2017-11-25 05:33


Episodul 40. JURNAL IMEDIAT de Gelu Tudoroniu, ofiţer al Armatei. Lenin a fost doborât în 48 de ore

 |  21:01
Episodul 40. JURNAL IMEDIAT de Gelu Tudoroniu, ofiţer al Armatei. Lenin a fost doborât în 48 de ore

02 Martie 1990. Un proverb chinezesc, probabil vechi ca toate proverbele, spune: „omul care nu ştie a zâmbi nu trebuie să-şi deschidă prăvălie”. Un surâs nu costă nimic dar înfăptuieşte mult, nu ţine decât o clipă dar amintirea lui dăinuie câteodată o viaţă întreagă.

E nevoie de mult calm. Scot ofiţerii la pregătire fizică şi apoi îi dăm drumul la o miuţă. Destinderea fizică este evidentă; unii fac întinderi musculare, alţii se cotonogesc neintenţionat, fiecare se ceartă cu fiecare, până la urmă plecăm transpiraţi şi mulţumiţi de mişcare.

În comandament interfonul transmite muzică şi ştiri permanent. Muzică bună, evident. De la un timp nu mai rezist la televizor seara. Programul TV la sârbi nu mai există pentru mine. La fel şi radio Europa Liberă. Ale noastre au programe destul de bune şi captivante.

La Timişoara începe procesul celor 21 de securişti. Va fi un proces crunt sau va fi o comedie? Dezbaterea publică pe tema asta este o adevărată dramă.

Preşedintele CPUN, Iliescu avertizează că în cazul în care în ţară se va instala haosul şi anarhia, există pericolul unei „lovituri de stat militare”. Iliescu e un tip inteligent dacă are pregătită şi varianta asta. Printre altele, Iliescu, e un maestru în a transmite mesaje. Momentan trage pe etapa „fazei de tranziţie” care este logică în fond, numai că tranziţia asta ar putea să fie foarte lungă. Îmi amintesc că în 1967, Grecia, aflată sub controlul total al comuniştilor pro ruşi a avut parte de o lovitură de stat dată de armată. Aproape şapte ani cât a durat „dictatura coloneilor” Grecia a făcut acumulări economice uriaşe, turismul a înflorit şi viaţa cetăţenilor s-a îmbunătăţit substanţial. Nu sunt partizanul loviturilor de stat, fie ele şi militare, dar când haosul nu mai poate fi oprit ce este de făcut? Lumea o ia razna. Natura la fel. Chinezii se tem de o nouă revoluţie, în Nicaragua comuniştii au pierdut alegerile, la bulgari reformele se ţin lanţ, RDG-ul e pe care să se unească cu RFG-ul, ce să mai zic de ruşi! Cum la pronosport nu am reuşit să câştig, dau totuşi un pronostic privind revenirea republicii Moldova la ţara – mamă. Anul 2000.  Revoluţionarii din ţară sunt consideraţi o categorie socială imorală şi încep să aibă o opinie publică ostilă. Este de aşteptat ca şi structurile statului să le fie cu timpul ostile.

03 Martie 1990

Embargoul adevărului, frica spuselor, infernul tăcerii, speranţa tăcerii, maladia durerii, minciunea disimulată, pericol de moarte, tăcerea meilor, tăcerea e de aur, e sfântă, e frântă: Marea Tăcere. Văzând că se apropie momentul acela nefast al bătrâneţii, trebuie să te dai la o parte ca să treacă pe lângă tine. După care răsuflă uşurat căci nu ai ratat momentul! De abia atunci tăcerea poate fi un fel de rugăciune...

Generalul maior Popa Gică, preşedintele completului de judecată care a soluţionat dosarul soţilor Ceauşescu, se sinucide. Depresie psihică aşa cum se vorbeşte, un epilog dramatic şi neaşteptat! Ceva nu este în regulă aici.

La noi în unitate ca şi pe teritoriu, la unii subordonaţi se manifestă acut o spaimă, o teamă şi chiar o dezavuare faţă de gerontocraţia ştatelor organizatorice de pace. Nu e ceva nou. Destul de mulţi ofiţeri se agaţă cu ambele mâini de funcţii, nu vor să cedeze locul celor tineri, care sunt ameninţaţi cu rămânerea pe dinafară. Lupta pentru existenţă a cadrelor tinere, împotriva „bătrânilor” cu situaţii rezolvate, cuprinde o gamă largă de mijloace şi forme. În ultimele adunări oficiale – ca să le zic aşa – desfăşurate în comandamentele militare s-au spus lucruri uneori neplăcute la adresa veteranilor. Unele, pe bună dreptate! Tot adevărat este că bătrâneţea înseamnă conservatorism, lipsă de receptivitate la înnoire şi schimbare. Tinerii ofiţeri au sentimentul că revoluţia lor (!!) este furată de cei mai în vârstă, de cei aflaţi în pragul pensiei. Aversiunea aceasta nu poate fi lichidată arătându-le pur şi simplu obrazul, ci integrându-i, în primul rând pe cei capabili în sferele de decizie. Timpul însă vine cu surprize la care nici nu îndrăznim a gândi. Se spune că eşti tânăr atâta vreme cât crezi în viitor, şi aştepţi cu nerăbdare. Colonelul Nicolau, cu delicateţea-i cunoscută, îmi pune pe birou, fără o vorbă, o pagină de ziar având un text subliniat cu roşu: „Începând de la 50 de ani puterile omului scad an de an, de la 60 de ani lună de lună, de la 70 de ani săptămână de săptămână, de la 80 de ani zi de zi, de la 90 de ani ceas de ceas, de la 100 de ani minut de minut”. Îi urez în gând vrednicului ofiţer să ajungă la cei 100 de ani pomeniţi de proverbul persan. În fond aspectele au corespondenţă în lupta firească dintre generaţii.

04 Martie 1990

Ituc est sapere, non quod ante pedes modost videre, sed etiam illa que futura sunt prospicere.” TERENTIU

Au trecut ceva ani de la cutremurul din 4 martie 1977. Eram în Bucureşti, la Academia Militară Generală, în anul I la facultatea de arme întrunite şi tancuri. Locuiam, împreună cu soţia şi cele două fete, în gazdă, pe strada Nicuşor, aproape de Academie. Ziua aceea a fost una cu noroc. Nu o voi uita niciodată. La ora 08,30 comisia de analiză a activităţii cadrelor pe timpul revoluţiei se adună într-o schemă inedită, deloc conformă cu prevederile ordinului de zi.

În biroul comandantului dezbaterile încep în formula: colonel Arădăvoaice, colonel Simionescu, colonel Nicolau, căpitanul Brebenoiu, lt. colonel Mitoiu şi subsemnatul. Plec înainte de a începe discuţiile la obiect sesizând o stare deloc prielnică pentru rezolvarea corectă a problemelor. În comandament continuă să se plătească poliţe. Nu mai sunt şedinţe de partid, dar sunt destule colţuri pe unde se poartă dicuţii, ascuţite şi pe grupuleţe, în puţinele pauze pe care ni le acordăm. Discutând despre problemele sociale ale timpului, legate – cum se putea altfel – de viaţa ostăşească, ne aducem aminte de ce spune Terentiu mai sus: „asta înseamnă a fi înţelept, nu numai să vezi realitatea imediată, dar să şi prevezi ce se va întâmpla!” Grea întreprindere! La Apărarea Civilă are loc un simpozion pe tema cutremurelor. Structura locală ca şi dotarea tehnică sunt bune, dar spaţiul real al adăposturilor nu cuprinde mai mult de 10% din populaţia oraşului. Ziua ne este puţin îndulcită de „cafteala” pe care Dinamo o încasează la Sibiu: 0-1 cu Inter şi de victoria Stelei la Cluj: 6-0 cu Universitatea. Cât timp Steaua va fi echipa Armatei, voi fi unul din credincioşii ei suporteri.

05 Martie 1990

„A critica pe cineva este inutil. Oamenii sunt imperfecţi şi Dumnezeu nu a socotit că trebuie să împartă tuturor la fel darul inteligenţei. Critica este deşartă pentru că pune individul în defensivă şi-l împinge să se justifice, ea este şi primejdioasă.” Joan Wanamaken

Statuia lui Lenin din Piaţa Presei Libere (fosta Piaţa Scânteii) este dislocată după 48 de ore de încercări serioase. Lenin pleacă de acolo dar rădăcinile lui rămân şi unde va fi dus mă întreabă şi domnul colonel Pâslaru, ofiţer trecut în rezervă în 1956 pentru că a refuzat să intre în partid.

„- Dom’le, era 10 mai 1942 când mi-au pus tresele de sublocotenent şi au cerut să le propun trei garnizoane pentru repartiţie. Am avut noroc şi am ajuns la R.95 I. din Severin. Regimentul comandat de colonelul Monteoru, era pe front la ruşi, în Caucaz. După ce am instruit recruţii de la permanenţă, prin noiembrie, am fost trimis cu memoriile originale ale ofiţerilor, să le noteze comandantul regimentului. Ştii dumneata ce-s alea memorii originale şi ce onoare era să scrie în ele comandantul de regiment? Ehee! Am mers prin Rusia cu trenul patru zile, am trecut prin Dnepopetrovsk unde gara avea peste 100 de linii şi unde era un Lenin de cinci metri înălţime, apoi prin Krasnodar unde am văzut un teatru cu zidurile din sticlă şi din nou pe Lenin din bronz mai mic, dar mai vioi. Amajuns cu greu la ai noştrii. Poziţiile regimentului erau la 2-300 metri de ale sovieticilor. Mamă şi ce se mai trăgea! Ei cu brandurile, noi cu carabinele şi mitralierele. Comandantul s-a supărat că nu vreau să rămân pe front, dar mareşalul Antonescu ne spusese: „aveţi un an să vă dumiriţi, după care promoţia va fi trimisă pe front; mai devreme nu”. Aşa că am ajuns pe frontul de vest puţintel mai târziu. Şi am uitat să vă spun că acolo ăia strigau: „pentru Lenin, pentru Stalin” şi încercau să ne spargă liniile de apărare pe ici, pe colo. Dom’le cu Lenin ăsta a fost şi este o chestie, dar să fiu cinstit, e greu de descifrat... greu de criticat, greu de lăudat...”

Căpitanul Pârciu, fost ofiţer C.I., insistă să-l ajut pentru reangajarea în armată. Cum îl ştiu băgăreţ, o să reuşească el să ajungă din nou în armată şi fără intervenţia mea. Mitoiu trimite la Bucureşti un raport pentru încadrarea foştilor lucrători de contrainformaţii: maior Diaconu şi plutonierul major Plăviţu; în raportul respectiv cei doi sunt prezentaţi în culorile roz – teribile, deşi e de notorietate faptul că maiorul Diaconu fusese la Timişoara în zilele Revoluţiei şi nu se ştie dacă mâna îi tremurase sau nu pe pistol. Ideea aceasta poate naşte o întrebare deloc delicată, dar poate că lipsesc probe. În ultimul timp s-a închis în sine şi poate că la urma urmei omul este „ni age, ni bête”. Disputele interiorizate în fiecare dispun de miniarsenale bine motivate, gata să verse iarăşi foc către inamic...

România Liberă de azi vine cu un articol: „Revoluţia văzută de chirurgii capitalei”, interesant: „... au fost folosite arme sofisticate care nu se găseau în dotarea armatei noastre, arme ce imprimau gloanţelor o mare viteză şi o putere sporită de distrugere”.

(va urma)


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-19

TAGURI: episodul 40, jurnal imediat, gelu tudoroniu, lenin



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova