România Mare, în vechile hotare, pare a fi clar o oportunitate istorică. Ungurii vor şi ei Ungaria Mare. Treaba lor. Dar între dorinţă şi finalitate este o mare diferenţă şi nu trebuie uitat niciodată că drapelul românesc a fluturat cândva pe clădirea Parlamentului din Budapesta, lucru care se poate repeta. Poate că exagerez şi eu, dar atmosfera în care respirăm acum este plină de naţionalism.

(Va urma)


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-03
Citeste si:
Episodul 30. JURNAL IMEDIAT de Gelu Tudoroniu, ofiţer al Armatei. Prima victimă a Revoluţiei este adevărul

TAGURI: revolutia, dictatura, comunism, front





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova